Încerc să înţeleg unele lucruri... Deşi îl apreciez pe scriitorul Alexandru Petria pentru spiritul critic şi pentru verticalitatea dovedită în mai multe situaţii (cea mai recentă, pledoaria pe care a făcut-o pentru Paul Goma), azi-dimineaţă a trebuit să-i refuz invitaţia de a-i răspunde unor întrebări, în cadrul unui interviu pe care zicea că intenţionează să-l publice în revista Tribuna. Chestiunea cred că depăşeşte cadrul unei discuţii amicale şi merită un spaţiu public, pentru şansa unor eventuale lămuriri.
I-am explicat foarte pe scurt că, deşi îi sunt recunoscător că s-a gândit la mine pentru un interviu, nu pot rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă la această revistă, însă, dacă vrea, îi dau interviul cu condiţia să-l publice în altă parte, în altă publicaţie. A refuzat, la rândul lui, alternativa propusă de mine - refuz care, abia el, devine, din punctul meu de vedere, cam discutabil, pentru că înseamnă că nu un interviu cu mine dorea de fapt prietenul meu...
În încercarea de a mă convinge, mi-a oferit exemplul criticului Gheorghe Grigurcu şi pe acela al regizorului Mircea Danieliuc, care i-au dat interviuri şi care au acceptat să fie publicate în Tribuna. I-am spus că e treaba lor şi e opţiunea lor. Poate că cei doi, mă gândesc acum, nu au fost informaţi despre situaţia de la revistă, iar dacă au fost şi totuşi au acordat interviurile, iarăşi e până la urmă strict problema lor.
Totuşi, având în vedere situaţia din redacţie, în care noul manager este neprietenos cu redactorii şi îi obligă să se încadreze în nişte norme de funcţionari, în care, mai mult, poetul Ştefan Manasia şi alţi doi colegi ai săi, Claudiu Groza şi Pavel Azap, sunt acum concediaţi, a refuza publicarea în acea revistă, până la normalizarea situaţiei, mi se pare minimul pe care îl pot face, ca scriitor, în semn de solidaritate cu redactorii-scriitori nedreptăţiţi, în afară de semnarea acelei petiţii care a circulat pe Internet.
Mărturisesc că nu înţeleg poziţia lui Alexandru Petria (pe care îl preţuiesc) în această chestiune. Nu înţeleg aparenta lui lipsă de sensibilitate pentru o problemă nu numai literară, ci pur şi simplu umană. Mi-ar plăcea să am explicaţiile lui şi i-aş fi recunoscător pentru ele. Până la urmă e vorba despre situaţia unor scriitori persecutaţi, nedreptăţiţi şi împiedicaţi în exercitarea dreptului lor la liberă expresie, într-o redacţie al cărei climat nu mai seamănă acum deloc, din cât înţeleg, cu al unei redacţii literare.
Iar problema gravă acum, dincolo de toate discuţiile, este că aceşti scriitori şi-au pierdut locul de muncă, au fost daţi afară! Ce se poate face?
Uniunea Scriitorilor şi (mai ales) PEN-Club ar trebui, cred, la rândul lor, să aibă o reacţie clară în această poveste, dacă nu au avut-o deja.
I-am explicat foarte pe scurt că, deşi îi sunt recunoscător că s-a gândit la mine pentru un interviu, nu pot rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă la această revistă, însă, dacă vrea, îi dau interviul cu condiţia să-l publice în altă parte, în altă publicaţie. A refuzat, la rândul lui, alternativa propusă de mine - refuz care, abia el, devine, din punctul meu de vedere, cam discutabil, pentru că înseamnă că nu un interviu cu mine dorea de fapt prietenul meu...
În încercarea de a mă convinge, mi-a oferit exemplul criticului Gheorghe Grigurcu şi pe acela al regizorului Mircea Danieliuc, care i-au dat interviuri şi care au acceptat să fie publicate în Tribuna. I-am spus că e treaba lor şi e opţiunea lor. Poate că cei doi, mă gândesc acum, nu au fost informaţi despre situaţia de la revistă, iar dacă au fost şi totuşi au acordat interviurile, iarăşi e până la urmă strict problema lor.
Totuşi, având în vedere situaţia din redacţie, în care noul manager este neprietenos cu redactorii şi îi obligă să se încadreze în nişte norme de funcţionari, în care, mai mult, poetul Ştefan Manasia şi alţi doi colegi ai săi, Claudiu Groza şi Pavel Azap, sunt acum concediaţi, a refuza publicarea în acea revistă, până la normalizarea situaţiei, mi se pare minimul pe care îl pot face, ca scriitor, în semn de solidaritate cu redactorii-scriitori nedreptăţiţi, în afară de semnarea acelei petiţii care a circulat pe Internet.
Mărturisesc că nu înţeleg poziţia lui Alexandru Petria (pe care îl preţuiesc) în această chestiune. Nu înţeleg aparenta lui lipsă de sensibilitate pentru o problemă nu numai literară, ci pur şi simplu umană. Mi-ar plăcea să am explicaţiile lui şi i-aş fi recunoscător pentru ele. Până la urmă e vorba despre situaţia unor scriitori persecutaţi, nedreptăţiţi şi împiedicaţi în exercitarea dreptului lor la liberă expresie, într-o redacţie al cărei climat nu mai seamănă acum deloc, din cât înţeleg, cu al unei redacţii literare.
Iar problema gravă acum, dincolo de toate discuţiile, este că aceşti scriitori şi-au pierdut locul de muncă, au fost daţi afară! Ce se poate face?
Uniunea Scriitorilor şi (mai ales) PEN-Club ar trebui, cred, la rândul lor, să aibă o reacţie clară în această poveste, dacă nu au avut-o deja.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu