luni, mai 20, 2013

Când scriu, mă debarasez de Facebook



 Text apărut în STEAUA, nr. 3-4/ 2013.
Acum câțiva ani, înainte să intru pe Facebook, umblam deja pe niște forum-uri americane de poezie care semănau cu acest mediu și unde mi-am făcut o mulțime de prieteni printre poeții din acel spațiu, pe care acum, fără să ne fi întâlnit fizic vreodată, îi cunosc – pe ei și familiile lor –  mai bine decât pe vecinii de pe scara blocului. De aceea, trecerea la Facebook s-a făcut oarecum firesc. Este un mediu tentant, pe de o parte, însă și foarte “addicting”, pe de altă parte.
Cum mie îmi place să cunosc oameni și să am comunicare cu ei, prefer să ignor partea negativă cu dependența și pierderea timpului și să mă folosesc, atât cât se poate, de avanataje. Nu o să le trec pe toate în revistă. Lucrul acesta a fost făcut deja de specialiști și simpli utilizatori, de forumiști și bloggeri. Voi încerca să împărtășesc doar câteva impresii despre cele care îmi vin în minte cât scriu acest text și care mă privesc mai îndeaproape. 

Cel mai important avantaj pentru mine, ca scriitor, în utilizarea Facebook-ului este că pot comunica direct cu scriitorii și pot afla noutăți legate de cărțile lor și de evenimentele la care iau parte. Partea mai puțin plăcută în această privință este că scriitorii de la noi sunt foarte împărțiți în grupuri de interese și  “bisericuțe” și de aceea e greu să ai o discuție normală cu unii dintre ei. Adesea, discuțiile degenerează, în special pe filiera subiectelor politice, într-un șir de acuze și etichetări fără miză și fără sens. În vreo două situații, în cazul meu, totul s-a încheiat chiar cu ruperea prieteniei, atât pe Facebook, cât și în realitate. De asemenea, un lucru pe care l-am observat este că scriitorii nu prea sunt dispuși să se bucure de succesul și realizările celorlalți scriitori sau nu sunt obișnuiți cu acest tip de comportament. Nu judec, pentru că e posibil ca unii să gândească și despre mine așa, neavând nici eu mereu timpul și disponibilitatea de a-mi extinde raza de interes atât de mult cât aș vrea, însă nu pot să nu constat fenomenul. Oricum, mai curând ai parte de feedback-uri și like-uri de la ne-scriitori”, oameni pe care nu îi cunoști propriu-zis, cititori sau oameni interesați pur și simplu de scrisul tău. În sfârșit, e bine și așa, pentru că, în fond, totul stă la alegerea ta, iar prezența ta acolo înseamnă mai mult decât nimic pentru ceea ce vrei să fii în această viață: scriitor.
Un alt lucru bun în legătură cu Facebook-ul, în ceea ce mă privește, este faptul că prietenii apropiați, cunoscuții și mai ales colegii de serviciu  și rudele iau acum cunoștință de amănunte legate de articolele și cărțile pe care le public și de evenimentele la care particip, ceea ce nu prea se întâmpla înainte de aceasta. În viața de zi cu zi nu e deloc manierat să aduci vorba la tot pasul despre preocupările tale de scriitor, deși ți-ai dori aceasta. Cum nici oamenii din jurul tău nu prea te întreabă, pentru că au și ei preocupările lor la fel de importante, partea din viață legată de scris și literatură, pe care tu pui atât de mult preț, rămâne astfel – în cercul de prieteni și în familie – aproape nediscutată. Așa, cu Facebook-ul, ei descoperă, adesea cu surprindere, cine ești de fapt, cât muncești, cum ești privit în mediile literare și care este în definitiv povestea asta cu tine și literatura despre care a venit uneori vorba în unele ocazii.
La fel de bun este și faptul că mi-am câștigat cititori noi. Este incredibil cum datorită acestei rețele ajung oamenii la cărțile tale, le citesc, îți scriu impresii. Chair datorită Facebock-ului am avut, de exemplu, mai mult de o sută de oameni la fiecare din lansările de anul trecut, atât la volumul de poezie “Depresie”, cât și la romanul „Planuri de viață”, nu puțini dintre ei oameni pe care nu-i cunoșteam personal. În aceste vremuri știu că nu e puțin.
De fapt, Facebook-ul și în general Internet-ul sunt o alternativă foarte bună și pentru scriitorii care nu sunt susținuți & promovați de sistemul oficial al cercurilor literare, nu sunt văzuți” de critici sau de grupuri și care au parte în felul acesta – din cauza opiniilor lor critice față de establisment-ul cultural sau politic – de marginalizare, ignorare, ostilitate și toată panoplia de astfel de neplăceri într-o lume literară românească în care oportunismul și inaderența la cauze “cu potențial de risc” fac legea și dau tonul. Eu nu sunt într-o astfel de situație, pentru că în general mă bucur de o recunoaștere în limitele normalității, însă am văzut cât de mult am fost ajutat uneori de Internet ca să-mi câștig audiența și să-mi fac auzită vocea pe anumite subiecte.
În sfârșit, faptul că îți regăsești colegi vechi sau prieteni din copilărie, că poți relua legătura cu ei mi se pare un câștig deloc de neglijat în această viață în care în general ne răspândim care încotro și niciodată nu mai auzim unii de alții.
Marea problemă cu Facebook-ul rămân, totuși, timpul petrecut cu “nimicuri” și pericolul de a te risipi și de a deveni inconsistent și perdant din cauza modul perfid în care reușește să-ți fragmenteze mintea și să te țină doar la suprafața lucrurilor.
De aceea, când scriu îmi este limpede că trebuie să mă debarasez de Facebook și toate chestiile astea legate de lumea în care trăiesc. Fără detașarea de ele risc superficialitatea, care și așa mă pândește la tot pasul, fiind și în natura proprie un pic, nu mi-e rușine s-o recunosc.
Partea bună din partea rea, ca să spun așa, este că oricând te poți întoarce la lucrurile mai așezate, la scrisul adevărat. Și de aici se hrănește și speranța mea.
Pentru că există ceva numai al paginii scrise, ceva misterios care refuză orice conexiune cu lucruri exterioare. Este, cred, ceea ce face din literatură un punct de sprijin pentru atâția oameni și o motivație în plus pentru aceia – între care mă regăsesc și eu –  care continuă să scrie ca și cum ar avea tot timpul din lume la dispoziție și nu ar depinde de nimic în afară de foaia de hârtie sau de computer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu