Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
miercuri, septembrie 29, 2010
Atmosfera în ţară este foarte descurajantă. A dispărut cu totul orizontul. Cei care guvernează acum nu sunt de partea noastră, a poporului, care suportă umilinţe şi lipsuri într-o ţară plină de resurse. Parcă ar fi duşmanii noştri. Poate că sunt duşmanii noştri. Prin măsurile greşite pe care le iau, în pofida atâtor altor idei bune de la oameni care se pricep, de la partidele de opoziţie, de la societatea civilă atâta câtă este. Iar lucrul care deranjează cel mai mult este atitudinea lor cinică, sfidătoare, lipsită de orice urmă de înţelegere şi compasiune. Şi pentru ca tabloul cenuşiu să fie complet, iată, pe aceşti oameni i-au susţinut - şi încă îi mai susţin! - unii reprezentanţi ai elitei noastre intelectuale, precum Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici... Altfel, nişte intelectuali care nu se sfiesc să vorbească oricând despre principiile morale...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
imi place enorm de mult modul expunerii dumneavoastra... am sa ma reintorc si voi citi mult mai multe decat acuma...
RăspundețiȘtergereo seara minunata va doresc
Vă mulţumesc foarte mult!
RăspundețiȘtergere