marți, decembrie 27, 2011

Cinci poeme din cele mai noi, apărute în Actualitatea literară Nr. 15/16, decembrie 2011/ianuarie 2012

Mâna invizibilă

Tristeţe şi singurătate împreună alcătuiesc
un detonator eficient cu implozie lentă în boală, iar partea de
divertisment a vieţii încearcă din greu să se includă în program,
cu multe intervenţii de culise, pe lista deja aranjată. Vei veni
oare când nimic nu va mai fi în favoarea mea? Se vede
că treci nonşalantă peste amănunte şi ştii cum să distingi
partea importantă din tot noianul pe care lucrurile sunt
în stare să îl prezinte. La Monschau, în magazinul elegant
cu sortimente de muştar, mi-am resetat gândurile
şi sentimentele văzând oamenii cum gustă din fiecare şi în final
nu mai ştiu, derutaţi, care este preferatul dintre toate. Eu aleg să am
un simţământ de fraternitate, un fel de a fi împăcat cu lumea,
în diversitatea-i prietenoasă ce îngăduie oricărui impuls
timid de comunicare să se manifeste plenar
în splendoarea-i discretă.
Strat de celule moarte peste strat de celule vii, zile negre
peste zile albe, ani pierduţi peste ani ce abia acum se pregătesc
să vină, iar câştigul nu este nici măcar grupajul de poezii scrise, ci doar
starea trăită fugar atunci când au fost puse în pagină
de mâna invizibilă a unui destin complet diferit de al tău.

miercuri, decembrie 21, 2011

Județul disperării

Un poem din cele mai noi, apărut în România literară, Nr. 49/2011


Județul disperării

Câştig din nimic, pierdere din tot, poveste
respinsă la concursul poveştilor, unde admiterea
se face pe bază de lacrimi. Dacă ai ceva pe suflet,
poţi spune acum! Nu este deloc înţelept
să pozezi în victimă, pentru că nu trăim în ţara milei,
ci într-un judeţ al disperării,
unde cinismul e lider, bătaia de joc secretară
pe probleme de apărare, iar metafora o reprezentantă
vigilentă a publicului. Nu ne alegem nici cu suveniruri
ieftine, turnuri Eiffel de cinci bucăţi la un euro
vândute de copiii Africii pe terasa de la Trocadero.
Însă nici cu lucruri care contează în viaţă nu rămânem.
Şi măcar dacă ar continua să răsară soarele conform aşteptărilor,
dimineaţa, când la cafeaua de rutină un dram de speranţă
se insinuează ca emoţia unei musafire neinvitate
care – nonşalantă – ocupă locurile cele mai bune, din faţă,
unde nu-ţi mai este rău dacă ai rău de serpentine,
unde nu mai plângi dacă ai probleme cu depresia,
unde nici nu mai mori dacă te încearcă moartea.

luni, decembrie 05, 2011

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani poate
Ca să disloc magma aceasta de viaţă în care
                                           m-am prins,
Să fiu înafara oricăror bârfe din cartier,
Să ies viu dintr-o luptă care n-a fost niciodată a mea,
Chiar dacă tu erai acolo, protectoare din umbră,
Şi aveai privilegiul de a râde puţin
De înverşunarea mea inutilă, ridicolă oricum.
Mi-ar trebui curajul din primii ani,
Când nu-mi păsa unde adorm
Şi nu înţelegeam obiceiul oamenilor
De a se lega mereu de cîte ceva din trecut,
Când totul în mine se dăruia.
Tu ai fost mereu mai presus de proza
                                    în care mă zbăteam,
Mai presus de plasa în care ne sufocam
                                         de fapt împreună,
Pentru că puteai să fii crudă
Şi să laşi totul într-un loc, într-un oraş
În care să nu mai revii.
Astăzi îmi pasă de câte o mică burniţă
Care se confundă cu ceaţa
Şi am mare grijă să nu uit umbrela,
Îmi pasă de forfota de pe chei,
Neobişnuită pentru o ora atât de matinală,
Zgomote dragi în care îmi beau cafeaua pe terasă,
Privind leşinat,
Exasperat totuşi
De impresia de poezie comună
Pe care o lasă porturile în orice moment.


În volumul Febra (Ed. Panteon, Piatra Neamţ, 1996)

vineri, decembrie 02, 2011

Combinaţia pentru trăire

Combinaţia pentru trăire

Cu depresii minore te poţi juca la infinit, dar marea
tristeţe este intim legată de lipsa oricărei ieşiri undeva, oriunde,
de prezenţa unei absenţe ce lasă un gol
tot mai adânc. Ăştia prezintă la televizor în fiecare zi
momentele cele mai proaste, iar tot ce e bun
devine egal cu neinteresant, într-o ţară unde ceea ce încă mai
mişcă trece în malaxorul de lucruri exotice
pentru privirile unor străini dintr-o ţară bogată care nu ne cunoaşte.
Este numai amintirea trecerii tale pe aici, ca un parfum
pe o eşarfă? Sau ceva mai mult, dar inaccesibil abilităţilor
mele de observaţie? Plânsul trece în râs şi râsul în plâns,
de mai multe ori, până când se face combinaţia cea mai potrivită
pentru trăire, pe care o acceptă oricine, copil
sau om trecut prin vârstă. Boala urcă treptele stărilor
de bine, temporar – suficient, totuşi, pentru a relansa
ideile nobile despre sensul vieţii omului pe pământ.
De la tine aştept confirmarea că este ok şi atunci, cu frică,
mă voi avânta şi eu vitejeşte în necunoscut.

Winterthur, Elveţia, noiembrie 2011

joi, noiembrie 24, 2011

Gustul înstrăinării

Gustul înstrăinării

În anul când viaţa mi se scălda în ape incerte
Am hotărât să-mi pictez mutra, şi-am râs.
Pictam râzând în mirosul culorilor care-mi provocau memoria,
Bolnav, ca un permanent client al spitalelor,
În 1939, la Tokyo, printre japonezii
                             deopotrivă austeri şi amabili.
Însă oricât mă străduiam nu reuşeam s-o scot la capăt,
Şi-atunci mi-am zis: “Baiete, las-o baltă cu artele
                                                      şi caută-ţi o slujbă!”.

vineri, noiembrie 18, 2011

Poezia revine, acum după ce motoarele prozei şi-au micşorat turaţia, după ce am scris ultima frază a romanului început în vară. Ştiam că se va întâmpla aşa, pentru că poezia respiră numai dacă fiecare vers este aşteptat atât cât îi este lui necesar, numai dacă fiecare poem respiră în propriul lui spaţiu de timp, numai dacă fiecărei stări i se oferă atenţia şi importanţa cuvenite. Poezia - atât aceea scrisă cât şi aceea trăită - este o parte specială a vieţii care nu funcţionează decât în cadrul legităţilor pe care ea le impune. Orice încercare de a supune mecanismele sufleteşti şi de comunicare ale poeziei nu are alt rezultat decât ieşirea în afara poeziei. Preţul pe care îl pretinde poezia este răbdarea. Orice efort de accelerare a combustiei, de mărire a ritmului este nu numai ineficient, dar chiar o cale sigură spre eşec, lamentabil în termenii creaţiei şi creativităţii. Poezia se scrie şi se trăieşte pas cu pas. Ea reclamă prezenţa ta emoţională, sufletească şi mentală reală în fiecare moment. Nu îţi poţi permite ca în acest moment să aparţii cu totul clipei, iar un pic mai târziu să pleci cu gândurile aiurea. Poezia simte absenţa ta ca un interlocutor în faţa căruia începi la un moment dat să spui doar "da, da" şi "interesant" din când în când şi cu care nu comunici, de fapt, în mod real, pentru că nu mai eşti interesat de ceea ce spune sau pentru că te grăbeşti. Poezia reclamă prezenţa ta reală. Nu spun că proza poate fi scrisă cu gândurile aiurea pe pereţi, dar componenta ei tehnică te salvează adesea, îţi permite şi un pic de visare, un pic de absenţă. Povestea poate adesea să meargă mai departe şi singură. Emoţiile care însoţesc fiecare poem solicită asistenţa şi compania ta la fiecare pas. Aşa simt acum că ar fi poezia.

marți, noiembrie 15, 2011

Fantoma sanatoriului

Fantoma sanatoriului

E-o lume de iluzii ce nu se vor sfîrşi,
O lume la care mă uit din exterior,
Exultând la frumuseţea unei literaturi 
Răsfoite de briză pe plajă.
Aici plăpânda omenire-aşteaptă vreo zi mai bună peste secol,
Să avem puterea de-a cânta alăturaţi,
Împinşi la repezeală într-un ansamblu coral, cum cântă şi natura
În manuale complicate, cu poze pe care copiii le comentează
În limba lor lipsită de subânţelesuri şi de ironii.

luni, noiembrie 14, 2011

Poemul preferat şi comentat: Străinul

Străinul

Aparţin acestei lumi care mă împinge spre margini,
Care mă apără şi mă agresează deopotrivă,
Încercând să-mi reprim furia, şi indignarea, şi groaza
În faţa obscurantismului devastator.
În Canare am adăugat vele pătrate Niñei suple, la Las Palmas,
Şi l-am ascultat pe Bartolome Tores mărturisindu-şi crima
De la a cărei pedeapsă cu moartea scăpase îmbarcându-se.
Am văzut cum rămâne în urmă mănăstirea Rabida,
Ca un semn al lui Dumnezeu,
Cu tristeţea matinală a acelei plecări înveninate de neîncredere.
Am văzut străzi imposibil de traversat,
Cu un şuvoi continuu de automobile trecând
Sub privirile mele resemnate.

sâmbătă, noiembrie 12, 2011

La locul nostru

Exemplarele plăpânde nici nu prea mai au ce căuta pe-aici,
unde statisticile ţin loc de cuvinte şi imagini, de omenie,
unde scorul iese mereu în dezavantaj, iar beneficiile abia de se văd,
căci nicăieri nu mai e o afacere să fii pe fază, să ieşi în faţă. 

Mai curând aş zice că ţinându-ne în urmă,
retraşi, cuminţi, la locul nostru,
viaţa poate căpăta un sens,
poate primi un adaos de înţeles, care ajută, ne pune pe cale,
ne împacă atât de bine cu momentele de ezitare, de tremur, de teamă,
care sunt – o ştim prea bine – un preludiu abia mascat al bătrâneţii.

miercuri, noiembrie 09, 2011

Cărtărescu în oraşul dadaismului

Săptămâna trecută, miercuri, 2 noiembrie, am fost la lectura lui Mircea Cărtărescu de la Literaturhaus din Zürich. M-am dus cu sentimente amestecate, pentru că nu sunt un fan al lui, în special din cauza susţinerii pe care o acordă – prin articole şi în general prin atitudinea publică – actualei conduceri a României, pe care eu o consider ostilă poporului român.
 

luni, noiembrie 07, 2011

"Scriitorul: destin şi opţiune"

„Suntem cu adevărat rezultatul moştenirii şi educaţiei părinţilor, al calităţilor noastre naturale, dar şi al influenţelor primite pe drumul vieţii.”
Răspunsuri la ancheta literară "Scriitorul: destin şi opţiune" realizată de Petruţ Pârvescu. Textul a apărut în Bucovina literară în 2009

Petruţ Pârvescu: 1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Vasile Baghiu: 1. Cred că dacă munceşti mult, dacă îţi cultivi talentul, atunci şi opţiunile tale în viaţă ca scriitor se pot alcătui în ceea ce lumea în general consideră a fi un destin. Sunt ceea ce sunt ca rezultat al opţiunilor mele, fireşte, dar şi pentru că Dumnezeu îmi poartă de grijă, mă ajută să-mi revin din momentele mai dificile, îmi spune ce trebuie să scriu. De exemplu, una din opţiunile mele a fost să aleg ca viitor loc de muncă la sfîrşitul liceului Sanatoriul de tuberculoză Bisericani. Îmi doream să cunosc viaţa şi, pe seama acestei cunoaşteri, să scriu. Aşa s-a şi întâmplat. Am stat izolat în acel loc şapte ani, am îngrijit bolnavi, am cunoscut suferinţa oamenilor, am citit şi am scris. Pe seama acelei opţini sanatoriul a devenit una din temele definitorii ale poeziei mele. Opţiunile mele spun ceva despre cât de viu sunt în viaţă ca om. Cât despre destin, altfel o problemă filozofică adâncă, acesta se va vedea după ce nu voi mai fi. Lucrez la el prin opţiunile mele de fiecare zi şi prin opţiunile mele fundamentale, dar el nu este între lucrurile pe care pot să le ţin sub control. Fiecare avem soarta noastră, dar destinul este mai mult decât atât. Şi este treaba lui Dumnezeu, nu a noastră.

marți, noiembrie 01, 2011

Sunt câteva luni de când scriu proză, în fiecare zi, urmând fascinantul program de cel puţin două pagini pe zi al lui Thomas Mann. Nu este uşor să intri în forjele disciplinei, să nu te abaţi, să continui, ore întregi la computer, zi de zi. Aceasta e partea grea. Există însă şi o parte plăcută, în afară de ceea ce numim în termeni simpli "bucuria creaţiei", care este de fapt răsplata supremă: atunci când munca aceasta devine o rutină, bucuria şi mulţumirea sunt încă şi mai mari. Scrisul acesta de fiecare zi începe să facă parte din viaţa ta, situaţiile şi personajele din paginile tale îţi devin la fel de familiare ca situaţiile şi persoanele pe care le cunoşti în viaţa reală, iar toate acestea, împreună, îţi oferă un sens. Un sens pentru propria viaţă. Pentru mine nu e puţin. Este foarte bine aşa. Voi încerca să merg mai departe pe această cale. Totuşi, există şi ceva nou în toată această excursie prin teritoriile necunoscute ale voinţei proprii. Am mai trecut prin perioade de scris susţinut, am mai cunoscut aceste scufundări de scafandru în munca scrisului, dar acum am parte de un lucru nou. Ei bine, noutatea pe care o experimentez acum este imposibilitatea şi incapacitatea de a mă întoarce la poezie. Nu ştiu cum trăiesc alţi scriitori această stare, dar mă întreb dacă nu cumva proza şi poezia nu pot prin natura lor convieţui împreună în acelaşi timp în mintea aceluiaşi om. Simt că în această situaţie dedublarea la care altădată m-am dedat cu nonşalanţă, inventându-l pe Himerus Alter, nu mai poate funcţiona. Declicul pentru schimbare nu merge. Un psiholog preocupat în mod special de zona creativităţii ar avea, probabil, mai multe de spus pe acest subiect. Vom vedea ce va mai fi. Sunt cât se poate de atent la acest fenomen.

joi, octombrie 27, 2011




Marţi seara, la 20, aici la Villa Sträuli, Winterthur, am avut o lectură publică. A fost o seară minunată. Nu am, din păcate, decât această poză în care Annelise Schmidt, directoarea centrului, mă prezintă publicului. Am citit versiunea germană a povestirii "Der Discretionsabstand/ Distanţa de discreţie", cam o jumătate de oră, apoi un poem în versiunile lui română şi germană, iar în final, discuţiile, care s-au purtat în engleză, s-au prelungit până târziu, la bistro, unde oaspeţii au fost serviţi cu... sarmale, la confecţionarea cărora am ajutat şi eu semnificativ. Vinul a fost de cea mai bună calitate, iar atmosfera prietenoasă a făcut ca totul să fie de vis.

luni, octombrie 17, 2011

Florian Popescu, un autor mie necunoscut (din vina mea), a publicat recent pe blogg-ul Flashbook o recenzie la cartea mea de povestiri "Punctul de plecare". O surpriză plăcută, pentru care îi mulţumesc.

duminică, octombrie 16, 2011

Oraşul elveţian Winterthur - în care trăiesc de vreo câteva luni, din iunie, ca "writer-in-residence" al Villei Sträuli - este ca o bijuterie. Cele mai multe străzi sunt doar pentru biciclete. Găseşti la tot pasul câte o fântână publică din care se poate bea apă. De altfel, apa de la chiuvetă se poate bea fără probleme pe tot teritoriul Elveţiei. Muzeele sunt pline de comori ale artei. În parcurile pline de copaci seculari te poţi întinde pe iarbă fără probleme. Oriunde poţi găsi un loc liniştit să stai la o cafea fără să te bruieze muzica dată tare la difuzoare. Curăţenia este de neimaginat. Spitalele sunt nişte oaze de grijă şi atenţie fără limite pentru oameni. Primarul citeşte literatură. Tinerii adolescenţi citesc cărţi. Pe dealurile din împrejurimi, vitele pasc liniştite, nepăzite de nimeni, iar cisterna pentru lapte vine acasă la fermieri ca să preia laptele. Nimeni nu ridică tonul la nimeni, iar funcţionarii îţi zâmbesc şi nu se uită la tine cu aerul că numai tu le mai lipseai în faţa ghişeului. Nu-mi vine să cred. Cum este posibil? De ce noi nu reuşim nimic din toate lucrurile astea simple? Ştiu răspunsul. Îl ştim toţi. Şi nu banii sunt explicaţia. Cu toate acestea, chiar dacă ştim ce ne lipseşte, lucrurile rămân neschimbate...

vineri, octombrie 14, 2011

Cât de mult valoarează în aceste timpuri grele refugiul în munca stăruitoare, de fiecare zi! Tot zgomotul fără rost din jur, pălăvrăgeala fără temei din mass-media, nenumăratele motive de pierdere a încrederii, toate stupizeniile cu care ne omorâm timpul şi ne trecem vremea, toate ar putea rămâne fără nici un impact rău în viaţa noastră dacă am reuşi să ne adunăm forţele şi să stăruim în ducerea la capăt a unui proiect, orice am face şi orinde am fi. Dacă eşti scriitor şi scrii în fiecare zi, fii sigur că doar aceste pagini scrise rămân la sfârşitul sfârşitului şi nimic altceva. Restul de idei şi elanuri abandonate, pălăvrăgeala, căutarea de scuze şi circumstanţe atenuante pentru lene, căutarea de vinovaţi - totdeauna alţii decât noi înşine - pentru neîmplinirile şi frustrările noastre sunt doar nişte moduri - nici măcar subtile - de a ne minţi frumos.

marți, august 02, 2011

Aici, urmând link-urile de mai jos, pot fi citite câteva articole care vorbesc un pic despre ultimele isprăvi ale mele în chestiunea scrisului şi a literaturii... Le postez din respect pentru cei care vizitează acest blog în căutarea noutăţilor. Va mulţumesc şi scuze pentru absenţă!

Mai multe nu mai ştiu ce să zic. Este o vară plină de poezie, scris, călătorii, noi cunoştinţe şi prietenii... Viaţa, aşa cum ne este îngăduită de bunul Dumnezeu.

miercuri, iunie 08, 2011

Pregătiri pentru călătorii prin Europa, pentru revederea unor locuri și a unor oameni dragi, pentru inspirația pe care o voi trăi în peregrinări, pentru zile de scris și citit fără limite, pentru muzeele de artă care mă emoționeaza atât.

vineri, iunie 03, 2011

Secvenţe de la lectura mea publică din 12 mai 2011, de la Casa Hogaş din Piatra Neamţ, pot fi văzute AICI Sunt doar câteva gânduri, iar filmarea - aşa cum este făcută, un pic contre-jour, la care se adaugă lumina obscură a sălii, în contrast cu lumina veiozei, toate intenţionate - este bineînţeles o înregistrare fără pretenţii. Vor veni curând şi partea cu poemele şi secvenţele din călătorii...

miercuri, mai 25, 2011

Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rânduri însăilate pe o hârtie, abandonarea acelei hârtii pentru zile întregi, căutarea a ceva ce nu știi nici tu, aerul preocupat pe care nu-l poți ascunde nici măcar atunci când cineva îți vorbește, atenția bruscă pe care o ai, alteori, din voință proprie având ca substrat sentimentul vinovăției, pentru lucruri și situații lipsite de interes, revenirea la rândurile scrise și mulțumirea aparent fără motiv și care înseamnă, de fapt, dezlegarea unei chei sufletești pentru a putea merge mai departe cu acele cuvinte scrise, abandonul, aerul taciturn, neîncrederea, ezitarea, entuziasmul iscat ca din senin și voioșia, toate aceste stări contradictorii pe care încerci să le netezești pentru cei din afară, stări pe care chiar reușești să le îmblânzești ca să poți trăi în societate, ascuțirea creioanelor, umplerea stiloului cu cerneală, privirea melancoliucă prin parbrizul mașinii, munca susținută la computer, apoi brusc dorința de a ieși pentru a vorbi cu cineva sau pentru a cumpăra pâine sau ce mai este nevoie în casă, tăria de a a face să nu se vadă toate aceste schimbri ale apelor interioare, toate, nenumărate, de fiecare zi, alături de poemul neterminat, rătăcit până la urmă printre alte hârtii, calmul adoptat din simț de autoconservare, toate sunt gesticulații ale unei căutări fără obiect, ale unei rătăciri cu aparență de stăpânire a situației, ale unei vieți interioare aventuroase.

marți, mai 24, 2011

Când încerc să păcălesc starea de inspirație, să mimez, poezia se răzbună și devine text scris din cunoașterea unei tehnici, care este golit de suflu vital. Versurile rămân pe hârtie, eu mă uit la ele, îmi văd apoi de viață intenționat, revin până la urmă, le citesc iar cuvânt cu cuvânt și vers cu vers, însă totul sună ca vorbele spuse de cineva ipocrit sau interesat să-i manipuleze pe ceilalți, totul are aparența unei încercări de a demonstra ceva. În poezie nimeni nu are de demonstrat nimic. Așa ar trebui să fie și în viață. A fi adevărat, atât în poezie cât și în viață, înseamnă a scoate cuvintele și gesturile din tiparul lor de semnificații și a le pune să vorbească singure, bâlbâindu-se, ezitând cu stângăcie, dar oferind un sens întregii energii pe care poezia singură o pune în mișcare. Poezia are mereu de trecut proba artificiozității, cu fiecare vers de cuvinte, cu fiecare stare de emoții.

marți, mai 10, 2011

Poezia fuge de locurile zgomotoase și de oamenii plini de sine. Îi priesc discreția și modestia. Dată la o parte în epoca noastră, împinsă până în marginea lumii în care trăim, poezia a ajuns un secret împărtășit de o mână de inițiați, un blazon al recluziunii acceptate cu demnitate resemnată. Și nu știu în acest moment să spun dacă acest lucru este bun sau rău.

luni, mai 09, 2011


UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
Filiala Iași
MUZEUL MEMORIAL „CALISTRAT HOGAȘ”
PIATRA NEAMȚ
vă invită la o lectură publică susținută de poetul
Vasile Baghiu
„Acum știu bine
gustul înstrăinării…”
Joi, 12 mai, orele 17 – intrarea liberă
Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț

miercuri, mai 04, 2011

Vă anunț că nu mai am nici o legătură cu revista Antiteze, nu mai fac parte din colectivul ei redacțional. Maniera neprietenoasă, plină de indiferență și ingratitudine în care ceilalți membri ai redacției, în frunte cu criticul Cristian Livescu, au preferat să renunțe la serviciile mele de redactor-șef decât să încerce rezolvarea problemelor pe care le-am ridicat în ultimele întruniri m-a făcut să iau decizia de a nu mai fi afiliat în nici un fel la grupul de scriitori ai acestei reviste sau la conținutul - bun sau mai puțin bun - pe care ea îl va avea în viitor. Principalele mele cerințe au fost: 1) includerea în proiect a onorariilor pentru redactori și colaboratori și a sumelor necesare corespondenței; 2) menținerea exigențelor literare în selectarea materialelor și 3) clarificarea componenței redacției pe criteriile - profesionale și est/etice - ale statutului de scriitor. Vă spun acestea nu numai pentru că sunt întrebat de unii scriitori de ce au început în ultimul timp să primească solicitări de colaborare la Antiteze de la alți oameni și nu de la mine ca până acum, ci și pentru că doresc să înlătur orice ambiguitate pe acest subiect. De altfel, în orașul meu, Piatra Neamț, există acum două reviste cu oarecare vizibilitate. Dacă de la revista Antiteze am plecat în principal din motivele arătate mai înainte, de la revista Conta, condusă de poetul Adrian Alui Gheorghe, a trebuit să plec, acum mai bine de un an, imediat după realizarea primului număr, pe motiv că îmi fusese condiționată prezența în redacție de renunțarea la apartenența la Antiteze. Toate acestea sunt întâmplări ale ultimelor douăzeci de luni, cu tot cu nuanțele lor adesea comice. Și, dincolo de partea lor mai puțin plăcută, pe care nu o pot ignora, mă gândesc că aș putea să obțin, totuși, și un beneficiu, cât de mic, de pe urma lor, să le tratez adică în cheie literară, mai ales că așa cum sunt acum, liber de obligații și responsabilități, îmi va fi chiar mai ușor să scriu... Un zâmbet este oricând binevenit.

vineri, aprilie 29, 2011

Poezia devine pentru mine tot mai mult un stil de viață. Zilele vieții mele se rotesc în jurul acestei tensiuni sufletești speciale care constituie susbstanța a ceea ce numim inspirație. Nu scriu poezie în fiecare zi, dar tensiunea poetică îmi ghidează gândurile, gesturile, cuvintele, îmi spune cum să mă orientez în spațiul virtual al realității. Iar eu, ascultător, supus, mă las dus de val, scriu uneori, adică notez mai bine zis, fac de fapt drumul invers, din punctul în care cuvintele mă îndepărtează de substanța inspirației până în miezul acelei substanțe. Scrierea poeziei este, poate, în acest sens, un efort de depășire a obstacolelor pe care chiar cuvintele le aduc în calea descoperirii propriei simțiri poetice.

vineri, aprilie 22, 2011

Radu Vancu despre "Magia elementară" de Vasile Baghiu (în România literară, nr. 16, 22 aprilie 2011, p. 6)

Magia elementară reprezintă o selecţie severă din volumele anterioare ale lui Vasile Baghiu (Gustul înstrăinării, 1994; Rătăcirile doamnei Bovary, 1996; Febra, 1996; Maniera, 1998; Himerus Alter în Rheinland, 2003; Cât de departe am mers, 2008), plus o tranşă finală de nouă Poeme noi. Cerându-se citită în siajul celor patru manifeste ale himerismului, antologia demonstrează cât de coerent a lucrat poetul, din 1994 şi până în 2008, întru susţinerea înaltelor deziderate ale unui curent literar (căci asta e, cel puţin în intenţia doctrinarului său unic, himerismul) care se recomandă drept "alternativă la postmodernism", întrucât ar fi "mai precis delimitat ca ideologie literară (definiţii şi trăsături ferme)". Poemele reţinute drept ilustrative pentru "magia elementară" a himerismului sunt, aproape fără excepţie, ample, epice, rulând în versurile prozaizante profuziuni de referinţe geografice, germinând o euforie de globe-trotter post-whitmanian cu o fascinaţie pură precum a copiilor pentru exotismele Atlasului geografic. Himerismul seamănă cu o variantă de explorare a alterităţii geografice a fiinţei: "Dacă nu se putea trăi normal în acele vremuri, eu voiam ca măcar în poezia mea să trăiesc normal, să pot călători, să fiu ca toată lumea din lumea largă. A fost întâi un impuls de natură ontologică şi abia după aceea el s-a convertit în poetică" ("Al treilea manifest al himerismului sau Experienţa live a realităţii ficţionale", din 2006). Ceea ce înseamnă că himerismul e, înainte de a fi un mod de a scrie poezia, un mod de a o trăi. Nu atât o poetică, dar un credo. Ilustrat fără rest de antologia de faţă.

joi, aprilie 21, 2011

Poezia înseamnă pentru mine în aceste timpuri mai mult chiar decât a însemnat în anii optzeci, când nu reuşeam să văd orizontul. Îmi oferă pur şi simplu reperul moral care îmi îngăduie să mă gândesc la Dumnezeu.

duminică, martie 27, 2011

Poate că voi scrie vreodată, aşa cum mi-ar plăcea, despre momentele şi situaţiile penibile în care poţi ajunge doar pentru că eşti poet. Îi înţeleg în acest sens foarte bine pe toţi cei care preferă discreţia, izolarea, chiar dacă sunt conştient că nu aş putea fi ca ei decât pentru scurte perioade de timp.

joi, martie 17, 2011

joi, martie 10, 2011

Poezia vine din trăirea poetică a vieții. Cum trăirea poetică nu este în principal un stil de viață natural, moștenit, ci și unul pe care omul îl adoptă conștient, îl întreține și îl îmbogățește mereu cu noi elemente, efortul de menținere în raza de acțiune a poeziei poate fi cheia dezvoltării în ordinea poeziei ca fapt literar. Scrii poezie, iar acest lucru te face să trăiești poetic. Trăiești poetic, iar această trăire te inspiră în scrierea poeziei. Idea care ar merita o atenție specială aici ar fi aceea a efortului, a mobilizării interioare cu scopul de a te proteja pe tine însuți cât mai mult de trăirea vieții la întâmplare. A trăi poetic și a scrie poezie sunt două posibilități prin care omul își poate câștiga sensul după care tânjește, mai mult sau mai puțin conștient, în viață.

sâmbătă, februarie 19, 2011

Încerci să scrii, să mergi înainte, să descoperi nuanţele lumii, secretele pe care le ştie toată lumea, dar ceva te opreşte din drum, un gând încă nelămurit, o ezitare, o frică uşoară ca un fulg, ceva ce încă nu ai trăit, un fel de sentiment al unui tip special de libertate pe care încă omul nu l-a cunoscut pe pământ, o stare de imponderabilitate experimentată doar de cosmonauţi, o stare, o emoţie despre care încă nu îndrăzneşti să crezi că ar putea fi nucleul unui vers, un punct de la care totul poate începe din nou. Încerci să trăieşti conform sensibilităţii pe care nu numai poezia o întreţine, ci şi dragostea faţă de cei dragi, dar reuşeşti doar să supravieţuieşti mediocru, reuşeşti doar să îţi oferi nişte părelnice argumente pentru idea că eşti parte a timpului tău.

luni, februarie 07, 2011


O nouă carte... "Magia elementară". "Poeme alese" din cărţile de până acum. Poate fi şi acesta un motiv de bucurie, chiar şi în epoca noastră. Este cu adevărat. În fond, nu acest lucru, publicarea cărţilor, mi-l doresc?

luni, ianuarie 31, 2011

Azi m-am gândit așa, în trecere, că Radio Österich 1 mi-a făcut o prezentare și a difuzat lectura uneia din povestirile mele, dar încă nici un radio sau televiziune cu acoperire națională din România nu a făcut acest lucru în ultimii ani... Doar demult Radio România Cultural avea bunul obiceiul să mă sune sau chiar să mă cheme pentru înregistrări... Acum, nimic, nimic. Tăcere.

miercuri, ianuarie 26, 2011

Mâine, 27 ianuarie 2011, la orele 12,40 (ora României), se va vorbi despre mine şi scrisul meu la Radio Österreich 1 din Viena. Se va şi citi - aşa cum mi s-a spus - povestirea mea "Der Diskretionsabstand/ Distanţa de discreţie" (traducere de Aranca Munteanu), aici  Există şi un anunţ în programul acestui radio important. Iată-l mai jos:

marți, ianuarie 18, 2011

Mi-au fost publicate câteva poeme în versiunea germană a prietenilor mei Anne Cerbe şi Achim Jaeger, într-o revistă - online şi tipărită - din Hamburg, condusă de poeta Julietta Fix. Aici pot fi văzute textele şi poza. Şi se poate vedea şi revista, cu o mulţime de autori interesanţi, cu un design foarte bun.

sâmbătă, ianuarie 01, 2011

Planuri reînnoite

Un an nou ca un dar
primit prin poştă de la cineva necunoscut,
un alt punct din care viaţa ta
ar putea porni mai cu hotărâre înainte.

O vizită a unor străini
într-o ţară străină
unde se scrisese într-un ziar despre tine,
ca o consolare de o clipă
pentru tot ce a fost rău.

Un vis obişnuit de care mulţi s-ar speria,
deja insinuat în fiecare gest,
în timp ce vezi cum roata
se învârteşte din nou
şi ai dreptul
să-ţi refaci planurile pentru o altă încercare.

Este o roată adevărată scârţâind în ger
pe câmpul pustiu al Prater-ului din inima goală,
demult,
când abia descopereai uimit
că se poate suspina neştiut de nimeni,
absolut fără nici o problemă.