joi, octombrie 28, 2010

A apărut şi numărul 3 din Antiteze. Poate fi răsfoit electronic doar după un click, fie aici, fie imediat în dreapta. Sunt mulţumit şi nu sunt mulţumit. Sunt mulţumit pentru că am publicat autori importanţi, precum Stoiciu şi Goma, dar şi alţi scriitori pe care îi preţuiesc şi sunt mulţumit că exemplarul de hârtie arată bine. Sunt nemulţumit însă că din Jurnalul lui Goma nu a putut încăpea atât cât aş fi vrut. Şi mai sunt nemulţumit că munca asta a mea continuă să fie voluntară. Nu ştiu cât voi mai merge aşa... Ca să nu mai spun despre atmosfera proastă din lumea literară din oraşul meu, Piatra Neamţ. Voi scrie poate - cât mai curând, sper - despre această lume...

marți, octombrie 05, 2010

Vizita Hertei Müller și intervențiile ei publice strălucitoare, clarificările pe care le-a făcut în legătură cu "rezistența prin cultură" (despre care falsa elită intelectuală a noastră spune că ar fi însemnat o rezistență reală la comunism), modestia ei, simplitatea gândirii, toate m-au încântat și mi-au reaprins speranțele. Vocea ei, care poate azi să răsune mai clar decât a noastră, a spus ceea ce și Paul Goma spune de ani și ani. Pe el însă l-au etichetat în tot felul, l-au ignorat, l-au pus la index. Au putut să facă asta cu el. Asta fac și acum. Cu Herta Müller nu vor reuși. Gabriel Liiceanu a trebuit să accepte public replica fără dubii a laureatei Nobel, care i-a spus că preocuparea pentru cultură, izolarea în cultură a însemnat de fapt preocuparea pentru confortul individual și absolut nimic relevant sau folositor pentru ceilalți, pentru popor. Poate că nu sunt realist, dar nu știu de ce eu îl văd și pe Paul Goma pe acea scenă de la Ateneu. Îl văd în viitorul apropiat acolo. Adică, de fapt, mi-ar plăcea mie să-l văd acolo, urmărit de o țară întreagă, vorbind despre adevărurile noastre de fiecare zi, despre impostura care a cuprins România. Este, de fapt, dorința mea proprie și personală. Adică ar fi frumos așa, vreau să zic... Sâmbătă, 2 octombrie, Paul Goma a împlinit 75 de ani, iar noi românii încă nu suntem în stare să ne recunoaștem eroii supraviețuitori, să-i aducem acasă. Nu suntem în stare nici măcar să scriem despre Paul Goma sau să-i publicăm textele în reviste sau în ziare. Era cazul să-l sărbătorim. Din câte știu, doar Flori Bălănescu a reușit să adune texte de la vreo 25 de autori (între care sunt bucuros să fie și eu) și să alcătuiască o antologie care se dorește un omagiu: "Dosarul unei iubiri târzii". Rușii l-au primit acasă cu toate onorurile pe Soljenițin. Noi încă îl ținem afară pe Goma, spre rușinea noastră. Revenind la prezența Hertei Müller în România, eu cred că nu este importantă discuția cu privire la cât de mult aparține ea României, ci faptul că ea reușește, prin scrierile și prin intervențiile ei, să vorbească lumii întregi despre lumea noastră românească, despre suferințele și umilințele noastre ca popor, să aducă în atenția lumii situația noastră, așa cum o vede ea. Ea completează și susține, cred, cu puterea pe care primirea premiului Nobel i-o conferă, vocile adevărate ale altor români din țară și din afară, între care și aceea de excepție a lui Paul Goma, care nu reușesc să se audă cât ar trebui.