joi, decembrie 27, 2012

Adrian Matus despre romanul "Planuri de viață" (Ed. Polirom, 2012)



Planuri din trecut, planuri din prezent[1]

    O tematică recurentă a literaturii române a ultimelor două decenii o constituie relatarea unor impresii trăite în spaţiul occidental mult visat înainte de Revoluţie. Romanul Planuri de viață de Vasile Baghiu doreşte să prezinte o astfel de experienţă a intelectualului român, plecat cu diverse proiecte de cercetare fie în Germania, fie în Scoţia. Apărută la editura Polirom în acest an, cartea prezintă viaţa lui Vili Barna. Punctul atractiv al acestui roman cu o pronunţată tentă biografică este faptul că reuşeşte să îmbine diverse istorii ale altor personaje ce îşi întretaie drumul cu acest Vili Barna, din ficţionalul oraş Piatra Veche.


    Acţiunea nu îl va proiecta pe cititor neapărat în sfera fabulosului. Mai degrabă, el asistă la un deja clasic exerciţiu de postmodernism în care autorul îşi rescrie şi regândeşte viaţa. Vili Barna din Piatra Veche apare în primele pagini drept timidul psiholog ce pleacă pentru prima dată într-o ţară străină. Desigur, pleacă cu aşteptări. Incipitul anunţă într-o manieră bruscă această schimbare de stare: „Astăzi a venit ziua pe care Vili Barna şi-a dorit-o. Va călători în Occident” (p. 5). Un personaj care lasă pentru câteva luni în ţară o soţie şi doi copii. Lasă în urmă şi amintirile din copilărie, satul pe alocuri idilizat sau diverse retrăiri proustiene. Pe de altă parte, călătoria îi oferă prilejul de a-şi reorganiza amintirile şi de a regândi elementul temporal.

    Printr-o metaforă foarte plastică, naratorul încearcă să ofere o explicaţie a acestor salturi temporale dese ce apar în roman. Trecerea timpului şi a poveştilor individuale este văzută ca o urcare şi coborâre a unui lift. Pe alocuri, cursele acestora se întretaie, iar atunci apare momentul interesant. Temporalitatea este văzută ca o mişcare verticală, ce antrenează vieţile tuturor: „Vili are sentimentul că timpul nu curge pe orizontală, ci pe verticală, că ei toţi sunt prinşi în acest fluid care circulă cu mai multe lifturi în sus şi în jos” (p.100). Cu alte cuvinte, istoria acestui personaj banal este şi suma istoriilor celorlalte personaje cu care a interacţionat de-a lungul vieţii lui.

    O astfel de relaţie pe care cititorul o poate descoperi de-a lungul textului este cea dintre Vili Barna şi tatăl lui, Grigore Barna. Istoriile celor doi sunt marcate de destinul înstrăinării. Planuri de viaţă poate fi citit şi într-o astfel de gamă, de reluare a unor relatări ce apar în volumul Prizonier în URSS al tatălui autorului, Vasile Baghiu. În text, personajul Grigore Barna supravieţuieşte unui lagăr siberian, dar moare în urma unui stupid accident pe şantier. Despre Grigore Barna mai aflăm că nu a fost un opozant eroic al regimului comunist, ştiind din experienţa lagărului sovietic că o astfel de acţiune ar fi inutilă. Modul de protestare împotriva autorităţilor există prin însuşi actul de a scrie în caietul simplu, cumpărat „de la magazinul mixt de stat din deal”(p.107).

    Această opţiune are efect doar în planul prezentului, din prisma indirectă a lecturii lui Vili Barna din caietul tatălui său. Cititorul poate asista pe alocuri la un interesant exerciţiu de dublă citire: prin parcurgerea textului, el se întâlneşte cu personajul Vili într-o intimă complicitate şi reluare a gândurilor tatălui său: „Privirea tatălui său trece prin fereastră dinspre pârâu” (p.121). Cititorul poate constata un paralelism între istoria tatălui şi cea a lui Vili Barna.

Înstrăinarea faţă de locul de obârşie se manifestă tot mai intens de-a lungul romanului, ajungând ca la final locul preferat al lui Vili Barna să fie spaţiul de tranziţie al avionului: „Nu este nici în străinătate, nici acasă. Este în zbor” (p. 308).

Naraţiunea este presărată uneori de răbufniri referitoare la teme politice sau sociale ale României postdecembriste sau la picanterii din lumea scriitoricească. Lectura oferă astfel mai mult decât o perspectivă autobiografică, reuşind să redea o paletă temporală mai extinsă decât cea care vizează direct acţiunile autorului. Astfel, cititorul este plimbat prin discursuri ce urmăresc subiecte de la bursele în străinătate la experienţa detenţiei, la condiţiile intelectualului în comunism, la copilul sărac ce doreşte să reuşească în viaţă la lumea românească postdecembristă. În mare parte, aceste opinii adiacente nu urmăresc neapărat o logică profesionistă. Poate că farmecul rezidă tocmai în această reproducere de discursuri ce apar în limbajul curent actual (mediatic sau conversaţional). Romanul Planuri de viaţă este ofertant şi problematizează coerent angoasa intelectualului care nu îşi mai găseşte locul între un Vest idilizat şi o ţară decăzută.


[1] Recenzie în Steaua, nr. 12, 2012, la romanul Planuri de viață de Vasile Baghiu (Ed. Polirom, 2012)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu