sâmbătă, februarie 14, 2015

Recunoaşterea reală a importanţei istorice şi literare a acestei cărţi îşi aşteaptă încă epoca

Când scriu în dimineţile acestor ani la romanele mele, îl am în minte pe tatăl meu, supravieţuitorul erou al lagărelor sovietice, pe care îl vedeam scriind duminicile la fereastra dinspre pârâu a casei noastre din Mastacăn. Atunci în 1970, când eu aveam cinci ani, el îşi transcria pe un alt caiet memoriile din Siberia pe care le scrisese, cu foarte mult curaj, în anii '50, imediat după întoarcerea acasă, într-un timp în care lumea noastră literară adoptase realismul socialist. Bănuiesc că se temea de degradarea în timp a hârtiei din caietul primei variante şi începuse să treacă totul pe un caiet cu hârtie mai bună. Avea dreptate, pentru că văd acum cât de mult a lucrat timpul pe acel prim suport. Nu reuşise să facă mulţi ani de învăţătură până la intrarea pe front şi apoi în viaţa de prizonier, dar (dincolo de greşeli în scris) fraza uşoară, umorul subtil şi perspectiva lipsită de ură şi părtinire îl arată un povestitor de talent, cu un timbru unic. Imaginea lui privind gânditor pe fereastră şi scriind, scriind, scriind împotriva curentului mi-a fost mereu şi îmi este şi astăzi model şi inspiraţie. Am încercat să prind în Planuri de viață​ povestea supravieţuirii prizonieratului din Gulag şi felul lui de a fi ca om şi am avut grijă, cât s-a putut în anii aceştia ai tranziţiei haotice în care comuniştii au rămas în continuare la butoane, să-i valorific moştenirea. Două ediţii din Prizonier în URSS, fragmente publicate în revista Memoria, fragmente difuzate la Europa liberă, conferinţe despre unicitatea cazului său şi a scrierilor sale. Avea să plece din lumea noastră într-un accident misterios, în 1974. Cred şi acum că recunoaşterea reală a importanţei istorice şi literare a acestei cărţi îşi aşteaptă încă epoca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu