luni, februarie 22, 2010

Lucrurile sunt pe drumul cel bun. Scriu de la stânga la dreapta. Sunt în stare să mă bucur de raza de soare care a ieșit azi dimineață printre nori. Am trimis manuscrisul romanului la altă editură. Aștept răspuns. Între timp, scriu la alt roman. Pun ordine în hârtii. Mă bucur de viață.

vineri, februarie 19, 2010

Multă vorbărie goală peste tot... Și lipsă de atenție... Comportament de turmă... Îmi vine să mă retrag în mine însumi, să nu mă mai adaug și eu acestui zgomot... Știu însă că e doar o stare trecătoare, că mâine voi gândi altfel... Aștept ziua de mâine...

miercuri, februarie 17, 2010

Dacă nici contractul, scris și semnat, cu o editură importantă nu mai este o garanție de publicare a cărții pentru un scriitor în zilele noastre, atunci mă întreb ce valoare mai poate avea simpla înțelegere verbală. Trecut recent printr-o astfel de experiență, după ce un an de zile prietenii m-au felicitat pentru norocul de a fi prins un contract pentru romanul meu, încerc să-mi revin. Încep din nou căutarea editorului. Nu sunt supărat pe nimeni. Știu bine în ce lume trăim. Sunt numai un pic derutat.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...