miercuri, mai 25, 2011

Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rânduri însăilate pe o hârtie, abandonarea acelei hârtii pentru zile întregi, căutarea a ceva ce nu știi nici tu, aerul preocupat pe care nu-l poți ascunde nici măcar atunci când cineva îți vorbește, atenția bruscă pe care o ai, alteori, din voință proprie având ca substrat sentimentul vinovăției, pentru lucruri și situații lipsite de interes, revenirea la rândurile scrise și mulțumirea aparent fără motiv și care înseamnă, de fapt, dezlegarea unei chei sufletești pentru a putea merge mai departe cu acele cuvinte scrise, abandonul, aerul taciturn, neîncrederea, ezitarea, entuziasmul iscat ca din senin și voioșia, toate aceste stări contradictorii pe care încerci să le netezești pentru cei din afară, stări pe care chiar reușești să le îmblânzești ca să poți trăi în societate, ascuțirea creioanelor, umplerea stiloului cu cerneală, privirea melancoliucă prin parbrizul mașinii, munca susținută la computer, apoi brusc dorința de a ieși pentru a vorbi cu cineva sau pentru a cumpăra pâine sau ce mai este nevoie în casă, tăria de a a face să nu se vadă toate aceste schimbri ale apelor interioare, toate, nenumărate, de fiecare zi, alături de poemul neterminat, rătăcit până la urmă printre alte hârtii, calmul adoptat din simț de autoconservare, toate sunt gesticulații ale unei căutări fără obiect, ale unei rătăciri cu aparență de stăpânire a situației, ale unei vieți interioare aventuroase.

marți, mai 24, 2011

Când încerc să păcălesc starea de inspirație, să mimez, poezia se răzbună și devine text scris din cunoașterea unei tehnici, care este golit de suflu vital. Versurile rămân pe hârtie, eu mă uit la ele, îmi văd apoi de viață intenționat, revin până la urmă, le citesc iar cuvânt cu cuvânt și vers cu vers, însă totul sună ca vorbele spuse de cineva ipocrit sau interesat să-i manipuleze pe ceilalți, totul are aparența unei încercări de a demonstra ceva. În poezie nimeni nu are de demonstrat nimic. Așa ar trebui să fie și în viață. A fi adevărat, atât în poezie cât și în viață, înseamnă a scoate cuvintele și gesturile din tiparul lor de semnificații și a le pune să vorbească singure, bâlbâindu-se, ezitând cu stângăcie, dar oferind un sens întregii energii pe care poezia singură o pune în mișcare. Poezia are mereu de trecut proba artificiozității, cu fiecare vers de cuvinte, cu fiecare stare de emoții.

marți, mai 10, 2011

Poezia fuge de locurile zgomotoase și de oamenii plini de sine. Îi priesc discreția și modestia. Dată la o parte în epoca noastră, împinsă până în marginea lumii în care trăim, poezia a ajuns un secret împărtășit de o mână de inițiați, un blazon al recluziunii acceptate cu demnitate resemnată. Și nu știu în acest moment să spun dacă acest lucru este bun sau rău.

luni, mai 09, 2011


UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
Filiala Iași
MUZEUL MEMORIAL „CALISTRAT HOGAȘ”
PIATRA NEAMȚ
vă invită la o lectură publică susținută de poetul
Vasile Baghiu
„Acum știu bine
gustul înstrăinării…”
Joi, 12 mai, orele 17 – intrarea liberă
Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț

miercuri, mai 04, 2011

Vă anunț că nu mai am nici o legătură cu revista Antiteze, nu mai fac parte din colectivul ei redacțional. Maniera neprietenoasă, plină de indiferență și ingratitudine în care ceilalți membri ai redacției, în frunte cu criticul Cristian Livescu, au preferat să renunțe la serviciile mele de redactor-șef decât să încerce rezolvarea problemelor pe care le-am ridicat în ultimele întruniri m-a făcut să iau decizia de a nu mai fi afiliat în nici un fel la grupul de scriitori ai acestei reviste sau la conținutul - bun sau mai puțin bun - pe care ea îl va avea în viitor. Principalele mele cerințe au fost: 1) includerea în proiect a onorariilor pentru redactori și colaboratori și a sumelor necesare corespondenței; 2) menținerea exigențelor literare în selectarea materialelor și 3) clarificarea componenței redacției pe criteriile - profesionale și est/etice - ale statutului de scriitor. Vă spun acestea nu numai pentru că sunt întrebat de unii scriitori de ce au început în ultimul timp să primească solicitări de colaborare la Antiteze de la alți oameni și nu de la mine ca până acum, ci și pentru că doresc să înlătur orice ambiguitate pe acest subiect. De altfel, în orașul meu, Piatra Neamț, există acum două reviste cu oarecare vizibilitate. Dacă de la revista Antiteze am plecat în principal din motivele arătate mai înainte, de la revista Conta, condusă de poetul Adrian Alui Gheorghe, a trebuit să plec, acum mai bine de un an, imediat după realizarea primului număr, pe motiv că îmi fusese condiționată prezența în redacție de renunțarea la apartenența la Antiteze. Toate acestea sunt întâmplări ale ultimelor douăzeci de luni, cu tot cu nuanțele lor adesea comice. Și, dincolo de partea lor mai puțin plăcută, pe care nu o pot ignora, mă gândesc că aș putea să obțin, totuși, și un beneficiu, cât de mic, de pe urma lor, să le tratez adică în cheie literară, mai ales că așa cum sunt acum, liber de obligații și responsabilități, îmi va fi chiar mai ușor să scriu... Un zâmbet este oricând binevenit.