sâmbătă, aprilie 19, 2014

Inapoi în punctul de dinaintea supărării

În pragul Învierii Domnului cer iertare celor pe care îi voi fi supărat! Nu ţin mânie, nu sunt ranchiunos, nu pot urî pe nimeni niciodată. Recunosc însă că mă inflamez repede când văd impostura susţinută şi protejată oficial (în literatură, în politică şi în viaţa de zi cu zi), când văd absenţa unui proces al comunismului în paralel cu încercarea susţinătorilor regimului comunist criminal (mai vechi şi mai noi) de a da o faţă "umană" regimului de teroare, în timp ce victimele trăiesc în continuare o situaţie de victime, iar eroii adevăraţi sunt marginalizaţi, nerecunocuţi, stigmatizaţi, când văd critica literară pe post de goarnă politică sau urmărind alte interese decât cele literare, când văd prostia şi ticăloşia ajunse în posturi de conducere, când văd cum adesea sunt intimidaţi în fel şi chip tinerii curajoşi şi merituoşi, când văd iniţiative oportuniste şi carieriste prezentate drept acţiuni civic-culturale importante, când văd cum se fac eforturi de îngrădire a libertăţii prin "argumente" de tip "european" sau "corect politic", în fine, când văd nedreptatea flagrantă şi încă alte lucruri neplăcute. Altfel, mereu regret dacă vorbele, ideile, intervenţiile, replicile mele supără pe cineva şi îmi doresc să dau timpul înapoi în punctul de dinaintea supărării. Sărbători fericite! Hristos a Înviat!

vineri, aprilie 18, 2014

Multe lumânări au fost păstrate aprinse

Acasă, după pregrinările müncheneze... În seara asta, la Denia Prohodului, când preoţii şi toţi cei care eram acolo am ieşit ca să înconjurăm biserica, o ploaie torenţială s-a pornit. Unii aveam umbrele, alţii nu. Mulţi am înaintat mai pe lângă ziduri, mai pe sub streaşini, aşa că lucrurile s-au ameliorat cât de cât. Oricum, multe lumânări au fost păstrate aprinse, ceea ce pe mine m-a mişcat. Mă uitam de pe tepşanul unde este construită biserica (este aproape de final, după ani şi ani), înspre cartierul nostru şi mai departe, înspre culmile împădurite de peste Bistriţa. Deşi nu m-am născut şi nici nu am copilărit aici, m-am simţit pentru o clipă cumva al locului, al acestei margini de oraş în care pe cei mai mulţi oameni îi ştiu doar din vedere, de la biserică de fapt. Am avut acel sentiment reconfortant. M-am întrebat de ce mă simt aici mai puţin străin, în fond, decât în altă parte, decât la München, să spun, unde m-am simţit cu adevărat străin în toată luna din urmă cât am stat acolo, iar răspunsul mi l-am dat tot singur, cum mă tem că m-am obişnuit în ultima vreme: aici mi-am crescut copiii. Mulţumit de răspuns, am mers mai departe prin ploaie, la braţ cu Iuliana, între oameni care-mi erau acum parcă mai dragi. Sărbători fericite!