marți, decembrie 27, 2011

Cinci poeme din cele mai noi, apărute în Actualitatea literară Nr. 15/16, decembrie 2011/ianuarie 2012

Mâna invizibilă

Tristeţe şi singurătate împreună alcătuiesc
un detonator eficient cu implozie lentă în boală, iar partea de
divertisment a vieţii încearcă din greu să se includă în program,
cu multe intervenţii de culise, pe lista deja aranjată. Vei veni
oare când nimic nu va mai fi în favoarea mea? Se vede
că treci nonşalantă peste amănunte şi ştii cum să distingi
partea importantă din tot noianul pe care lucrurile sunt
în stare să îl prezinte. La Monschau, în magazinul elegant
cu sortimente de muştar, mi-am resetat gândurile
şi sentimentele văzând oamenii cum gustă din fiecare şi în final
nu mai ştiu, derutaţi, care este preferatul dintre toate. Eu aleg să am
un simţământ de fraternitate, un fel de a fi împăcat cu lumea,
în diversitatea-i prietenoasă ce îngăduie oricărui impuls
timid de comunicare să se manifeste plenar
în splendoarea-i discretă.
Strat de celule moarte peste strat de celule vii, zile negre
peste zile albe, ani pierduţi peste ani ce abia acum se pregătesc
să vină, iar câştigul nu este nici măcar grupajul de poezii scrise, ci doar
starea trăită fugar atunci când au fost puse în pagină
de mâna invizibilă a unui destin complet diferit de al tău.



Vocea străină

Planuri de viaţă în dezbatere continuă se aduc în faţă,
eliptice paralelisme între stările emoţionale şi evoluţia bolii de cancer,
posibile conexiuni ale fumatului cu unele tendinţe psiho-patologice,
ale scrisului şi cititului cu starea de sănătate, ale speranţei
de viaţă cu realitatea individuală a adevărului. Vei fi atât de drăguţă
să-mi oferi şansa unei reveniri reale la tot ce am iubit odată?
Din limite împinse cât se poate de departe, din
trenuri fără opriri în gările mici, din pulberea fină a polenului
care declanşează atât de uşor astmul,
vine ceva ce seamănă cu altceva, ceva ce aduce a tendinţe noi
în moda de a trăi pe pământ, un fel de răspuns pozitiv
la o cerere de includere pe lista de aşteptare, sau o criză de natură
necunoscută. Iar vocea străină pe care o auzi vorbind cu glasul tău
este dificil de încadrat pentru că seamănă cu vocea ta atât de bine
încât poţi fi păcălit ca un copil, fie şi ascultând cu atenţie încordată
în tăcere de uitare, izolare de pierdere, retragere de-ndepărtare,
renunţare de toate timpurile viitoare.


Urgenţă

Pe drum spre spital, în ambulanţa extraterestră, totul se leagă,
momente de cădere cu izbucniri de victorie locală,
portrete abia creionate cu tuşe groase de culoare,
vinovăţie, regret, tulburare comportamentală, stima de sine
îngrijorător de scăzută, pusee de egoism feroce, sărăcie,
înstrăinare, reveniri repetate la linia de plutire, controverse
pe teme de care nimeni nu mai este acum interesat, personalitate dublă,
scădere în greutate inexplicabilă într-un timp foarte scurt, un asalt
curios al celulelor de apărare asupra celulelor normale şi paşnice,
în sânge şi în corp, în inimă şi în creier, în tot ce ţine de
tot ce este legat cu tot ce are de a face cu nimic din ceea
ce se poate imagina că ar putea fi. Ai tu această putere de a fi
mai străină de mine decât sunt eu acum de tot ce am fost?
Îmi pun speranţe în clipele rare, care vin, aşteptate sau nu,
care nu sunt ale noastre, ci ale unor instanţe mai înalte, libere
precum turiştii în promenadă pe sub Brandemburger Tor
în anii de după schimbare. Sirena răsună parcă mai adânc,
alarmă interioară prevestind pericole din lumea noastră
şi parcă şi ceva ce nu se poate povesti.


Bursa nefericirii

Din cercetările recente rezultă că fiinţa umană
are drept caracteristică specifică dorinţa de a fi altceva,
ceea ce înseamnă că mă încadrez şi eu foarte bine, fapt care
îmi permite să respir uşurat şi să privesc
cu încredere viitorul. Tulburarea mentală ce trimite
la Zelig al lui Woody Allen este chiar suportabilă, ca orice
boală la graniţa dintre normal şi anormal, unde locuim
cu titlu temporar de ceva vreme întreţinându-ne din micul trafic,
iar inconvenientele sunt suportate la fel de bine
ca un tratament probat deja pe eşantioane largi de subiecţi umani,
între care ne îngrămădim şi noi la poza de grup. Vei accepta
să devii ambasadoarea disperărilor mele fără motive aparente?
Fericirea e surprinzătoare ca orice nou Crăciun perfect
asemănător cu toate celelalte dinainte, iar nefericirea
se negociază la bursa nefericirii, unde clipele bune
fac să crească preţul acţiunilor. Un câştigător nu arată ca mine.
Este nevoie de multă pasiune pentru a aduna auto-excludere,
duşmănie de sine, sabotarea oricărui semn de progres personal,
trecerea lejeră la un nou sistem automat de înregistrare
a persoanelor predispuse la stilul de viaţă imaginar.


Machetă pentru orbi

Pe linia care desparte boala de sănătate locuieşte
cineva având toate atuurile să fie unul dintre noi. Poliglot ascuns
şi pasionat al artei de a trăi în anonimat clandestin,
trece nevăzut dintr-o parte în alta inspirând speranţă
şi desnădejde în funcţie de circumstanţe insuficient cercetate. Ai mai fi
interesată de situaţii de graniţă în viaţa comună dacă ai păşi cu mine
în partea maladivă? De pe terasele răvăşite ale suferinţei
din poeziile facile se poate vedea în zilele senine panorama lumii,
care ne cuprinde drăgăstos şi pe noi împreună,
ceea ce nu este cazul cu fericirea – oarbă, împiedicată,
de pe esplanada căreia nu ai vizbilitate şi unde rişti
să depăşeşti limitele doar pentru că ţi se urcă la cap un pic
mai multă euforie testată pe clienţi încă şi mai rezistenţi.
Doar de sus de la Sacré Coeur m-am avântat în explorarea
unui oraş care-a zumzăit mereu în gânduri, sentimente, stări,
idei, fragmente de vers, conversaţii despre cât de mult
contează să ai vise în viaţa de pe pământ, scrisori, şi care
acum este numai un lucru în plus ce poate fi atins,
ca o machetă pentru orbi,
tocită şi şlefuită de mâinile lor căutătoare de înţeles.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu