vineri, aprilie 26, 2013

Un sanatoriu de ieri și de azi

Un sanatoriu de ieri și de azi, deopotrivă un punct al cunoașterii vieții și al trăirii sfârșitului, locul de trăit viața și de murit moartea, oameni care urcă aici, ca pacienți sau ca vizitatori de ocazie, urmând parcă un fir de atracție magică, personaje ale căror destine se intersectează, mai mult sau mai puțin, cu recluziunea pe care pavilioanele ascunse în pădure o presupun, viață care nu se sinchisește de vecinătatea morții, retragere nesperată - ca un fel de emigrare interioară - din fața unei Românii chinuite de șirul de barbarii comuniste și postcomuniste, iată câteva din nucleele pe seama cărora se desfășoară întreaga poveste din romanul pe care îl pun la cale. Încă un efort susținut, ca pentru turnantele finale din cursele de fond, și totul se va lega așa cum am visat și am sperat, totul va căpăta sensul după care tânjesc.

joi, aprilie 25, 2013

Nu mă mai grăbesc

Sunt mulțumit, deși am parte de blocaj pe drumul scrisului la roman. Primăvara de afară compensează și, poate, explică asta. Amestecul de sentimente și stări, vreau să spun. Nu mă mai grăbesc. Chiar vreau să văd și eu ce poate să se întâmple. În fond, am pus în pagină trei sferturi din tot întregul. O să mai fie o zi, poate două, poate mai multe fără scris. Ei, și? Doar n-o să devin un maniac al scrisului... Nu vreau asta deloc. Aș risca, știu bine, să mă pierd în tehnică și rutină. Mai sunt și alte lucruri importante. Viața, de exemplu. Chiar așa: viața este un lucru demn de luat în seamă.

marți, aprilie 23, 2013

Efortul de voință de a mă trezi dimineața devreme ca să scriu

Am recitit niște pagini din urmă ale romanului în lucru. Din când în când trebuie să fac și operațiunea asta. Ai senzația că bați pasul pe loc, dar altfel nu se poate merge mai departe. Bineînțeles că îmi doresc să închei mai repede socotelile și cu această carte, însă văd că ritmul mi-l impune ea, fără să am nici cel mai mic control, în afară poate de efortul de voință de a mă trezi dimineața devreme ca să scriu. Sunt prins fără scăpare în această poveste de care nici nu trebuie să mă plâng și pe care nici nu e cazul s-o înalț mai sus decât permit posibilitățile noastre terestre.

luni, aprilie 22, 2013

Credeam că povestea asta cu cititorii care scriu scriitorilor ține de ficțiune

Primesc e-mail-uri și mesaje de la oameni care au citit "Planuri de viață". Credeam că povestea asta cu cititorii care scriu scriitorilor ține de ficțiune, dar eu mă bucur de ea și pot depune mărturie că este adevărată. Ieri, o cititoare a romanului mi-a spus că a plâns și a râs, că a parcurs situațiile de viață din carte ca și cum le-ar fi trăit, că nu a putut lăsa cartea din mână o întreagă zi, că până și gustul amar cu care zice că rămâi la final ("din cauză că este un roman al ratării") devine un punct de greutate care îl face memorabil. Prețuiesc enorm aceste mesaje și acest tip de feed-back, pentru că îmi susțin moralul în scrierea romanului pe care îl am în lucru și pentru că oferă un plus de sens întregii aventuri în care sunt prins.

sâmbătă, aprilie 20, 2013

Nu pot spune chestii metaforice doldora de înţelesuri ascunse despre scrisul la roman

Nu pot spune chestii metaforice doldora de înţelesuri ascunse despre scrisul la roman. Ar însemna să trădez spiritul realist detaşat al întregului flux narativ din această carte asupra căreia dau în aceste zile bătălii finale. Faptul că scrisul la roman îmi oferă sentimentul suspendării timpului, de exemplu, fie şi numai în intervalele de lucru, ar fi o posibilă metaforă de acest tip. O evit, chiar dacă are partea ei de adevăr, pentru că vreau să ies în afara literaturii aşa cum este ea înţeleasă de mulţi, ca o edulcorare a realului, ca o comunicare cu infinutul sau cine mai ştie cum.

vineri, aprilie 19, 2013

Nu m-am hotărât asupra unui titlu

Adesea știi de la început titlul cărții pe care urmează s-o scrii, dar sunt cazuri în care scrierea propriu-zisă este însoțită și de o tatonare a variantelor de titluri, de căutarea a unuia potrivit, care să cuprindă conținutul dar să nu spună prea mult despre el. Sunt trecut binișor de jumătatea romanului și nu m-am hotărât asupra unui titlu. Am o listă care crește pe măsură ce adaug scene, situații, pagini și capitole noi, dar ezit și caut în același timp, iar unele din variante trec pe o listă scurtă. Voi avea, când voi scrie ultima frază și voi face și ultima revizuire, titlul sub care romanul va ieși în lume, dar până atunci mai întârziem, mai rătăcim, ne mai învârtim prin lumea personajelor, mai discutăm cu ele, mai încercăm să înțelegem cum văd ele până la urmă lucrurile.

joi, aprilie 18, 2013

Motivul sanatoriului

Ieri am urcat iar la sanatoriul în care am lucrat și am locuit în anii optzeci, în perioada începuturilor literare. A fost mai mult o vizită de documentare în vederea aducerii la capăt a romanului pe care îl scriu. Cei care au citit poezia mea știu câtă greutate are motivul sanatoriului în toate volumele de până acum. Chiar și romanul "Ospiciul" (care nu a beneficiat de o ediție vizibilă, așa cum ar fi meritat) își trage, la rândul lui, substanța din acest loc din Munții Neamțului, nu departe de Piatra Neamț, dar și el este scris în cheie lirică, deci integrabil mai mult poeziei. Mi-am dorit să scriu proză-proză, nu proză-poezie. A trebuit să capăt ceva mai multă experiență pentru a mă încumeta la această nouă aventură literară și existențială, alta decât poezia. Cu volumul de povestiri "Punctul de plecare" (Compania, 2004) am reușit în parte, dar visul meu a fost să scriu și roman adevărat, adică roman realist. Dacă romanul "Planuri de viață" (Polirom, 2012) - care spune ceva despre plecarea de acasă, despre înstrăinare și despre supraviețuirea sufletească într-o lume a dictaturilor estice sau a rătăcirilor vestice - a dovedit că sunt în stare și de această ispravă, acum încerc, cu acest nou roman pe care am reușit să-l aduc spre final, o altă incursiune în spațiul bolii și al izolării, în spațiul unui sanatoriu al timpurilor noastre, și tot cu mijloacele prozei realist-existențialiste. Mult mai puțin autobiografic, romanul la care încă scriu conturează un "munte vrăjit" românesc, cu o lume a timpurilor noastre, a României și a lumii de acum. Când am coborât din acel loc, spre seară, am avut sentimentul încheierii unei recitiri a paginilor din urmă ale manuscrisului, mai mult decît al unei descinderi reale într-un spațiu real. Se pare că romanul aspiră spre realism, iar realitatea spre lirism. Acesta este însă un alt fir al discuției. Îl voi urma, poate, curând.

marți, aprilie 16, 2013

Clipe îndelungate de tăcere și privit pe fereastră

Ieri dimineață, devreme, doar reajustări de pagini la roman, refacerea unei scene, adăugiri, tăieturi, scris dificil ca o înaintare împotriva curentului, clipe îndelungate de tăcere și privit pe fereastră. Apoi, aseară, târziu, ocazia de face din nou o vizită la sanatoriul care este centrul lumii acestei cărți la care lucrez cu o anume înfrigurare. Parcul din fața pavilioanelor în întuneric, cu aleile și băncile, cu brazii, cu havuzul uscat, cu multe din clădiri în paragină acum, cu pacienții resemnați prin saloane. Este un loc al primei mele tinereți, unde izolarea, suferința și moartea m-au învățat atât de mult. Încerc să leg aceste fire invizibile de emoție și memorie, de trăire paralelă a timpului de acum și a timpului de atunci, în pagini de roman, care se cheamă parcă una pe alta, prinse între ele, ca întâmplările vieții.

vineri, aprilie 12, 2013

Încerc să refac legăturile cu manuscrisul

Ieşit cât de cât din gripă, încerc să refac legăturile cu manuscrisul romanului pe care îl am în lucru, dar senzaţia - cauzată, probabil, de boală - este că sunt nou pe acest teren. Din cât se vede, urmează vreo două zile de eforturi de reîmprietenire cu lumea acestei cărţi, ca să pot apoi să merg mai departe.

joi, aprilie 11, 2013

Mi s-au gripat motoarele scrisului la roman

Am lipsit un pic de pe-aici, însă motivat. De la răceala care m-a prins de câteva zile mi s-au gripat și motoarele scrisului la roman, dar partea bună este că am avut timp să mă mai gândesc, să refac în minte anumite momente și scene, câteva pasaje. Încă trei asalturi de felul celui pe care l-am dat în ultimele săptămâni și voi ajunge la capăt, cu toate poticnirile.

luni, aprilie 08, 2013

Dacă lași mai mult timp deoparte romanul la care lucrezi

Dacă lași mai mult timp deoparte romanul la care lucrezi, riști să pățești ca atunci când te întâlnești după ani și ani cu un prieten vechi și nu mai știi cum să vorbești cu el, ce să-l întrebi, ce să-i spui. Așa cum ai nevoie, în cazul revederii, de un răgaz pentru rememorarea unor momente din trecut pentru a relua cât de cât firul firesc al comunicării, tot așa trebuie să recitești toate paginile din urmă ale romanului pentru a relansa povestea, în minte și pe hârtie. Iar bătălia pentru această vitală continuitate se face cu viața, care este mereu de o nonșalanță cuceritoare în raport cu gravele noastre probleme de creativitate.

duminică, aprilie 07, 2013

Nu ocuparea paginii albe

Îţi doreşti, când scrii un roman, să înaintezi mai mult pe seama poveştii care să te poarte mai departe şi mai puţin pe seama textului, a cărui expansiune urmează şi calea implacabilă a legilor spaţiului. Nu ocuparea paginii albe, fireşte, te interesează în primul rând atunci când scrii (deşi nici asta nu se ia din drum), ci acumularea unor tensiuni care să dea coerenţă întregului, pas cu pas, frază cu frază, da, pagină cu pagină. Eşti prins în ţesătura de nuclee emoţionale ale vieţii câtă vreme textul nu se substituie întâmplărilor şi momentelor şi nu devine scopul întregului efort. Tot aşa cum dacă nu ţii cont de maniera în care textul se desfăşoară în toate direcţiile, aparent haotic, s-ar putea ca povestea să te trădeze şi să piardă din substanţă tocmai când crezi că ai prins un fir de înţelegere a lucrurilor.

miercuri, aprilie 03, 2013

Câte o scenă care nu vrea să se urnească din loc

Pe parcursul scrierii unui roman dai peste câte o scenă care nu vrea să se urnească din loc. E la fel ca atunci când, în viață, pare că nu mai poți ieși dintr-un necaz. Te gândești la soluții, încerci tot felul de ieșiri, însă totul rămâne nemișcat. Din această comparație romanul iese în avantaj față de viață, firește, pentru că la scris poți lăsa lucrurile așa nedeslușite ca să începi să urmărești un fir nou, urmând să revii la pasajul dificil, pe când la trăit, chiar dacă, să zicem, pleci într-o călătorie, îți schimbi profesia și locul de muncă, emigrezi sau cine știe ce altă schimbare radicală ți se întâmplă, impasul rămâne, fiind de natură sufletească. Mai uiți, e adevărat, dar nu te vindeci niciodată.

luni, aprilie 01, 2013

Romanul a mai făcut câțiva pași înainte, aproape singur

Romanul a mai făcut câțiva pași înainte, aproape singur, parcă fără mine, de dimineață, pentru că m-am trezit devreme și am continuat cu ușurință pasajul în care ieri mă împotmolisem și din care nu vedeam portiță de ieșire. M-am trezit cu fragmentul acela în cap, aveam și fraza de continuare, așa că m-am pus pe lucru imediat și preț de două ore am scris ca la dictare.