luni, decembrie 07, 2009

Vineri, 4 decembrie 2009, a murit Marin Mincu. Este o pierdere imensă pentru literatura română şi pentru viaţa literară din România. Spirit polemic, incomod pentru establishment-ul literar autohton, Marin Mincu a fost printre puţinii critici din generaţia mai veche care a avut ochi pentru literatura română contemporană, în special pentru poezia română contemporană. Intuiţiile sale critice au fost aproape întotdeauna confirmate. I-a susţinut pe tineri, cu generozitatea, competenţa şi devoţiunea sa, le-a publicat cărţi, a scris despre ei, le-a creat, prin cenaclul Euridice şi revista Paradigma, un loc în care să se exprime, i-a inclus în antologiile sale, a fost un mentor pentru cei mai mulţi. Plecarea sa a lăsat un gol. Influenţa sa, deopotrivă ca teoretician şi critic, dar şi ca poet şi prozator, este foarte puternică. Personal, am fost deosebit de onorat de încurajările sale, atât atunci când mi-am încercat mâna în critica literară, cât şi în căutările mele ca poet. Nu voi uita niciodată discuţiile cu el, în diferite întâlniri cu scriitori prin ţară în care ne vedeam, sau la telefon, când mă suna ca să-mi vorbească despre gândurile şi ideile lui legate de literatura cea mai nouă sau despre unele supărări, dezamăgiri sau bucurii de scriitor pe care le trăia. Simţul dreptăţii îl anima, dragostea de literatura autentică îl făcea să fie ironic şi sarcastic, iar dispreţul faţă de impostură îl făcea să fie un luptător. Mai avea multe de spus, mai avea multe de scris. Plecarea lui a fost atât de grăbită... Dumnezeu să-l odihnească!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu