vineri, decembrie 28, 2012

Cât sunt văzute/citite cărțile noastre



Cât sunt văzute/citite cărțile noastre de criticii literari și ceilalți scriitori? Nu știu dacă se poate lămuri această chestiune din ancheta din "România literară" (nr. 52) "Anul 2012. Ce rămâne", pentru că nominalizările și preferințele par cam limitate de spațiul social și literar în care trăiesc autorii răspunsurilor, niște răspunsuri oferite "cam din auzite" și uneori de-a dreptul amnezice în legătură cu câte o carte despre care, altfel, unii dintre ei au scris elogios în reviste sau au vorbit entuziast la lansări cu câteva luni în urmă... Chiar și așa, în ce mă privește, în afară de menționarea onorantă de către Irina Petraș a romanului "Planuri de viață", în această anchetă văd pomenit și volumul de poezie "Depresie", în răspunsul lui Adrian G. Romila. Dincolo de aceste aspecte de "politichie literară", eu cred că o dezbatere serioasă despre cât a mai rămas din rolul, influența și autoritatea criticului literar în zilele noastre și despre modul în care criticul literar de azi se raportează la piața de carte și în general la lumea literară ar merita să fie făcută.

joi, decembrie 27, 2012

Irina Petraș menționează romanul "Planuri de viață" în răspunsul la ancheta "Cărțile anului 2012"

În 2012 am publicat trei cărți: un volum de poezie ("Depresie", Ed. Limes), un roman ("Planuri de viață", Ed. Polirom) și ediția a doua a memoriilor din lagărele sovietice ale tatălui meu, Vasile Gh. Baghiu ("Prizonier în U.R.S.S.", Ed. Fundația Academia Civică). Deși circulația cărților este cam haotică la noi, iar lecturile - deopotrivă ale cititorilor obișnuiți și ale criticilor - urmează niște repere misterioase și adesea parcă dirijate, totuși, la o anchetă cu titlul "Cărțile anului 2012", Irina Petraș menționează și romanul "Planuri de viață". La astfel de vremuri ar trebui să fiu mulțumit și cu atât. Și chiar sunt... La mulți ani!

Adrian Matus despre romanul "Planuri de viață" (Ed. Polirom, 2012)



Planuri din trecut, planuri din prezent[1]

    O tematică recurentă a literaturii române a ultimelor două decenii o constituie relatarea unor impresii trăite în spaţiul occidental mult visat înainte de Revoluţie. Romanul Planuri de viață de Vasile Baghiu doreşte să prezinte o astfel de experienţă a intelectualului român, plecat cu diverse proiecte de cercetare fie în Germania, fie în Scoţia. Apărută la editura Polirom în acest an, cartea prezintă viaţa lui Vili Barna. Punctul atractiv al acestui roman cu o pronunţată tentă biografică este faptul că reuşeşte să îmbine diverse istorii ale altor personaje ce îşi întretaie drumul cu acest Vili Barna, din ficţionalul oraş Piatra Veche.

luni, decembrie 17, 2012

O familie literară



Vă propun pentru Sfintele Sărbători care se apropie, dar mai ales pentru totdeauna, trei cărți pe care am reușit să le public în anul pe care tocmai îl încheiem, 2012... Este cartea tatălui meu, Vasile Gh. Baghiu, despre experiența sa din lagărele sovietice, Prizonier în U.R.S.S. (Ed. Academia Civică, ediția a doua), și mai sunt două cărți ale mele, romanul Planuri de viață (Ed. Polirom) și volumul de poezie Depresie (Ed. Limes). Mi-ar fi plăcut să aibă publicat volumul de poezie, deja pregătit, și fiul meu, Ștefan Baghiu, pentru că ar fi fost atunci imaginea completă a unei familii literare în care scrisul a trecut la a treia generație. Cu îngăduința lui Dumnezeu, acest lucru se va întâmpla anul viitor. Ștefan este deja o prezență în critica literară și în poezie, iar eu îi urmăresc evoluția cu emoție și încredere. Vă doresc tuturor un Crăciun Fericit și un An Nou cu sănătate și bucurii!

miercuri, decembrie 12, 2012

Talentul de a trăncăni şi de a bârfi



Nu ştiu dacă e de bine să spui chestia asta despre meseria de scriitor, dar eu încep să înţeleg tot mai mult, în timp ce scriu la romanul pe care îl am acum în lucru, cât de important este pentru un scriitor de roman în special să aibă înclinaţii către bârfă. Uneori mi se pare că talentul de a trăncăni şi de a bârfi este esenţial la un romancier. Ai nevoie să-ţi bârfeşti în fel şi chip personajele pentru ca lumea din capul tău să prindă contur şi să capete viaţă.

marți, decembrie 11, 2012

Trăirea amplificată



De fiecare dată când reuşesc să pornesc din nou, iar şi iar, ca astăzi, motoarele scrisului la romanul pe care îl am în lucru, am sentimentul pe care îl trăiesc întotdeauna înaintea unei plecări în străinătate, cu toată panoplia de emoţii şi stări, sofisticate şi uşor anxiogene, simple şi uşor descurajante, un sentiment care mă încredinţează că trecerea mea prin această lume capătă un sens şi în acest fel, adică experimentând trăirea amplificată prin scris şi tatonând iluzia că se poate găsi un înţeles pentru tot.


luni, decembrie 03, 2012

„Writing is work! Writing is work!”

"Faţă de care dintre cele zece porunci sunteţi mai înţelegător?" este întrebarea pe care Marius Chivu a adresat-o mai multor scriitori (Liviu Antonesei, Vasile Baghiu, Lavinia Branişte, Adrian Chivu, Alexandru Ecovoiu, Medeea Iancu, Veronica D. Niculescu, Dora Pavel, Sebastian Reichmann şi Andra Rotaru), în cadrul anchetei apărută în Dilemateca din noiembrie 2012.

Iată răspunsul meu. "Cu intenţia expresă de a răspunde la această anchetă, am recitit cele zece porunci (pe care – ei bine! – am constatat că nu le ştiu pe de rost, aşa cum ar trebui) şi am conchis că dintre toate cel mai îngăduitor am fost întotdeauna – şi încă mai sunt – faţă de porunca a patra, aceea în care suntem îndemnaţi să ne aducem aminte de “ziua odihnei”. Am spus „dintre toate cel mai îngăduitor”, însă este evident că faţă de unele, cel puţin, nimeni nu ar trebui să aibă chiar nici o îngăduinţă. Deşi merg adesea duminica la biserică (nu în fiecare duminică, din păcate), obişnuiesc să muncesc în această zi. Nu este vorba despre muncă fizică la ţară şi nici măcar despre curăţenia obişnuită în apartament, ci despre scris şi citit. Bineînţeles că dacă – să zicem – am vase nespălate în chiuvetă rămase de cu o seară înainte în care am stat, poate, mai târziu cu nişte prieteni, le spăl, că doar n-o să le las aşa până vine ziua de luni. Bigotismul îmi displace şi mă indispune. Acesta este însă un alt subiect... Revenind la întrebare, da, scriu adesea şi în această „a şaptea zi” în care Dumnezeu s-a odihnit după ce a făcut lumea. Mă aşez la scris cu toată convingerea că nu comit nici un păcat, iar impresia de nevinovăţie vine probabil, mă gândesc, şi din aspectul exterior static, chiar paşnic al oricărei activităţi de acest fel. Când scrii pare că nu faci nimic. De aici probabil şi conotaţiile peiorative ale statutului de poet şi scriitor... Cel puţin la noi, scrisul este privit şi aşa, cu uşurătate. Ştiu că în această chestiune nu conteză până la urmă impresia exterioară, ci numai faptul de a încălca sau nu una din poruncile Domnului. Un duhovnic ar avea, cred, mai multe de spus pe această temă, dar tentaţia unei zile întregi în care aş putea să scriu sau să citesc pentru că nu trebuie să mă duc la serviciu va fi în mod sigur întotdeauna foarte puternică. În fine, întrebarea îmi aduce aminte şi de o întâmplare pe care am trăit-o cu ani în urmă pe Aeroportul Heathrow. Uitându-se cu insistenţă în paşaportul meu, funcţionara de la ghişeu m-a întrebat cu mirare de ce nu am o viză „de muncă”, ci una turistică, deşi fusesem invitat în Marea Britanie pentru a scrie o carte. Repeta chiar: „Writing is work! Writing is work!”. Am răspuns că habar nu am de ce nu primisem o astfel de viză, dar că îmi place foarte mult când ea repetă cu atâta convingere că scrisul este muncă. Zâmbetul ei mă face şi acum să cred că discuţia merită să rămână deschisă."