luni, decembrie 05, 2011

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani poate
Ca să disloc magma aceasta de viaţă în care
                                           m-am prins,
Să fiu înafara oricăror bârfe din cartier,
Să ies viu dintr-o luptă care n-a fost niciodată a mea,
Chiar dacă tu erai acolo, protectoare din umbră,
Şi aveai privilegiul de a râde puţin
De înverşunarea mea inutilă, ridicolă oricum.
Mi-ar trebui curajul din primii ani,
Când nu-mi păsa unde adorm
Şi nu înţelegeam obiceiul oamenilor
De a se lega mereu de cîte ceva din trecut,
Când totul în mine se dăruia.
Tu ai fost mereu mai presus de proza
                                    în care mă zbăteam,
Mai presus de plasa în care ne sufocam
                                         de fapt împreună,
Pentru că puteai să fii crudă
Şi să laşi totul într-un loc, într-un oraş
În care să nu mai revii.
Astăzi îmi pasă de câte o mică burniţă
Care se confundă cu ceaţa
Şi am mare grijă să nu uit umbrela,
Îmi pasă de forfota de pe chei,
Neobişnuită pentru o ora atât de matinală,
Zgomote dragi în care îmi beau cafeaua pe terasă,
Privind leşinat,
Exasperat totuşi
De impresia de poezie comună
Pe care o lasă porturile în orice moment.


În volumul Febra (Ed. Panteon, Piatra Neamţ, 1996)

2 comentarii: