Am
observat că dacă îmi administrez bine emoțiile sunt mai eficient și în
scris. În dimineața asta, paginile romanului în lucru mă așteptau,
cuminți, ca întotdeauna, într-un fișier al computerului, dar am văzut de
data aceasta cum legătura dintre mine și ele devine mai puternică doar
deschizând cutiuța plată cu ecran, doar căutându-le, doar dând click
aici și acolo, doar gândindu-mă la ele, în liniștea
dinaintea zorilor, în bucătărie, la cafeaua și țigara de rigoare.
Momentul mi s-a părut mai special decât în alte dimineți pentru că acum
mi-a trecut prin minte că aș putea scrie orice fără ca povestea să
sufere în vreun fel. Era o capcană, firește. Una din acelea care te duc
la scrierea unui roman "postmodernist", adică încropit din elemente
disparate. Nu-mi doresc asta. M-am repliat, am stat de vorbă cu emoțiile
proprii, le-am dat la o parte și am decis să fiu cuminte, să fiu atent
doar cu emoțiile personajelor și cu situațiile din carte, să ignor
tentațiile și gândurile care încercau să mă tragă înspre risipire și
fragmentare. Așadar, repliere, adunarea gândurilor, concentrare,
stăpânirea emoțiilor și totul a reușit să continue așa cum îmi doresc în
fiecare dimineață când revin, devreme, la paginile lăsate cu o zi
înainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu