vineri, ianuarie 06, 2012

Alte trei poeme din cele pe care le-am scris recent, în Bucovina literara, nr. 12/ 2011

Metodă verificată

Avantajul unei situaţii de boală este convieţuirea
cu tine însuţi, deşi mai degrabă ai prefera uneori să staţi cât mai
departe unul de altul şi fără posibilitatea
de a vă vedea des. Eşti mulţumită de felul în care au evoluat
lucrurile cu noi în ultimul timp? Este o lume în plină expansiune
şi transformare, o adevărată provocare pentru nişte spirite rafinate,
un imens răspuns întins pe nesfârşite pagini la o întrebare
banală ce nici măcar nu a fost vreodată formulată.
Avansarea în teritoriile părăsite de speranţă ale bolii
se face după o metodă verificată de mai multe generaţii în şir,
plăcerea abandonării de sine fiind inclusă, întocmai
ca micul dejun în unele oferte de cazare, iar finalul dramatic şi poetic
este garantat, deşi toţi se feresc să vorbească despre asta.
Atât de umană este orice durere în stare să te pună pe gânduri
încât şansele unei cunoaşteri reciproce reale cresc
în procent de sută la sută. Noroc de plimbarea cu vaporul
pe Zürichsee, binevenită acum şi la moment,
în special pentru că mi-a distras atenţia şi am reuşit să mă abţin
de la plâns, ceea ce ar fi fost chiar jalnic pentru un bărbat,
sau chiar de la părăsirea acestui câmp de luptă
în care miza finală nu poate fi aflată niciodată,
dar şi pentru că mi s-a părut pentru o clipă că zăresc,
între casele luxoase de pe coastă,
clădirea albă a sanatoriului meu din România. 


Vina este undeva la mijloc

Pe mâinile celei mai periculoase întoarceri la tot ce a fost,
în boală se poate trăi ca într-o casă. Şi este doar
un plăcut sejur de acomodare pentru rezidenţa pe termen nelimitat,
care va veni aşa cum ni s-a promis, cu tot confortul.
Contemplarea propriei bunătăţi, alegerea celei mai potrivite
formule de adresare, confidenţele nesolicitate sunt termene
limită pentru aplicaţii laborioase la proiecte ultrasecrete.
Cât din partea care ţi se cuvine pe această lume mă include
şi pe mine? Exasperată de întrebări, sau pur şi simplu
ca metodă de prevenire a unui nou puseu de cădere sufletească, ieşi
la plimbare fără ţintă precisă, însă cu gând de revenire.
Îmi lipseşte sanatoriul şi recunosc – nu cu jumătate de gură – că vina
este undeva la mijloc, între dorinţa de a fi ceva ce nu am mai fost
şi plăcerea acomodării în spaţiul predestinat al morbidităţii târzii.
E încă devreme pentru orice fel de plan, mai puţin poate
pentru retragere. Există astfel de clipe uneori, când ai impresia
că nu mai este posibil nici înainte şi nici înapoi,
când respectarea promisiunilor se recompensează
cu aceeaşi monedă, când alunecarea în maladia familiară şi tandră
este chiar încununarea unei vieţi trăite la tensiunea
unui foarte înalt nivel de aspiraţie.


Depresie

După câte o zi din acelea care îţi oferă noi motive
de a trăi vine depresia. Ca un cort imens ce se lasă
peste lume întunecând-o, ca un întuneric de eclipsă,
ca o viitură de munte peste un iaz făcut de copii în joacă.
Vei merge oare cu mine mereu? Promit spontaneitate, ca să ne fie
trecerea uşoară, excursie de plăcere prin ţările îndepărtate
ale înstrăinării, promenadă de complezenţă pe ţărmuri de mare
cu valuri pline de poezie, refugiu de probă pentru atunci
când totul va fi de-adevăratelea. Din timp în timp, voi
spune ceea ce îţi place ţie să auzi de la mine, iar cuvintele
vor crea o puternică impresie de autenticitate şi dramatism,
potrivită momentului şi înclinaţiilor noastre naturale.
Tristeţea fără limite adusă de forţe necunoscute
şi invizibile se cuibăreşte aici cu aerul că are tot timpul din lume,
iar dacă dai semne de grabă toate ieşirile se închid automat,
iar lifturile se blochează, în aşa fel încât
nicăieri nu se mai poate pleca şi de niciunde nu se mai poate
face cale întoarsă, cum nici rămânerea pe loc nu devine
o opţiune demnă de luat în seamă, ceea ce restrânge alternativele
la una singură, şi aceea pe termen limitat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu