marți, decembrie 27, 2011

Cinci poeme din cele mai noi, apărute în Actualitatea literară Nr. 15/16, decembrie 2011/ianuarie 2012

Mâna invizibilă

Tristeţe şi singurătate împreună alcătuiesc
un detonator eficient cu implozie lentă în boală, iar partea de
divertisment a vieţii încearcă din greu să se includă în program,
cu multe intervenţii de culise, pe lista deja aranjată. Vei veni
oare când nimic nu va mai fi în favoarea mea? Se vede
că treci nonşalantă peste amănunte şi ştii cum să distingi
partea importantă din tot noianul pe care lucrurile sunt
în stare să îl prezinte. La Monschau, în magazinul elegant
cu sortimente de muştar, mi-am resetat gândurile
şi sentimentele văzând oamenii cum gustă din fiecare şi în final
nu mai ştiu, derutaţi, care este preferatul dintre toate. Eu aleg să am
un simţământ de fraternitate, un fel de a fi împăcat cu lumea,
în diversitatea-i prietenoasă ce îngăduie oricărui impuls
timid de comunicare să se manifeste plenar
în splendoarea-i discretă.
Strat de celule moarte peste strat de celule vii, zile negre
peste zile albe, ani pierduţi peste ani ce abia acum se pregătesc
să vină, iar câştigul nu este nici măcar grupajul de poezii scrise, ci doar
starea trăită fugar atunci când au fost puse în pagină
de mâna invizibilă a unui destin complet diferit de al tău.

miercuri, decembrie 21, 2011

Județul disperării

Un poem din cele mai noi, apărut în România literară, Nr. 49/2011


Județul disperării

Câştig din nimic, pierdere din tot, poveste
respinsă la concursul poveştilor, unde admiterea
se face pe bază de lacrimi. Dacă ai ceva pe suflet,
poţi spune acum! Nu este deloc înţelept
să pozezi în victimă, pentru că nu trăim în ţara milei,
ci într-un judeţ al disperării,
unde cinismul e lider, bătaia de joc secretară
pe probleme de apărare, iar metafora o reprezentantă
vigilentă a publicului. Nu ne alegem nici cu suveniruri
ieftine, turnuri Eiffel de cinci bucăţi la un euro
vândute de copiii Africii pe terasa de la Trocadero.
Însă nici cu lucruri care contează în viaţă nu rămânem.
Şi măcar dacă ar continua să răsară soarele conform aşteptărilor,
dimineaţa, când la cafeaua de rutină un dram de speranţă
se insinuează ca emoţia unei musafire neinvitate
care – nonşalantă – ocupă locurile cele mai bune, din faţă,
unde nu-ţi mai este rău dacă ai rău de serpentine,
unde nu mai plângi dacă ai probleme cu depresia,
unde nici nu mai mori dacă te încearcă moartea.

luni, decembrie 05, 2011

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani poate
Ca să disloc magma aceasta de viaţă în care
                                           m-am prins,
Să fiu înafara oricăror bârfe din cartier,
Să ies viu dintr-o luptă care n-a fost niciodată a mea,
Chiar dacă tu erai acolo, protectoare din umbră,
Şi aveai privilegiul de a râde puţin
De înverşunarea mea inutilă, ridicolă oricum.
Mi-ar trebui curajul din primii ani,
Când nu-mi păsa unde adorm
Şi nu înţelegeam obiceiul oamenilor
De a se lega mereu de cîte ceva din trecut,
Când totul în mine se dăruia.
Tu ai fost mereu mai presus de proza
                                    în care mă zbăteam,
Mai presus de plasa în care ne sufocam
                                         de fapt împreună,
Pentru că puteai să fii crudă
Şi să laşi totul într-un loc, într-un oraş
În care să nu mai revii.
Astăzi îmi pasă de câte o mică burniţă
Care se confundă cu ceaţa
Şi am mare grijă să nu uit umbrela,
Îmi pasă de forfota de pe chei,
Neobişnuită pentru o ora atât de matinală,
Zgomote dragi în care îmi beau cafeaua pe terasă,
Privind leşinat,
Exasperat totuşi
De impresia de poezie comună
Pe care o lasă porturile în orice moment.


În volumul Febra (Ed. Panteon, Piatra Neamţ, 1996)

vineri, decembrie 02, 2011

Combinaţia pentru trăire

Combinaţia pentru trăire

Cu depresii minore te poţi juca la infinit, dar marea
tristeţe este intim legată de lipsa oricărei ieşiri undeva, oriunde,
de prezenţa unei absenţe ce lasă un gol
tot mai adânc. Ăştia prezintă la televizor în fiecare zi
momentele cele mai proaste, iar tot ce e bun
devine egal cu neinteresant, într-o ţară unde ceea ce încă mai
mişcă trece în malaxorul de lucruri exotice
pentru privirile unor străini dintr-o ţară bogată care nu ne cunoaşte.
Este numai amintirea trecerii tale pe aici, ca un parfum
pe o eşarfă? Sau ceva mai mult, dar inaccesibil abilităţilor
mele de observaţie? Plânsul trece în râs şi râsul în plâns,
de mai multe ori, până când se face combinaţia cea mai potrivită
pentru trăire, pe care o acceptă oricine, copil
sau om trecut prin vârstă. Boala urcă treptele stărilor
de bine, temporar – suficient, totuşi, pentru a relansa
ideile nobile despre sensul vieţii omului pe pământ.
De la tine aştept confirmarea că este ok şi atunci, cu frică,
mă voi avânta şi eu vitejeşte în necunoscut.

Winterthur, Elveţia, noiembrie 2011

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...