marți, august 14, 2012

A fi sau a nu fi sensibil la viața grea a oamenilor

Cel mai exasperant lucru din mișcările politice din ultimul timp nu este pentru mine disperarea cu care președintele suspendat se agață de putere. Este, în fond, în firea lui să se comporte așa, lipsit de demnitate, chiar și acum când poporul nu îl mai vrea. Nici măcar orbirea intelectualilor care îl susțin pe acest om nu mai este dezamăgitoare în ce mă privește, orbirea lor, dezinteresul rece față de viața poporului român sau grija pentru interesele personale, ce o fi. La urma urmei, pentru "minima moralia" - clamată de ei, însă incapabili să o atingă - îți trebuie un minimum de decență, care are legătură cu a fi sau a nu fi sensibil la viața grea a oamenilor. Și nu mă mai enerveaza nici "obiectivitatea" superioară a altor intelectuali care, deși pretind că nu-l susțin pe omul pe cale de a fi demis, practică un fel de supușenie extatică și necondiționată față de Vest și și-au descoperit, brusc, abilități și talente de juriști și avocați, de specialişti în chichiţe constituţionale. Ceea ce mă mâhnește, chiar mai mult decât toate acestea, este modul strâmb în care Occidentul se raportează la problemele noastre recente, comportamentul de stăpâni al unor lideri europeni sau al ambasadorului american. Nu că nu m-am așteptat la așa ceva. Nu, nu sunt chiar naiv. Vreau să spun că, deși am fost și sunt un fan al democrației de tip occidental (fără să fi idealizat vreodată Occidentul), felul în care acest Occident de acum se arată insensibil față de situația poporului român (aproape fără pauză umilit de șaptezeci și cinci de ani) mă face să-mi pun un mare semn de întrebare cu privire la intențiile lui reale față de România. Sentimentul de contrarietate  - să-l numesc așa, deocamdată - pe care îl am acum pe acest subiect mă face să privesc mai rezervat de acum înainte politica de tip "european" din țară sau din afara țării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu