"Este o epocă de jaf al resurselor ţării sub protecţia şi oblăduirea politicienilor."

Scriitori împotriva proiectului Roşia Montană, pe HYPERLITERATURA, într-o anchetă izbutită realizată de Tibi Oprea. Iată răspunsul meu:

România nu a avut o viaţă aşezată în ultimii şaptezeci de ani, se ştie, dar este evident că regimul acesta al tranziţiei spre nicăieri de după 1989 s-a aşezat temeinic pe furat, pe furat în interese individuale şi în interese străine statului român, iar aceasta este caracteristica lui definitorie. Şi fură de douăzeci şi trei de ani, constant, fără umbră de ezitare şi mai ales fără să fie împiedicat în vreun fel, uneori chiar cu sprijinul nostru electoral, oricum profitând de lipsa noastră de reacţie. Astfel, pădurile sunt tăiate şi duse peste graniţe, iar în urmă rămân inundaţiile şi seceta. Astfel, rezervele de petrol şi gazele sunt preluate aproape pe ascuns de firme străine, iar noi ne trezim fără niciun control asupra lor. Industria, aşa cum era, a fost tăiată bucată cu bucată şi vândută ca fier vechi, fără să se construiască nimic în loc, fără vreun plan de re-industrializare, iar românii, rămaşi fără locuri de muncă, şi-au luat lumea în cap, lăsând în urmă, de izbelişte, familiile, copiii. Au devenit vizibile, mai nou, şi nişte eforturi de înstrăinare a hidrocentralelor, iar terenurile agricole sunt vândute, se pare, la fel, cu clauze deloc în avantajul României şi oricum împotriva intereselor ţăranilor.

Este o epocă de jaf al resurselor ţării sub protecţia şi oblăduirea politicienilor şi – repet – în interesul lor material şi financiar în cele mai multe cazuri şi în interese obscure. Acum au venit la rând resursele de metale preţioase şi gazele de şist. Aici lucrurile s-au oprit un pic din mersul lor spre dezastru, din fericire, pentru că, iată, tinerii născuţi „în preajma Revoluţiei” au ieşit în stradă. Am fost surprins de protestul lor, recunosc. La cum păreau a fi toţi cu gândul la plecare în străinătate, nu mă aşteptam, mai ales că în iarnă, când ieşisem şi eu la manifestaţii în oraşul meu pentru chestii la fel de punctuale, cum au fost tăierile de salarii, nu prea s-au văzut – nici în provincie, nici în Bucureşti. Se vede încă o dată că în plan social surprizele pot apărea mereu. Subiectul Roşia Montană e vechi şi a tot fost scos în faţă în diferite ocazii şi fără să facă prea multe valuri, dar acum el a devenit cu adevărat o prioritate, o urgenţă, aşa cum merită. Aşa cum îl înţeleg eu, este un protest împotriva devalizării continue a României, împotriva deteriorării ireversibile a apelor şi a mediului din România pentru raţiuni economic-industriale, împotriva încălcării legilor şi a abuzurilor privind proprietatea, împotriva iresponsabilităţii politice şi, nu în ultimul rând, împotriva felului mincinos în care funcţionează presa, în mare parte sprijinitoare a cleptocraţiei conducătoare.

Aceste proteste împotriva proiectului Roșia Montană sunt încurajatoare pentru noi toți. Am spus adesea despre tinerii de acum că au o calitate pe care nu o regăsești la generația noastră, mai puțin tânără, a celor care am prins și un pic de trai în comunism. Când îţi vorbesc, tinerii de azi te privesc în ochi și nu se uită în stânga, în dreapta sau în spate ca să vadă dacă nu cumva îi aude cineva. Ei nu au frică. Sunt liberi în comportament și în gândire. Iar acest fapt este calitatea lor de mare valoare. Se vede și în aceste proteste, în claritatea opiniilor lor, în idealismul care-i animă. Nu am ieşit în stradă acum (poate că dacă aş fi fost în Bucureşti aş fi ieşit, nu ştiu, fără să încerc prin asta să mă scuz sau să mă explic), dar ceea ce îmi place la aceste proteste este concentrarea lor pe chestiuni ne-ideologice, tehnice, ceea ce pune sub semnul întrebării, paradoxal, tocmai clasa politică, practic toate partidele, fără însă să le nege partidelor importanţa pentru democraţie, aşa cum s-a speculat că ar nega-o. Tinerii din stradă pur şi simplu nu vor un lac de cianuri la Roşia Montană şi nici exploatarea prin fracţionare hidraulică a gazelor de şist, din motive care ţin de ecologie şi de o anumită morală situată deasupra intereselor politice, economice sau corporatiste.

Nu ştiu ce-i atât de greu de priceput în chestia asta. Ei nu vor locuri de muncă cu orice preţ, aşa cum vor cei de la Roşia Montană, cu preţul otrăvirii mediului şi al distrugerii unor valori de patrimoniu adică, ci o altă abordare (umană) a acestei probleme, o re-gândire a situaţiei în perspectiva viitorului, poate chiar în înţelesul acela simplu pe care l-a avut în vedere şi Regele Mihai atunci când a spus în urmă cu doi ani: “Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri”. Mi se pare că această frază memorabilă a Regelui a fost premonitorie pentru starea de spirit din stradă (şi nu numai) din aceste zile, pentru frumuseţea ideilor care i-a scos pe tineri, în sfârşit, în număr atât de mare. Fără să mă las purtat de entuziasme de moment, cred că sunt şanse mari ca această generaţie să schimbe radical şi în scurt timp modul în care se face politică în România.