vineri, decembrie 28, 2012

Cât sunt văzute/citite cărțile noastre



Cât sunt văzute/citite cărțile noastre de criticii literari și ceilalți scriitori? Nu știu dacă se poate lămuri această chestiune din ancheta din "România literară" (nr. 52) "Anul 2012. Ce rămâne", pentru că nominalizările și preferințele par cam limitate de spațiul social și literar în care trăiesc autorii răspunsurilor, niște răspunsuri oferite "cam din auzite" și uneori de-a dreptul amnezice în legătură cu câte o carte despre care, altfel, unii dintre ei au scris elogios în reviste sau au vorbit entuziast la lansări cu câteva luni în urmă... Chiar și așa, în ce mă privește, în afară de menționarea onorantă de către Irina Petraș a romanului "Planuri de viață", în această anchetă văd pomenit și volumul de poezie "Depresie", în răspunsul lui Adrian G. Romila. Dincolo de aceste aspecte de "politichie literară", eu cred că o dezbatere serioasă despre cât a mai rămas din rolul, influența și autoritatea criticului literar în zilele noastre și despre modul în care criticul literar de azi se raportează la piața de carte și în general la lumea literară ar merita să fie făcută.

joi, decembrie 27, 2012

Irina Petraș menționează romanul "Planuri de viață" în răspunsul la ancheta "Cărțile anului 2012"

În 2012 am publicat trei cărți: un volum de poezie ("Depresie", Ed. Limes), un roman ("Planuri de viață", Ed. Polirom) și ediția a doua a memoriilor din lagărele sovietice ale tatălui meu, Vasile Gh. Baghiu ("Prizonier în U.R.S.S.", Ed. Fundația Academia Civică). Deși circulația cărților este cam haotică la noi, iar lecturile - deopotrivă ale cititorilor obișnuiți și ale criticilor - urmează niște repere misterioase și adesea parcă dirijate, totuși, la o anchetă cu titlul "Cărțile anului 2012", Irina Petraș menționează și romanul "Planuri de viață". La astfel de vremuri ar trebui să fiu mulțumit și cu atât. Și chiar sunt... La mulți ani!

Adrian Matus despre romanul "Planuri de viață" (Ed. Polirom, 2012)



Planuri din trecut, planuri din prezent[1]

    O tematică recurentă a literaturii române a ultimelor două decenii o constituie relatarea unor impresii trăite în spaţiul occidental mult visat înainte de Revoluţie. Romanul Planuri de viață de Vasile Baghiu doreşte să prezinte o astfel de experienţă a intelectualului român, plecat cu diverse proiecte de cercetare fie în Germania, fie în Scoţia. Apărută la editura Polirom în acest an, cartea prezintă viaţa lui Vili Barna. Punctul atractiv al acestui roman cu o pronunţată tentă biografică este faptul că reuşeşte să îmbine diverse istorii ale altor personaje ce îşi întretaie drumul cu acest Vili Barna, din ficţionalul oraş Piatra Veche.

luni, decembrie 17, 2012

O familie literară



Vă propun pentru Sfintele Sărbători care se apropie, dar mai ales pentru totdeauna, trei cărți pe care am reușit să le public în anul pe care tocmai îl încheiem, 2012... Este cartea tatălui meu, Vasile Gh. Baghiu, despre experiența sa din lagărele sovietice, Prizonier în U.R.S.S. (Ed. Academia Civică, ediția a doua), și mai sunt două cărți ale mele, romanul Planuri de viață (Ed. Polirom) și volumul de poezie Depresie (Ed. Limes). Mi-ar fi plăcut să aibă publicat volumul de poezie, deja pregătit, și fiul meu, Ștefan Baghiu, pentru că ar fi fost atunci imaginea completă a unei familii literare în care scrisul a trecut la a treia generație. Cu îngăduința lui Dumnezeu, acest lucru se va întâmpla anul viitor. Ștefan este deja o prezență în critica literară și în poezie, iar eu îi urmăresc evoluția cu emoție și încredere. Vă doresc tuturor un Crăciun Fericit și un An Nou cu sănătate și bucurii!

miercuri, decembrie 12, 2012

Talentul de a trăncăni şi de a bârfi



Nu ştiu dacă e de bine să spun chestia asta despre meseria de scriitor, dar eu încep să înţeleg tot mai mult, în timp ce scriu la romanul pe care îl am acum în lucru, cât de important este pentru un scriitor de roman în special să aibă înclinaţii către bârfă. Uneori mi se pare că talentul de a trăncăni şi de a bârfi este esenţial la un romancier. Ai nevoie să-ţi bârfeşti în fel şi chip personajele pentru ca lumea din capul tău să prindă contur şi să capete viaţă.

marți, decembrie 11, 2012

Trăirea amplificată



De fiecare dată când reuşesc să pornesc din nou, iar şi iar, ca astăzi, motoarele scrisului la romanul pe care îl am în lucru, am sentimentul pe care îl trăiesc întotdeauna înaintea unei plecări în străinătate, cu toată panoplia de emoţii şi stări, sofisticate şi uşor anxiogene, simple şi uşor descurajante, un sentiment care mă încredinţează că trecerea mea prin această lume capătă un sens şi în acest fel, adică experimentând trăirea amplificată prin scris şi tatonând iluzia că se poate găsi un înţeles pentru tot.


luni, decembrie 03, 2012

„Writing is work! Writing is work!”

"Faţă de care dintre cele zece porunci sunteţi mai înţelegător?" este întrebarea pe care Marius Chivu a adresat-o mai multor scriitori (Liviu Antonesei, Vasile Baghiu, Lavinia Branişte, Adrian Chivu, Alexandru Ecovoiu, Medeea Iancu, Veronica D. Niculescu, Dora Pavel, Sebastian Reichmann şi Andra Rotaru), în cadrul anchetei apărută în Dilemateca din noiembrie 2012.

Iată răspunsul meu. "Cu intenţia expresă de a răspunde la această anchetă, am recitit cele zece porunci (pe care – ei bine! – am constatat că nu le ştiu pe de rost, aşa cum ar trebui) şi am conchis că dintre toate cel mai îngăduitor am fost întotdeauna – şi încă mai sunt – faţă de porunca a patra, aceea în care suntem îndemnaţi să ne aducem aminte de “ziua odihnei”. Am spus „dintre toate cel mai îngăduitor”, însă este evident că faţă de unele, cel puţin, nimeni nu ar trebui să aibă chiar nici o îngăduinţă. Deşi merg adesea duminica la biserică (nu în fiecare duminică, din păcate), obişnuiesc să muncesc în această zi. Nu este vorba despre muncă fizică la ţară şi nici măcar despre curăţenia obişnuită în apartament, ci despre scris şi citit. Bineînţeles că dacă – să zicem – am vase nespălate în chiuvetă rămase de cu o seară înainte în care am stat, poate, mai târziu cu nişte prieteni, le spăl, că doar n-o să le las aşa până vine ziua de luni. Bigotismul îmi displace şi mă indispune. Acesta este însă un alt subiect... Revenind la întrebare, da, scriu adesea şi în această „a şaptea zi” în care Dumnezeu s-a odihnit după ce a făcut lumea. Mă aşez la scris cu toată convingerea că nu comit nici un păcat, iar impresia de nevinovăţie vine probabil, mă gândesc, şi din aspectul exterior static, chiar paşnic al oricărei activităţi de acest fel. Când scrii pare că nu faci nimic. De aici probabil şi conotaţiile peiorative ale statutului de poet şi scriitor... Cel puţin la noi, scrisul este privit şi aşa, cu uşurătate. Ştiu că în această chestiune nu conteză până la urmă impresia exterioară, ci numai faptul de a încălca sau nu una din poruncile Domnului. Un duhovnic ar avea, cred, mai multe de spus pe această temă, dar tentaţia unei zile întregi în care aş putea să scriu sau să citesc pentru că nu trebuie să mă duc la serviciu va fi în mod sigur întotdeauna foarte puternică. În fine, întrebarea îmi aduce aminte şi de o întâmplare pe care am trăit-o cu ani în urmă pe Aeroportul Heathrow. Uitându-se cu insistenţă în paşaportul meu, funcţionara de la ghişeu m-a întrebat cu mirare de ce nu am o viză „de muncă”, ci una turistică, deşi fusesem invitat în Marea Britanie pentru a scrie o carte. Repeta chiar: „Writing is work! Writing is work!”. Am răspuns că habar nu am de ce nu primisem o astfel de viză, dar că îmi place foarte mult când ea repetă cu atâta convingere că scrisul este muncă. Zâmbetul ei mă face şi acum să cred că discuţia merită să rămână deschisă."  

vineri, noiembrie 23, 2012

La sfârșitul sfârșitului doar pagina scrisă contează



Pe măsură ce înaintez tot mai departe în lumea romanului pe care îl am în lucru, mă gândesc, mai mult și mai mult, la cât de important este să găsești în fiecare dimineață puterea de a te aduna din toată risipirea vieții pentru a da un nou asalt paginilor albe. Iar bătălia aceasta mută de refacere zilnică a traseului unei lumi de cuvinte și emoții va fi - sunt convins - răsplătită cumva, pentru că înțeleg - și parcă din ce în ce mai limpede - că la sfârșitul sfârșitului doar pagina scrisă contează.

marți, noiembrie 20, 2012

"Prizonier în U.R.S.S." de Vasile Gh. Baghiu a apărut în ediția a doua

A apărut a doua ediţie a memoriilor tatălui meu, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), despre prizonieratul său sovietic, scrise imediat după întoarcerea acasă, în anii cincizeci. La aproape 15 ani de la prima ediţie (Editura Axa, 1998), cartea "Prizonier în U.R.S.S." este acum publicată de Editura Fundaţiei Academiei Civice şi are un cuvânt înainte semnat de scriitorul Romulus Rusan, editorul ei, precum şi prefaţa şi postfaţa primei ediţii. Va fi o lansare la Gaudeamus, pe 24 noiembrie 2012... Comenzi pot fi făcute la adresa de email acivica@memorialsighet.ro sau la telefon +40 21 3129852 . Sper că volumul se va putea găsi curând şi în librării.


luni, noiembrie 19, 2012

Premiul "Liviu Rebreanu" pentru romanul "Planuri de viaţă"

La Colocviile Rebreanu de la Bistrița de săptămâna trecută mi-a plăcut să ascult discuțiille despre ficțiune și non-ficțiune în romanul românesc și în proza românească, mai ales pe acelea polemice dintre Nicolae Breban, de o parte, și Alex Goldiș și Ștefan Baghiu, de cealaltă parte.

A fost și este de înțeles (până la un punct) energia cu care Breban a luat apărarea atât propriei opere cât și pe aceea a operelor colegilor lui de generație, așa cum face mereu în intervențiile sale publice, dar etichetarea negativă și minimalizarea literaturii de după 1989, chiar ignorarea existenței acestei literaturi, cu luminile și umbrele ei, nu mi s-a mai părut deloc în regulă din partea aceluiași scriitor, lucru foarte limpede subliniat, de altfel, de cei doi parteneri de dialog (polemic) ai săi.

Am avut sentimentul că o lume a trecutului se teme fără motiv de lumea de azi, adică fără să fie atacată de aceasta din urmă. Iar în apărarea ei, lumea aceasta născută și crescută în comunism neagă orice vine după ea. Este un tip de apărare care are rădăcini în disperare. Unul greșit, în orice caz.

Iar dacă în ce mă privește am adăugat, în cadrul aceleiași furtunoase discuții, că atâta vreme cât un Paul Goma este marginalizat de sistem și în general de scriitori orice dezbatere despre proza actuală capătă serioase acente false, abia acest lucru mi-a adus sentimentul, nu tocmai confortabil, că mă aflu, la rândul meu (și parcă asemenea lui Breban, dar pe alte coordonate), în rolul unui fel de "avocat din oficiu" al unei cauze care, nici ea, nu-și găsește ecoul meritat în mediile literare.

Dincolo însă de sentimentele mele, care, la fel, până la un punct mă privesc personal, aș spune că ignorarea de către scriitori a acestei "absențe" a lui Paul Goma din peisaj va avea, mai devreme sau mai târziu, impact negativ și asupra receptării propriilor lor opere. În rest, fiecare cu drumul său, în viață și în literatură... Iar tema ar merita, bineînțeles, măcar un eseu dacă nu studii şi dezbateri.

În a doua zi a acestei întâlniri literare, vineri, au fost decernate premii. Am primit Premiul "Liviu Rebreanu" pentru proză, pentru romanul "Planuri de viaţă" (Ed. Polirom, 2012). Premiul Opera Omnia l-au primit Nicolae Breban şi Cornel Ungureanu, premiul pentru receptarea critică - Ion Simuţ, Constantin Cubleşan şi Alex. Goldiş, iar alte premii pentru proză le-au fost oferite scriitorilor Dan Coman şi Victor Ştir.

Ioan Pintea şi colegii lui au fost cu adevărat nişte gazde perfecte.

miercuri, noiembrie 14, 2012

Invitat la Colocviile "Liviu Rebreanu" de la Bistrița

Joi şi vineri voi participa la Colocviile "Liviu Rebreanu" de la Bistriţa... Tocmai am primit de la Ioan Pintea programul... Foarte plăcut pentru mine, dincolo de bucuria revederii cu mulţi confraţi, este că printre scriitorii invitaţi se află şi fiul meu Ştefan...


vineri, noiembrie 09, 2012

“Timpul lucrează, cred, în favoarea noastră, a românilor…”

Un scurt interviu despre călătoria mea în Armenia , realizat de poetul Nicolae Sava și apărut azi în ziarul Ceahlăul...





* În perioada 16 – 26 octombrie, ai participat la Festivalul Internațional de Literatură „Ark” din Armenia. Cum ai fost selectat și ce alți scriitori din România au mai participat?
- Am primit din partea organizatorilor – la recomandarea unui scriitor rus, Sergey Moreino, care apreciază scrisul meu – invitația de a trimite o aplicație în vederea unei selecții pentru participare. Am trimis textele și datele pe care mi le-au cerut și în două luni am primit vestea bună. Din România a mai participat scriitoarea Ruxandra Cesereanu, din Cluj-Napoca.

duminică, noiembrie 04, 2012

O lumânare la mormântul tatălui meu...


Ieri am aprins o lumânare la mormântul tatălui meu, Vasile Gh. Baghiu, la Mastacăn, Neamţ. A murit în condiţii misterioase, pe un şantier la Iaşi, în 1974, când eu aveam opt ani... Mi-a rămas de la el un manuscris conţinând memoriile din lagărele sovietice (scrise cu mult curaj imediat după întoarcerea miraculoasă acasă în 1951, printre puţinele exemple de literatură autentică de sertar), dar şi pasiunea pentru scris şi talentul literar. Într-o Românie în care realismul socialist era victorios şi ofensiv în literatură, el scria cu naturaleţe, talent, curaj, fără ură şi fără părtinire despre... lagărele sovietice. Ar fi fost fericit să trăiască şi să mă vadă scriitor, dar şi să-l vadă pe Ştefan (fiul meu şi nepotul lui) scriind la rândul lui, făcându-şi acum intrarea în literatură... În 1998 am reuşit, cu greu, după refuzul marilor editori ai ţării, să public acele memorii, la Editura Axa, sub titlul "Prizonier în URSS". Curând va apărea la Editura Academiei Civice a doua ediţie. Aici este un link către pagina din Wikipedia care îi este dedicată. Dumnezeu să-l odihnească!




joi, noiembrie 01, 2012

Un fragment din romanul "Planuri de viaţă" în revista britanică Banipal

Prestigioasa revistă britanică Banipal, care publică literatură arabă contemporană în traducere engleză, are - în numărul aniversar 45 (15 ani de apariţie neîntreruptă), la secţiunea "Guest Literature", alături de o proză scurtă a scriitorului
 vietnamez Ho Anh Thai - un fragment din romanul meu Planuri de viaţă (Ed. Polirom, 2012), în traducerea Ramonei Lupu. Editorii acestei reviste cu totul speciale, Margaret Obank şi Samuel Shimon, au preferat pentru publicarea pe site o poză de-a mea mai veche, făcută de ei când ne-am cunoscut cu mai mulţi ani în urmă în Germania, una cu "our younger Vasile", cum mi-au spus cu prietenie, însă e bine aşa, pentru că nici eu, nici ei nu ne-am schimbat, cred, prea mult de atunci... Am aflat apoi că în interiorul revistei apare, de fapt, poza mea de acum, din acest an. În sfârşit, este onorantă această publicare, cu atât mai mult cu cât şi numele României este scos în faţă, ca să zic aşa. Iată şi coperta...


luni, octombrie 29, 2012

Din nou acasă, după o călătorie în Armenia

Aproape două săptămâni de vizite, workshop-uri, lecturi publice, street poetry performances, discuții, întâlniri cu studenții în universități, într-o țară, Armenia, cu un trecut încărcat de cultură și un prezent încă neașezat... Am cunoscut scriitori speciali din mai multe părți ale lumii, am discutat cu ei, am văzut mănăstiri și muzee, orașe și locuri de la țară, au fost momente de poezie trăită și de comuniune sufletească, sub protecția gazdelor noastre atente și ospitaliere. Am avut șansa de a merge în această călătorie în Armenia împreună cu Ruxandra Cesereanu, o scriitoare aparte și o persoană deosebită, prietenoasă, cu care am putut discuta mai mult despre poezie, scris și viață. Și chiar dacă am șters, din greșeală, imaginile de pe cardul de memorie al aparatului foto, urmează să-mi adun gândurile și impresiile din această incursiune în țara lui Noe și a primului stat creștin și să le scriu, poate, în vederea publicării. Între timp, din fericire, primesc şi poze făcute de unii dintre scriitorii participanţi...


marți, octombrie 16, 2012

Fiecare scriitor cu drumul lui...

Am citit editorialul scriitorului Mircea Cartarescu. Sunt de acord cu multe din cele spuse acolo. Nici tonul articolului nu este nepotrivit. Nu raspunde insa la intrebarea de ce nu s-au cheltuit la fel de multi bani si cu alti scriitori. Apoi nu ne spune cati bani anume s-au cheltuit pe deplasarile sale, desi ofera destule cifre in alte privinte. In orgoliul sau, el cere numirea altui scriitor care ar fi meritat acest sprijin. As zice ca el a ajuns sa merite si datorita sprijinului preferential de care s-a bucurat mai mereu. Povestea cercului vicios... Sunt mai multe chestiuni de discutat, dar, in sfarsit, eu ii doresc sanatate si succes in continuare. El are acest drum, altii au altul. Asta e viata. Probabil ca voi considera de acum incolo acest subiect inchis pentru mine.  Imi pare rau ca s-au simtit jigniti Radu Vancu si alti scriitori pentru ca am numit apelul lor la solidaritate "ipocrit si imoral". Nu la ei m-am referit, ci numai la ideea apelului. Este perfect posibil sa ai bune intentii si sa promovezi o idee careia sa nu-i observi chiar toate nuantele.  Daca pentru ei este important, le cer scuze public. Niciodata nu este tarziu pentru asa ceva, iar eu m-am cam vindecat de orgolii. Voi modifica, de dragul lor, chiar si titlul textului meu. Scriu aceasta nota la Erevan, unde, apropo, sunt invitat la un festival international de literatura pe banii organizatorilor. Nu mi-am luat lap-top-ul cu mine. Asa se explica lipsa diacriticelor romanesti. Sanatate si inima buna tuturor!

vineri, octombrie 12, 2012

Apel ciudat la solidaritate



Unii scriitori fac un apel la solidaritate cu Mircea Cărtărescu. Cu toată considerația pe care o am pentru ei, aș zice că situația este exact pe dos. Mircea Cărtărescu, cel atât de tradus cu bani din țară (de parcă ar fi singurul scriitor român în viață), ar trebui să se solidarizeze cu mulți dintre scriitorii români de azi, care, deși sunt cel puțin la fel de talentați ca el, sunt marginalizați de infailibilul sistem post-comunist și trăiesc la limită. A-l plânge acum pe Cărtărescu, cel căruia numai statuie nu i s-a făcut de către establishment-ul cultural de la noi, și a cere amărăștenilor solidaritate mi se pare cel putin ciudat. Cu atât mai mult cu cât pentru cauze cu adevărat importante, cum ar fi situația lui Paul Goma, nu se mișcă mai nimic prin lumea literară. 

Ar fi de citit, pe aceeași temă, și această postare de pe blog-ul meu.

joi, octombrie 11, 2012

Pentru o țară poate fi mai ușor


Pentru o țară este mai mult o chestiune de economie
sau poate de politică,
dar pentru un om este cu siguranță o alegere
dificilă de viață și de moarte.

Natură virgină, căruțe cu fân pe șosea,
urși care coboară din pădure
ca să mănânce din tomberoanele de gunoi,
cerșetori la fiecare colț de stradă,
cercetători și profesori anonimi
care încă se țin în picioare și nu întind mâna
deși ar cam fi în situația asta,
miniștri care nu par să fi citit o carte în viața lor,
țărani care cumpără pufuleți de la magazinul din sat,
emisiuni despre spiritul civic la televizor,
performanțe europene la decesele cauzate de accidente rutiere,
bătrâni singuri vorbind la telefoane mobile cu lacrimi în ochi…

Iar peste toate astea și dincolo de alte lucruri nespuse
vine speranța de viață,
optimismul și încrederea în viitor,
vitalitatea care îi uimește pe specialiștii în supraviețuire,
fericirea promisă.

Pentru o țară poate fi mai ușor,
cum pentru un gând să treacă de la un subiect la altul,
dar pentru un om nu, deloc,
nici măcar cum ai trece, să zicem, de la viață la moarte
fără să înțelegi măcar o clipă ce se întâmplă cu tine.

Vasile Baghiu / 11 octombrie 2012

miercuri, octombrie 10, 2012

Călătorie în Armenia

Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură "Ark" de la Erevan mi-au trimis invitația de a participa, acum în octombrie, la acest eveniment important. Luni voi zbura către Viena, apoi către Erevan. Timp de două săptămâni vor fi întâlniri cu cititorii, mese rotunde, workshop-uri, lecturi publice, excursii în locuri cu rezonanță istorică și culturală ale Armeniei... Voi încerca să scriu zilnic în jurnal. Aici, în continuare, este un link către site-ul proiectului mai larg legat de desemnarea anul acesta de către UNESCO a Erevanului drept capitala mondială a cărții, World Book Capital City.

vineri, septembrie 21, 2012

Gianina Druţă despre romanul "Planuri de viaţă" (Polirom, 2012) de Vasile Baghiu

PE URMELE TRECUTULUI


(cronică apărută în revista CULTURA, nr. 35/ 20 septembrie 2012)

Într-un lagar al scrisului si al trecutului traieste (trans)scriptorul Vili Barna, psiholog-scriitor (anti)declarat, protagonistul romanului „Planuri de viata“ al lui Vasile Baghiu. Din pasiunea bizara a experimentelor cu sine, sirul întâmplarilor deceleaza ipostazele dupa care se muleaza de fiecare data povestea: Vili care calatoreste în Germania, cel din rezidentele din Anglia sau Elvetia, Vili martor si participant la revolutie, poetul si îndragostitul, copilul caruia îi moare tatal, Vili sotul Dianei si tatal Irinei si al lui Matei, Vili fiul lui Grigore Barna, întors din cosmarul prizonieratului sovietic în Siberia. Alunecarea dintr-un plan într-altul, mixajul înca nefinisat al cadrelor, umanitatea prinsa în chingile istoriei fac din plecarea protagonistului premisa ideala pentru o neîncetata radiografie interioara.

joi, septembrie 20, 2012

Ioan Neacşu despre romanul "Planuri de viaţă" (Polirom, 2012) de Vasile Baghiu

ETERNITATEA CLIPEI

(cronică apărută pe Reţeaua Literară/ 13 septembrie 2012)

          Vasile Baghiu este unul dintre cei mai importanţi scriitori nouăzecişti. Format în plin postmodernism, el refuză să experimenteze modelele colegilor de generaţie, inventează o poezie evazionistă pe care o numeşte „himerism”, un mod propriu de a se izola de realitatea apăsătoare a sfârşitului unei lumi căreia, iată, nu putem spune că i-a urmat una mai bună, dar asta-i altă poveste. Poezia himerică, în care un erou liric numit Himerus Alter rătăcea (şi încă mai rătăceşte!) pe mapamond contemplând condiţia umană la graniţa dintre milenii, inventând pentru acest lucru o lume paralelă, cum observa Ana Blandiana, l-a singularizat încă de la debut pe Vasile Baghiu şi, în ciuda efortului său de a crea un curent, a rămas doar cu doi-trei discipoli, şi aceia mai mult declarativi. În proză refuză de asemenea modelele postdecembriste, refuză mizerabilismul, trivialul, terifiantul, expresiile licenţioase, chiar pornografia, care invadaseră literatura scăpată de sub cenzură, ba chiar abordează o temă inexistentă la alţi confraţi, boala, într-un roman de mare subtilitate, „Ospiciul”. Când apăreau sute de „memorii” mai mult sau mai puţin inventate, când prolifera o literatură vituperantă despre „epoca de aur”, un fel  de realism socialist invers, ori sute de cărţi erotice, ca o defulare după anii de pudibonderie comunistă, Vasile Baghiu nu se simte atras de temele cu succes la publicul contemporan, el transcrie doar un caiet scris de tatăl său în anii şaizeci, cu memorii autentice, nu inventate, din prizonieratul siberian.
          Al doilea roman publicat de Vasile Baghiu recent la Editura „Polirom”, „Planuri de viaţă”, este tot atât de original ca tot ce a scris până acum. Etalând de data asta o scriitură simplă, aparent frivolă, colocvială,  autorul abordează teme de mare profunzime, pe care le face accesibile cititorilor de tot felul.

vineri, septembrie 14, 2012

O bună educație face mai mult decât toate averile

Cred că nu ar trebui să ne jenăm să vorbim despre lucruri importante doar pentru că lumea are tendința să le considere banale. Banalitatea este ingredientul vieții de zi cu zi, iar desconsiderarea ei ne poate aduce prejudicii reale. De exemplu, în acest sens, un adevăr comun este și acela conform căruia cel mai prețios lucru pe care părinții îl pot oferi copiilor lor este educația. Cred că ar trebui repetat acest adevăr. O bună educație face mai mult decât toate averile posibile, mai mult decât orice moștenire materială. Simt nevoia să spun aceasta aici pentru că văd destul de multe cazuri pe la noi în care părinții strică viitorul copiilor, oferindu-le prea mult, lipsindu-i astfel de șansa de a cunoaște valoarea muncii și a banului. A le oferi copiilor repere legate de valorile adevărate ale vieții înseamnă de fapt a le oferi instrumentele de bază de care vor avea nevoie mai târziu, în relațiile cu oamenii, în întemeierea unei familii, în conturarea drumului propriu. Chiar dacă învățarea cinstei, prieteniei, patriotismului, comportamentului civilizat și a bunului simț ține în mare măsură de cei șapte ani de acasă, educația nu se poate face, bineînțeles, în afara cărții, separat de carte. Cartea trebuie să rămână baza. Cititul trebuie să devină "un obicei al casei". Cu atât mai mult cu cât în zilele noastre societatea descurajează, pe diverse căi, lectura. Iar dacă obiceiul acesta nu le este familiar părinților (pur și simplu pentru că - să zicem - sunt oameni simpli care își văd de viața și de munca lor), atunci chiar și acești părinți pot face un lucru la fel de util, anume să-i încurajeze pe copii să se apropie de cărți, să se ducă la bibliotecă. Educația este cel mai valoros bagaj cu care copiii pot pleca de acasă. Și cel mai la îndemână.

joi, septembrie 13, 2012

Mai aproape de normalitate

Mai aproape de normalitate mi se pare situația aceasta în care au putut fi auzite în Parlamentul European și alte opinii decât cele cu... "lovitura de stat". Cât despre felul în care fac politică politicienii noștri aici în țară, un lucru cel puțin este evident: poporul român și interesele lui încă nu intră în discuție. Lipsiți de personalitate și demnitate, cu un parcurs biografic în care multe din valorile vieții (cinstea, onoarea, munca, dragostea, prietenia, cultura, credința, patriotismul) nu au avut vreun rol în formarea lor, ei cred că a face politică înseamnă a lua scama de pe haina stăpânului și a face temenele în fața mai-marilor lumii. Ei uită, dacă au știut vreodată, scopul principal al muncii lor: îmbunătățirea vieții poporului din care provin. Și deși sunt și politicieni inimoși printre ei, aceștia se pierd, din păcate, într-un sistem infailibil care îi înghite ca și cum nu ar fi fost vreodată. Aceasta nu înseamnă că trebuie să abandonăm. Esențial este să gândim cu propria minte și să încercăm să spunem ceea ce gândim. Măcar să spunem... A nu tăcea este mai mult decât nimic.

miercuri, septembrie 12, 2012

Încep să scriu un volum de poezie despre România cu titlul "O ţară de milioane"

Ieri am postat aici un poem cu titlul "O ţară de milioane". Azi mă gândesc să scriu - în paralel cu scrierea romanului pe care îl am în lucru de câteva luni - un volum de poezie care să aibă titlul poemului şi să "vorbească" despre România de acum. În acest moment ideea mă umple de entuziasm. Sper să nu abandonez acest proiect... Ştiu că lucrul acesta depinde de inspiraţie, dar promit să mă port în aşa fel încât inspiraţia să nu fugă de mine. Doamne ajută!

luni, septembrie 10, 2012

Scrisul îmi oferă un fel de speranță fără obiect

Ziua de luni îmi stârnește cheful de a relansa scrisul la roman. De dimineață, foarte devreme, ca aproape în fiecare zi, dau la o parte orice gând de renunțare, mă înarmez cu atâta optimism inconștient cât pot să adun, îmi pun pe față zâmbetul autoironic și bat la taste măcar o oră sau două. O oră înainte de a intra în zgomotul lumii și al vieții, înainte de a pleca la serviciu, înainte de a începe risipirea. Nu prea mulțumit, tentat mereu să revizuiesc, pus pe reluarea lecturii paginilor din urmă ca să pot avea controlul asupra întregului, înaintez cu toată încrederea, ca și cum nu aș vedea în ce lume trăiesc. Este o lume care descurajează până și ideea unei plimbări, dar eu nu mă dau bătut, pentru că sunt încântat să încerc punerea în mișcare a propriei lumi. Nu scriu crispat.  Dacă scrisul mi-ar aduce suferință, aș renunța, i-aș pune capăt. Din fericire, scrisul îmi oferă un fel de speranță fără obiect, mă menține miraculos pe linia de plutire și mă redă vieții întreg, pregătit pentru a face față trăirii.  

duminică, septembrie 02, 2012

"În literatură nimeni nu ia locul nimănui."


"Zona literară", numărul 7-8/2012. AICI găsiţi revista în format PDF. 
Zon@ncheta: Curente, generaţii şi premii literare
Vasile Baghiu: "În literatură nimeni nu ia locul nimănui." (pag. 113-114)


 1. De peste trei decenii se vorbeşte în spaţiul cultural românesc despre postmodernism. Mai mult, aud peste tot acest cuvânt: în biserică, în amfiteatrele universităţii, în piaţă, în mall, la cinema, în campaniile electorale, la televizor etc. Am senzaţia că toată lumea bârfeşte sau argumentează ceva cu privire la acest curent. Din punctul dumneavoastră de vedere, care credeţi că ar fi abordarea coerentă cu privire la acest curent? (Mai) Putem vorbi despre un postmodernism românesc?

Prima paradigmă literară care s-a opus postmodernismului autohton a fost himerismul, pe care l-am teoretizat în mai multe manifeste, primul apărut în 1998. Am resimţit mereu postmodernismul ca pe o paradigmă tehnicistă, uscată, lipsită de magie şi utopie. Mai mult, ca pe o capcană pentru originalitate şi autenticitate. Prin himerism, am încercat să arăt că literatura este mai mult o chestiune de viaţă decât una de tehnică literară. Paradigma mea a evoluat şi s-a dezvoltat în paralel cu postmodernismul şi a dat un semnal că ieşirea de sub umbrela largă a postmodernimului este posibilă. Coincidenţă sau influenţă directă, imediat au apărut şi alte manifeste şi paradigme  în anii ce au urmat. 
  

marți, august 28, 2012

Un plan mai larg de desfășurare


Pot să mă gândesc la lucruri pe care aş vrea să le realizez în această viaţă, dar viaţa mă duce pe căile ei, fără întrebări şi răspunsuri, fără explicaţii suplimentare. Ceea ce pot să fac nu este nici să mă împotrivesc prea mult, nici să mă las cu totul dus de val. Încerc să trăiesc clipa, cu avantajele şi dezavantajele ei, dar clipa nu-mi aparţine şi nu are răbdare cu mine nici măcar cât să mă gândesc la ceea ce încerc să spun acum. Probabil că există undeva un plan mai larg de desfăşurare, iar nouă ni se permite accesul doar la detalii, ca şi cum, deşi am vedea că ne aflăm într-o pădure, nu am şti în ce loc de pe hartă este ea.

joi, august 23, 2012

Limbajul "european" și gândirea liberă

Unii cred că nu ești receptiv la valorile europene dacă nu repeți cam tot ce se spune prin presa occidentală despre România și situația ei politică în această perioadă. Receptivitatea la valorile europene nu se măsoară în funcție de cât de mult ești de acord cu tot ce spun unii și alții dintre liderii occidentali la un moment dat, nu prin cât de tare spui "Da!" la tot ce vine din Occident, bun sau rău, ci prin exercițiul elementar de gândire cu propria minte. Libertatea de gândire este între aceste valori. Iar spiritul critic este inclus. Receptivitatea la valorile europene nu trebuie să ne împiedice să avem receptivitate la valorile naționale și locale, sau pur și simplu umane. Au apărut acum tot felul de pricepuți în limbajul "european". Mulți dintre ei doar maimuțăresc niște vorbe, fără să înțeleagă nici ei ce spun, fără să aibă substanță. De fapt, ei nu se deosebesc prea mult de cei care, în timpul lui Ceaușescu, vorbeau despre "societatea multilateral dezvoltată" și altele asemenea, repetând papagalicește ce auzeau, săracii, de la goarna oficială. Mai mult, unii de azi, cu limbajul lor "european", sunt chiar aceiași de ieri, cu limbajul "înaintării spre comunism".

marți, august 21, 2012

Mecanismul democraţiei este defect

Bruxelles-ul, Washington-ul, Curtea Constituţională, PDL-ul, Parchetul, Serviciile, preşedintele suspendat, toţi, împreună, par că au învins - cel puţin pentru moment - în lupta lor împotriva voinţei poporului român, popor care a votat într-o majoritate lipsită de dubii (7,4 milioane) pentru demiterea lui Traian Băsescu. Mă număr şi eu printre cei peste şapte milioane care au votat pentru demitere. Motivele le-am spus cu altă ocazie, aici, nu demult. Nu le mai reiau. Dezamăgit acum, îngrijorat, umilit tocmai de această ignorare a votului nostru, consider profund nedreaptă - nu ştiu cât de argumentată - decizia Curţii, care, iată, poate prevala în faţa voinţei populare. Straniu fenomen al democraţiei, să decidă nouă oameni peste şi împotriva voinţei a şapte milioane... Nouă oameni având şi background-uri politice... Nu-mi este familiar domeniul juridic, dar cred că este ceva defect în mecanismul democraţiei de la noi - parcă mereu "originală" - dacă nu contează absolut deloc votul atâtor milioane de oameni, dacă elementarul criteriu democratic al majorităţii nu mai are nici o valoare. Este ceva defect în acest mecanism, îmi este limpede, pentru că dacă se mai poate numi aceasta democraţie, atunci definiţiile din dicţionar ar trebui revizuite, şi nu puţin. 

luni, august 20, 2012

Marius Miheţ despre romanul "Planuri de viaţă", în "România literară", nr. 33/ 2012

“România literară” publică o cronică la romanul Planuri de viaţă, în numărul 33/ 17 august 2012. Ea aparţine lui Marius Miheţ. Cuprinzătoare şi incitantă la lectură, cronica „Resemnări profesioniste” este – aş putea spune - una pozitivă în ansamblu, cu pasaje chiar entuziaste pe alocuri. Observaţiile tânărului critic mi se par interesante, chiar şi acelea (una sau două, de fapt) mai puţin clare... Îi mulţumesc mult pentru lectura atentă! Asemenea, mulţumesc şi redacţiei „României literare” pentru găzduire!

Iată câteva fragmente.

Un roman bun


Jonathan Franzen, cel din "Corecţii", îmi însoţeşte gândurile în aceste zile şi sunt conştient că dacă spun asta e ca şi cum nu aş spune nimic sau ca şi cum aş spune: "Roşiile de grădină sunt mai sănătoase decât acelea crescute intensiv.". Este doar o lectură, bineînţeles, dar este şi un pic mai mult de atât, poate un fel al meu de a mă recunoaşte în câte ceva pe lumea aceasta, ca în propriul chip oglindit în marginea unui lac la care ajungi de unul singur şi din întâmplare. Există ceva în felul nostru de a fi care pune un glasvand între noi, astfel încât, deşi ne vedem, nu reuşim să comunicăm. Tot aşa cum uneori chiar distanţele mari fac legăturile încă şi mai puternice. A citi un roman bun este ca un efort de aducere împreună a lucrurilor despre care pretindem că înseamnă ceva pentru noi.

marți, august 14, 2012

A fi sau a nu fi sensibil la viața grea a oamenilor

Cel mai exasperant lucru din mișcările politice din ultimul timp nu este pentru mine disperarea cu care președintele suspendat se agață de putere. Este, în fond, în firea lui să se comporte așa, lipsit de demnitate, chiar și acum când poporul nu îl mai vrea. Nici măcar orbirea intelectualilor care îl susțin pe acest om nu mai este dezamăgitoare în ce mă privește, orbirea lor, dezinteresul rece față de viața poporului român sau grija pentru interesele personale, ce o fi. La urma urmei, pentru "minima moralia" - clamată de ei, însă incapabili să o atingă - îți trebuie un minimum de decență, care are legătură cu a fi sau a nu fi sensibil la viața grea a oamenilor. Și nu mă mai enerveaza nici "obiectivitatea" superioară a altor intelectuali care, deși pretind că nu-l susțin pe omul pe cale de a fi demis, practică un fel de supușenie extatică și necondiționată față de Vest și și-au descoperit, brusc, abilități și talente de juriști și avocați, de specialişti în chichiţe constituţionale. Ceea ce mă mâhnește, chiar mai mult decât toate acestea, este modul strâmb în care Occidentul se raportează la problemele noastre recente, comportamentul de stăpâni al unor lideri europeni sau al ambasadorului american. Nu că nu m-am așteptat la așa ceva. Nu, nu sunt chiar naiv. Vreau să spun că, deși am fost și sunt un fan al democrației de tip occidental (fără să fi idealizat vreodată Occidentul), felul în care acest Occident de acum se arată insensibil față de situația poporului român (aproape fără pauză umilit de șaptezeci și cinci de ani) mă face să-mi pun un mare semn de întrebare cu privire la intențiile lui reale față de România. Sentimentul de contrarietate  - să-l numesc așa, deocamdată - pe care îl am acum pe acest subiect mă face să privesc mai rezervat de acum înainte politica de tip "european" din țară sau din afara țării.

luni, august 13, 2012

Când scrisul devine obsesie...

Când scrisul devine obsesie, riscul de a trece pe lângă nuanțele subtile ale lucrurilor și legăturilor dintre ele este cât se poate de real. Preocupat să avansezi în pustietatea paginii, nu mai vezi adevărul din spatele întâmplărilor și situațiilor, uiți ceea ce face ca scrisul să fie un mecanism viu, magic, adică doar un instrument cu ajutorul căruia se construiește lumea. Nu m-au atras niciodată experimentele "artei pentru artă", chiar dacă sunt tentante în sine și înțeleg de ce fascinează spiritele ludice. Cu fiecare vers, cu fiecare rând de proză, am evitat capcana textualismului, pentru că am simțit că astfel mă abat de la încercarea de a cunoaște și de a înțelege.

joi, august 09, 2012

Scriu pentru cititorii de azi

Nu scriu pentru mine, scriu pentru cititori. Și nu scriu în primul rând pentru cititorii de după ce eu nu voi mai fi în această lume, așa cum în multe cazuri scriitorii încearcă o consolare pentru nemulțumirile din prezent, ci chiar pentru cititorii de azi, pentru cei pe care aș putea să-i întâlnesc în timpul vieții mele și de la care aș putea să aflu impresiile, cu care aș putea discuta.

marți, august 07, 2012

O nouă pagină ca o nouă zi

Tot ce știu despre scris astăzi nu-mi folosește la nimic atunci când încep o nouă pagină. Mă simt în fiecare zi ca un începător în fața computerului sau a paginii albe. Totul în această chestiune sofisticată are prospețimea unei dimineți asemănătoare cu toate diminețile și totuși complet diferită de toate celelalte. Acesta îmi arată limpede cât de mult scrisul seamănă cu trăirea.

luni, august 06, 2012

Scriu un alt roman

Îmi adun greu gândurile pentru scris, pentru scrisul unui alt roman, pe care l-am început în primăvară. Viața din România nu îngăduie răgazul, nu-ți dă tihnă. Aceasta nu trebuie să fie însă niciodată o justificare pentru risipire și neîmplinire. Trebuie să pun în funcțiune abilitățile mele "himeriste" de a mă separa, mental, de viața de zi cu zi, fie și numai pentru câteva ore. Este un exercițiu pe care încerc să-l fac zilnic pentru că știu că la final rezultatul va fi nu numai o perfecționare a metodei, ci mai ales un număr de pagini scrise, romanul, cartea. Și nu numai gândul la acest câștig neprețuit mă face să mă mobilizez, cum s-ar spune, ci și bucuria, plăcerea de a scrie, de a mă scufunda în lumea acestui roman, pe care mi-o doresc măcar la fel de validă, la fel de credibilă ca lumea din Planuri de viață . Scriu necrispat, senin, optimist, fericit că pot face asta, că pot construi, rând după rând, o lume care să aibă aparența lumii în care se întâmplă viețile noastre reale. Scriu și "de meserie", cum spunea cu năduf Eminescu, dar și de plăcere, ca și cum aș trăi. Este ceea ce îmi dă curaj și încredere că totul are sens, că sunt pe drumul cel bun.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...