vineri, noiembrie 01, 2013

Ponderea autobiograficului

Despre cum se infiltrează viaţa personală în paginile unui roman aş putea spune mai multe, pentru că am experienţa cu Planuri de viață, în care s-au topit momente din trecut şi din prezent, ale familiei şi ale mele, dar ceea ce mă interesează astăzi, în aceste zile şi în chip special este modul în care o situaţie "imaginară" se poate împleti cu o situaţie "reală" în pagina scrisă în aşa fel încât totul să pară fie "ficţiune", fie "realitate", să capete, de fapt, credibilitate. Se pare că există în această chestiune două soluţii. Fie să te ţii, ca autor-narator, la distanţă de personaje şi situaţiile lor de viaţă, fie să te implici atât de mult încât să devii parte din toată povestea. Calea de mijloc nu spun că este imposibilă, însă e cam riscantă, pentru că presupune, oricum, recurgerea la nişte resurse tehnice care oferă textului un sunet artificial, livresc, aşa cum se întâmplă, din păcate, cu multe texte literare postmoderniste. În romanul pe care îl am în lucru acum ponderea autobiograficului este un pic mai subţire decât în "Planuri...", dar mă bucur măcar de şansa de a putea grefa pe nodurile autobiografice din plasa pe care am împletit-o o mulţime de scene şi situaţii "imaginare" despre care sunt sigur că, în timp, vor deveni la fel de reale sau la fel de fictive cum vor deveni, de acum în o sută sau două sute de ani, şi mai toate poveştile noastre de viaţă de acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu