luni, noiembrie 19, 2012

Premiul "Liviu Rebreanu" pentru romanul "Planuri de viaţă"

La Colocviile Rebreanu de la Bistrița de săptămâna trecută mi-a plăcut să ascult discuțiille despre ficțiune și non-ficțiune în romanul românesc și în proza românească, mai ales pe acelea polemice dintre Nicolae Breban, de o parte, și Alex Goldiș și Ștefan Baghiu, de cealaltă parte.

A fost și este de înțeles (până la un punct) energia cu care Breban a luat apărarea atât propriei opere cât și pe aceea a operelor colegilor lui de generație, așa cum face mereu în intervențiile sale publice, dar etichetarea negativă și minimalizarea literaturii de după 1989, chiar ignorarea existenței acestei literaturi, cu luminile și umbrele ei, nu mi s-a mai părut deloc în regulă din partea aceluiași scriitor, lucru foarte limpede subliniat, de altfel, de cei doi parteneri de dialog (polemic) ai săi.

Am avut sentimentul că o lume a trecutului se teme fără motiv de lumea de azi, adică fără să fie atacată de aceasta din urmă. Iar în apărarea ei, lumea aceasta născută și crescută în comunism neagă orice vine după ea. Este un tip de apărare care are rădăcini în disperare. Unul greșit, în orice caz.

Iar dacă în ce mă privește am adăugat, în cadrul aceleiași furtunoase discuții, că atâta vreme cât un Paul Goma este marginalizat de sistem și în general de scriitori orice dezbatere despre proza actuală capătă serioase acente false, abia acest lucru mi-a adus sentimentul, nu tocmai confortabil, că mă aflu, la rândul meu (și parcă asemenea lui Breban, dar pe alte coordonate), în rolul unui fel de "avocat din oficiu" al unei cauze care, nici ea, nu-și găsește ecoul meritat în mediile literare.

Dincolo însă de sentimentele mele, care, la fel, până la un punct mă privesc personal, aș spune că ignorarea de către scriitori a acestei "absențe" a lui Paul Goma din peisaj va avea, mai devreme sau mai târziu, impact negativ și asupra receptării propriilor lor opere. În rest, fiecare cu drumul său, în viață și în literatură... Iar tema ar merita, bineînțeles, măcar un eseu dacă nu studii şi dezbateri.

În a doua zi a acestei întâlniri literare, vineri, au fost decernate premii. Am primit Premiul "Liviu Rebreanu" pentru proză, pentru romanul "Planuri de viaţă" (Ed. Polirom, 2012). Premiul Opera Omnia l-au primit Nicolae Breban şi Cornel Ungureanu, premiul pentru receptarea critică - Ion Simuţ, Constantin Cubleşan şi Alex. Goldiş, iar alte premii pentru proză le-au fost oferite scriitorilor Dan Coman şi Victor Ştir.

Ioan Pintea şi colegii lui au fost cu adevărat nişte gazde perfecte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...