miercuri, martie 07, 2012

Nicolae Coande despre volumul "Depresie" de Vasile Baghiu

Acest articol poate fi citit în ediția online a ziarului  Gazeta de Sud , numărul de vineri, 24 februarie 2012.
 
Depresie
de Vasile Baghiu, Editura Limes


De puţin timp, poetul Vasile Baghiu s-a reîntors în ţară de la o bursă literară de şase luni oferită de Fundaţia Sulzberg, unde a fost oaspete al centrului cultural Villa Sträuli din oraşul elveţian Winterthur. Acest aspect se regăseşte în poemele celei mai noi cărţi a sa („Ceasul de la catedrala din Winterthur / arată ora exactă în fiecare moment. Când trec pe acolo, / timpul devine anume pentru mine de o precizie elveţiană, / iar eu ştiu că nu sunt în întârziere / şi pot să mai stau lângă fântâna publică / şi să mă gândesc la cât de uşoare devin lucrurile grele, / la cât de fericiţi devin nefericiţii în ocazii nesperate…“), dar nu reprezintă o noutate, ci o continuitate în poetica sa. Un poet de calibrul lui Constantin Abăluţă opina că „Vasile Baghiu este unul dintre cei mai importanţi poeţi români, pentru că a creat un spaţiu inconfundabil în care realul şi imaginarul capătă omogenitate, unitate şi credibilitate“.
Poetul, care soseşte astăzi la Craiova pentru a susţine conferinţa „Poezia ca stil de viaţă“, a publicat de curând un nou volum de poezie, „Depresie“ (Ed. Limes, Cluj-Napoca), parcă mai îngrijorat şi mai sapienţial decât anterioarele, fără a trăda acel ceva profund personal care constituie fibra sa de scriitor autentic, afin al celor mici şi neînsemnate: „propun ca tot ceea ce este umil şi neînsemnat/ să devină demn şi important“. Departe de faza poemelor himeriste, cu acel Himerus Alter, alter ego livresc al poetului călătorind pe meridianele unei imaginaţii care îmi amintea la debut de călătoriile unui deja important poet-personaj al literaturii mondiale, Vasile Baghiu trăieşte astăzi clipele unei quietudini în care o Ea este protectoarea de sorginte montaliană invocată repetat de poet în mantre încapsulate în poeme: „Îmi vei lua apărarea / când nimeni nu va mai fi de partea mea în / dezbaterile toropitoare? / Tu eşti o protectoare discretă, în viaţă şi în poezie, / oriunde paşii mă poartă spre incursiune temerară, riscantă…“ (Ecuaţia secretă) sau „Vezi tu, draga mea, / legăturile invizibile în lumea noastră?“ Acestei prezenţe feminine discrete, proteguitoare i se adresează neîncetat poetul în periplul său mundan, căci poetul are nevoie mereu de un loc (psihic sau nu) de reîntoarcere, ca şi de cineva care să i se adreseze din depărtare: „Vei scrie / pentru mine o scrisoare de mână / ca şi cum nu ai şti în ce dată suntem?“ Oriunde s-ar afla, omul retractil al lui Vasile Baghiu reface acest traiect interior, cuplându-l la viitorul acestei clipe, melancolic asemuită unui „copil uitat înadins într-o gară din România.“ Poetul este între lumi, aşa cum îi stă bine oricărui poet de vocaţie, nefixându-se decât în obsesiile sale care includ cele văzute, dar mai ales cele nevăzute, atent la felul cum toarce motorul-poezie care ţine nevăzut lumea. În fond, deşi ni se adresează calm susţinând că a înţeles „ecuaţia secretă“, poetul ne face părtaşi doar la ceva de el observat, aşa cum, poate, nici măcar poezia nu ne permite să întrezărim la capătul unei vieţi în care se întâmplă să nici nu ne pese de ea: „De fapt, am fost avertizaţi că numai pe calea poeziei / am putea dezlega misterul, dar n-a fost adevărat. / Zi după zi, ne-am acomodat cu acel sentiment anume / care ar putea fi numit poezie trăită, / dar n-am făcut nimic special pentru asta. Acum vedem, / merită să facem tot felul de lucruri, să vorbim, să râdem, / să trăim, până când va veni ceva ce seamănă cu poezia, / un surogat, ceva din înlocuitori, sintetic, mai ieftin, / pentru toată lumea. Şi nici nu mai contează cât / va mai trebui să stăm în această sală de aşteptare, / important e că până la urmă am înţeles, ceea ce ar trebui / să fie suficient. Despre poezie aş zice / că pot spune câte ceva, mai multe, că nu are nevoie / să fie apărată, că ar fi o / chestiune asemănătoare înţelesului / din întrebarea lui Hamlet despre a fi şi a nu fi, / că ar fi independentă la fel de mult cât ne dorim / şi noi să fim, cândva, în viitor“. Doar că atunci când este scrisă de un poet important, ar trebui să ne pese de poezie. Vasile Baghiu este un asemenea poet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu