miercuri, iulie 25, 2012

marți, iulie 24, 2012

Banalitatea normalității

A-ți spune părerea pe teme politice de actualitate nu trebuie să devină ceva ieșit din comun, nu trebuie să conțină nimic dramatic, nu trebuie să devină motiv de ceartă. Este pur și simplu un lucru normal. Fiecare ia deciziile pe care le crede potrivite, dar este foarte important ca părerile, opiniile să circule, să fie împărtășite. Exercițiul de a spune - liber, fără teamă - ce crezi despre tot felul de chestiuni care privesc un număr mai mare de oameni este elementar (de bază) într-un sistem democratic. Etichetările, jignirile, invectivele nu numai că ne rănesc sufletește, nu numai că otrăvesc spațiul public și în general viața noastră, dar ne consumă în van timpul și energiile și în final ne îndepărtează de la lucrurile cu adevărat importante pentru noi. Păstrarea calmului și menținerea în cadrul unui comportament civilizat sunt, în definitiv, semne de maturitate. Noi românii nu avem foarte des ocazia de a vota, dar ne inflamăm de fiecare dată mai mult decât ar fi cazul, cum se întâmplă și acum. Elvețienii votează mult mai des, chiar și de câteva ori pe lună, pentru tot felul de lucruri. Cum ar arăta viața lor dacă s-ar certa la fiecare vot așa cum o facem noi? Cred că ar fi timpul să ne calmăm, să continuăm să spunem ce credem, să mergem la vot și să votăm ca niște oameni serioși și maturi cărora le pasă de lumea în care trăiesc. Nici un lider politic nu este veșnic pe locul lui. De aceea, schimbarea nu înseamnă niciodată sfârșitul lumii. Înseamnă chiar normalitatea, care este banală precum aceste gânduri.

luni, iulie 23, 2012

Să votați bine!

Pe 29 iulie va fi referendum pentru demiterea președintelui suspendat. Am mai spus, voi merge la vot și voi vota DA pentru demitere. Părerea mea este că - dincolo de toate discuțiile - în această chestiune un lucru rămâne esențial. Acest președinte suspendat a promis că vom trăi bine, dar trăim mai prost. Cine crede că promisiunea a fost îndeplinită, să voteze împotriva demiterii, dar să vină la vot. Rămânerea acasă poate fi considerată lașitate. Personal, sunt convins că încheierea mandatului lui Traian Băsescu înainte de termen este binevenită pentru cei mai mulți dintre noi. Băsescu a atacat - cu ostilitate vădită și gratuită - toate categoriile sociale și profesionale, aflându-se permanent în luptă cu propriul popor. Pe de altă parte, din păcate, cei mai mulți dintre intelectualii din România nu reușesc sau nu vor să vadă cauza degradării vieții în România în persoana acestui lider. Ei se preocupă - în manieră excesivă, cred, ca și cum ar fi avocați, nu scriitori sau artiști - de chestiuni juridice, de procedură, "europene" și lasă deoparte viața concretă a oamenilor simpli din România, ignoră felul în care nivelul de aspirație al acestor oameni simpli care alcătuiesc poporul a fost adus la pragul cel mai de jos prin politica conflictuală a acestui om căruia îi place atât de mult să-și spună "șeful statului". Nu este pentru prima dată când intelectualii nu sunt de partea suferințelor poporului, iar acest lucru devine și mai mult o temă adevărată de dezbatere. Vom vedea dacă ea va avea loc în viitorul apropiat. O astfel de dezbatere s-ar impune, indiferent de rezultatul referendumului. Să votați bine!

vineri, iulie 20, 2012

Câteva gânduri înainte de referendum

Sunt pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu, dar nu-mi plac deloc nici încercările lui Victor Ponta de a se eschiva de la clarificarea acuzației de plagiat.

Să încerc să mă fac mai bine înțeles. Băsescu a tăiat salariile și pensiile când nimeni în Europa nu făcea asta, a închis multe spitale (incredibil, ieri a spus că ar mai fi de eliminat o sută de mii de paturi de spital!), a alungat medicii din țară, a șicanat mereu profesorii și a descurajat învățătura, a creat - prin firea lui conflictuală și din interese politice personale - o atmosferă tensionată în țară, a pledat public pentru contracte de exploatare a resurselor țării despre care nenumărate voci au spus că nu sunt în avantajul țării, s-a substituit Guvernului în hotărârile sale, a tărăgănat construirea autostrăzilor, nu și-a îndeplinit nici o clipă obligația constituțională de mediator ținând partea doar PDL-ului, a mințit de multe ori, a avut și are un comportament și un limbaj sub demnitatea unui președinte, în fine, a patronat un grup de oameni corupți pe care i-a susținut în funcții importante. Nu sunt dispus să uit nici indiferența cinică pe care a arătat-a protestatarilor din iarna trecută. Nu sunt dispus să uit aceste lucruri, așa cum, din păcate, este înclinat să uite poporul nostru român. De aceea, voi vota DA la referendum. Un motiv în plus pentru opțiunea mea este și acela că președintele interimar Crin Antonescu mi se pare - prin comportament, limbaj, atitudine, pregătire, cultură, trecut politic - de departe mai potrivit decât Traian Băsescu pentru funcția de președinte, iar preluarea de către acesta a funcției prezidențiale mai devreme cu doi ani - altfel, prin mijloace parlamentare, democratice - o consider binevenită și în favoarea României, cu toate comentariile privind "îngrijorările europene" ale unor prieteni scriitori, pe care - cu mirare și dezamăgire - îi văd preluând pur și simplu clișee dintre cele mai lemnoase și refuzând într-un mod aiuritor să judece cu propriiile lor minți, refuzând să judece realitatea vieții oamenilor din România mai înainte de a aproba fără ezitări declarațiile unor oficiali occidentali mai mult sau mai puțin informați, adesea dezinformați, nu neapărat dezinteresați.

Acestea sunt clare pentru mine. Ceea ce mă pune pe gânduri este, totuși, ambiguitatea USL-ului în privința acuzației de plagiat împotriva lui Victor Ponta. Comisii peste comisii, verdicte care se contrazic, totul are aparența unei bătălii pentru mascarea adevărului. Această agitație fumigenă nu este deloc de natură să-mi confere încredere. Chiar dacă nu cred că este o urgență acest subiect acum, el va trebui neapărat să devină o urgență imediat după referendum. Cu singura consecință dreaptă, dacă acuzația se confirmă, anume aceea a demisiei. Și nu este vorba doar despre cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta (pentru că - vorbește lumea - astfel de ambiguități pot fi găsite în mai mult de jumătate din tezele de doctorat), ci de întregul sistem universitar.

Până atunci însă, subiectul rămâne referendumul pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu. Nu acuzația de plagiat, nu "îngrijorările europene", nu altceva. Și nu atât cum votăm va fi important, cât poate, mai mult, dacă vom merge sau nu la vot. Eu aș spune că ar fi în avantajul nostru, al celor mai mulți, să mergem la vot.

marți, iulie 17, 2012

Pentru demiterea președintelui suspendat

Voi merge la vot pentru a spune DA demiterii președintelui suspendat Traian Băsescu. Tăierea salariilor, a pensiilor și a indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, șicanarea și umilirea profesorilor, alungarea medicilor din țară, închiderea spitalelor, susținerea publică a unor contracte suspecte/controversate de exploatare a resurselor țării, tărăgănarea construirii autostrăzilor, protejarea și promovarea în poziții înalte (pe criterii familiale, personale sau de partid) a unor persoane lipsite de cultură și educație și fără realizări în plan profesional, cultivarea și susținerea unui grup de intelectuali exclusiv pe criteriul obedienței (în timp ce scrisorile deschise ale lui Paul Goma adresate Președinției au rămas, de exemplu, fără răspuns!), atitudinea jignitoare față de Regele Mihai, învrăjbirea categoriilor profesionale și sociale și, în general, întreținerea permanentă în țară a unei atmosfere tensionate, indiferența/lipsa de acțiune fermă față de fenomenul grav al drogării tinerilor cu așa-numitele etnobotanice, corupția, proasta reprezentare a țării în străinătate, toate acestea și încă altele, în care președintele suspendat a ținut să se implice personal, sunt pentru mine argumente suficiente. Discuțiile pe teme precum "lovitură de stat", "încălcarea constituției", "îngrijorările Occidentului" le consider lipsite de temei și de oportunitate acum, fiind, în fapt, rătăciri ale unei îngrijorător de mari părți a intelectualității noastre sau, mai rău, diversiuni. Bineînțeles că nu sunt și nu voi deveni un susținător necondiționat al președintelui interimar Crin Antonescu (căruia îi doresc să devină președinte ales!) și nici al noii majorități. Cred însă că schimbarea este necesară acum, nu mai târziu, pentru ca politicienii să înțeleagă un lucru elementar, anume că trebuie să fie mai ponderați, mai echilibrați, mai umani, mai responsabili și că abuzurile și derapajele pot fi sancționate chiar și de blândul popor român. Să mergem la vot!

luni, iulie 16, 2012

Dan C. Mihăilescu despre romanul "Planuri de viaţă" de Vasile Baghiu

Miercuri, 11 iulie 2012, Dan C. Mihăilescu a vorbit despre romanul meu "Planuri de viaţă" (Ed. Polirom, 2012), în emisiunea sa de la ProTV "Omul care aduce cartea". Înregistrarea poate fi văzută AICI.

Cartea se găseşte în librării şi poate fi şi comandată în sistemul ramburs scriind un email Editurii Polirom (sales@polirom.ro). De asemenea, comenzi se pot face şi pe site-ul Editurii Polirom .

Ca autor, fără să consideraţi că încerc să vă vând neapărat cartea, vă încredinţez că nu veţi fi dezamăgiţi la lectură. "Felia de viaţă" despre care vorbeşte Dan C. Mihăilescu este cât se poate de adevărată. Şi încă un lucru... V-aş fi recunoscător pentru impresii, pe care puteţi să mi le trimiteţi la adresa vasile_baghiu@yahoo.com

sâmbătă, iulie 07, 2012

Elită intelectuală, popor, referendum

Sunt scriitor, însă nu fac parte din categoria scriitorilor favorizaţi de sistem. Dacă tatăl meu a refuzat, în prizonierat sovietic fiind, să se înroleze în Divizia "Tudor Vladimirescu" riscând să moară în Siberia, nu voi face eu acum, în condiţii de pace, compromisuri. De aceea, nu sunt între favoriţi. Pentru oportunism, obedienţă şi lichelism trebuie să-ţi amorţeşti serios conştiinţa şi să uiţi de credinţă, dacă ţi-a fost vreodată aproape, să uiţi de familie şi de oameni în general. Elita noastră intelectuală a abdicat de mult de la patriotism şi întoarce mereu spatele oamenilor de valoare şi oamenilor de caracter, ceea ce înseamnă că întoarce spatele propriului popor. Fie şi numai dacă aş aminti modul incalificabil în care această aşa-zisă elită i-a ignorat şi îi ignoră pe oameni precum Paul Goma, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Regele Mihai şi alţii, ar fi de ajuns să consider că am adus un argument serios în susţinerea afirmaţiei mele.

marți, iulie 03, 2012

Ieri, luni, a fost zi de scris aici pe blog, dar n-am scris pentru că am fost la Cluj. Ne-am adus copiii - cu bagaje cu tot - de la școală. A venit vacanța. Pe drumul de întoarcere ne-am oprit la salina din Turda. Un loc straniu, ca din filmele științifico-fantastice. O grotă imensă la care ajungi mergând prin galerii de câteva sute de metri, iar în fundul grotei (amenajată modern, cu pasarele suspendate pe pereții de sare, scări de lemn și lifturi silențioase), alături de locuri unde oamenii joacă fel de fel de jocuri sau se dau într-o roată din aceea de bâlci, un lac pe care oamenii se plimbă cu bărcile. Acel lac cu bărcile de pe el face ca totul să fie suprarealist. Păcat că nu i se face mai multă reclamă acestei saline. Nici măcar pliantul (care nu este gratuit, cum ar fi normal!) nu oferă minime informații asupra istoricului ei. Vizita m-a răscolit sufletește, în acel fel poetic în care mă mișcă unele situații din viața aceasta. Ceea ce nu înseamnă că am fost și în stare să scriu, bineînțeles. Poezia e altă poveste...

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...