Nicolae Sava
Astăzi, de la ora 17,00, Casa memorială “Calistrat Hogaş ” găzduieşte lansarea volumului de versuri al poetului Vasile Baghiu, carte apărută recent la Editura “Limes” de la Cluj. Vor vorbi despre autor şi poezia lui doi dintre prietenii săi, poetul Emil Nicolae şi criticul literar (şi prozatorul remarcabil) Adrian G. Romila. Cunoscut publicului iubitor de poezie încă din anii 80, cînd publica primele poeme în reviste, dar şi din cele vreo zece volume de versuri apărute din 1994 pînă acum, Vasile Baghiu îşi continuă “jurnalul” său de bursier prin ţările europene (Germania, Austria, Scoţia, Elveţia) cu care ne-a obişnuit încă de la volumul “Himerus Alter in Rheinland”.
Poemele din “Depresie “au, aşadar, un acelaşi ton cunoscut din volumele sale mai vechi: “Ceasul de la catedrala din Winterthur / arată ora exactă în fiecare moment. Cînd trec pe acolo / timpul devine anume pentru mine de o precizie eleveţiană / iar eu ştiu că nu sînt în întîrziere / şi pot să mai stau lîngă fîntîna publică… “. Am citat din poemul “Film suprarealist “. Nu afăm în acest nou volum, care conţine aproape 90 de pagini, mari şi multe noutăţi în limbajul poetic al lui Vasile Baghiu: autorul se foloseşte de aceeaşi oralitate a exprimării, prozaic în acest sens peste limite uneori, pentru a scoate în evidenţă precaritatea realului; aceeaşi ambiguitate între expresia realului cotidian şi ficţiunea himerică a reveriilor provocate de acesta (cotidianul); acelaşi exerciţiu de imaginaţie, cu reglări reuşite de intensităţi lirice, printr-o trecere rafinată de la abstracţia diafană a imaginilor la obiectualitatea agasantă a situaţiilor cotidene prin care trece poetul.
Cum am precizat, autorul nu vine cu multe noutăţi de limbaj, în schimb îşi păstrează aceeaşi intensitate lirică cu care ne-a obişnuit încă din primele sale volume, semn că se află încă în deplină maturitate creatoare. Vasile Baghiu nu a îmbătrînit foarte repede, cum, de regulă, li se întîmplă multor poeţi după primele volume în care trăirile lor ceează mari intensităţi lirice. Probabil că la Vasile Baghiu vom asista la un declin liric mai întîrziat decît al congenerilor săi. Autorul are încă mari planuri. Un poem care ilustrează acest lucru dar care poate fi considerat şi crezul său poetic pare a fi acest supreb text: “Mă pot aştepta la orice, mă pot întoarce la proză / sau alte specii de viaţă / pentru că mi se impune / o revenire de pe un drum pe care începusem / să merg chiar bine. Sînt în stare să trăiesc la limită, / să pun surdină pe ademenitoarea, tentanta, / promiţătoarea carieră, / să pun stavilă imboldurilor într-un timp / al nesfîrşitelor posibilităţi de afirmare, / cînd trec şi eu prin mulţime şi cinic mă amestec / în torentul sever-anonim şi măreţ ca un steag”. Dar multe dintre poemele acestui volum merită citate în întregime, cele mai multe din carte.
Vasile Baghiu confirmă şi cu cea mai recentă apariţie editorială a sa că vocile cronicarilor literari care i-au semnalat valoarea încă de acum două decenii nu au dat greş.
Vasile Baghiu, cu “depresie”, la Hogaş
(în "Ceahlăul", miercuri, 15 februarie 2012; versiunea online a textului poate fi văzută AICI )Astăzi, de la ora 17,00, Casa memorială “Calistrat Hogaş ” găzduieşte lansarea volumului de versuri al poetului Vasile Baghiu, carte apărută recent la Editura “Limes” de la Cluj. Vor vorbi despre autor şi poezia lui doi dintre prietenii săi, poetul Emil Nicolae şi criticul literar (şi prozatorul remarcabil) Adrian G. Romila. Cunoscut publicului iubitor de poezie încă din anii 80, cînd publica primele poeme în reviste, dar şi din cele vreo zece volume de versuri apărute din 1994 pînă acum, Vasile Baghiu îşi continuă “jurnalul” său de bursier prin ţările europene (Germania, Austria, Scoţia, Elveţia) cu care ne-a obişnuit încă de la volumul “Himerus Alter in Rheinland”.
Poemele din “Depresie “au, aşadar, un acelaşi ton cunoscut din volumele sale mai vechi: “Ceasul de la catedrala din Winterthur / arată ora exactă în fiecare moment. Cînd trec pe acolo / timpul devine anume pentru mine de o precizie eleveţiană / iar eu ştiu că nu sînt în întîrziere / şi pot să mai stau lîngă fîntîna publică… “. Am citat din poemul “Film suprarealist “. Nu afăm în acest nou volum, care conţine aproape 90 de pagini, mari şi multe noutăţi în limbajul poetic al lui Vasile Baghiu: autorul se foloseşte de aceeaşi oralitate a exprimării, prozaic în acest sens peste limite uneori, pentru a scoate în evidenţă precaritatea realului; aceeaşi ambiguitate între expresia realului cotidian şi ficţiunea himerică a reveriilor provocate de acesta (cotidianul); acelaşi exerciţiu de imaginaţie, cu reglări reuşite de intensităţi lirice, printr-o trecere rafinată de la abstracţia diafană a imaginilor la obiectualitatea agasantă a situaţiilor cotidene prin care trece poetul.
Cum am precizat, autorul nu vine cu multe noutăţi de limbaj, în schimb îşi păstrează aceeaşi intensitate lirică cu care ne-a obişnuit încă din primele sale volume, semn că se află încă în deplină maturitate creatoare. Vasile Baghiu nu a îmbătrînit foarte repede, cum, de regulă, li se întîmplă multor poeţi după primele volume în care trăirile lor ceează mari intensităţi lirice. Probabil că la Vasile Baghiu vom asista la un declin liric mai întîrziat decît al congenerilor săi. Autorul are încă mari planuri. Un poem care ilustrează acest lucru dar care poate fi considerat şi crezul său poetic pare a fi acest supreb text: “Mă pot aştepta la orice, mă pot întoarce la proză / sau alte specii de viaţă / pentru că mi se impune / o revenire de pe un drum pe care începusem / să merg chiar bine. Sînt în stare să trăiesc la limită, / să pun surdină pe ademenitoarea, tentanta, / promiţătoarea carieră, / să pun stavilă imboldurilor într-un timp / al nesfîrşitelor posibilităţi de afirmare, / cînd trec şi eu prin mulţime şi cinic mă amestec / în torentul sever-anonim şi măreţ ca un steag”. Dar multe dintre poemele acestui volum merită citate în întregime, cele mai multe din carte.
Vasile Baghiu confirmă şi cu cea mai recentă apariţie editorială a sa că vocile cronicarilor literari care i-au semnalat valoarea încă de acum două decenii nu au dat greş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu