În 1989, la 23 de ani, ieşeam pentru prima oară din România, anume în Bulgaria. Se organizase o excursie, iar Iuliana şi cu mine, proaspăt căsătoriţi, ne-am gândit să ne înscriem. A fost un şoc pentru noi să vedem lumină pe toate străzile şi în toate oraşele, abundenţă de produse de tot felul, vânzătoare amabile care te invitau să alegi fructele de pe tarabă, într-un an în care la noi era beznă, frig şi foame. Veliko Târnovo ni s-a părut o minune de orăşel, în care eu mă credeam un Montale făcând incursiuni în spaţiul balcanic, iar Sofia, plină de tineri îmbrăcaţi ca în Occident, o sărbătoare. Ceea ce vreau însă să spun cu această însemnare este altceva. În această excursie toată lumea vindea şi cumpăra ceva (blugi, adidaşi, chestii din astea), dar noi aveam alte idei şi alte interese, cam ciudaţi pentru întregul grup şi pentru timpurile acelea. Ei bine, ceea ce am cumpărat noi a fost un vraf de discuri de la magazinul imens Balkanton. Ceilalţi, plini de mărfuri pe care nu mai ştiau pe unde să le plaseze prin autocar, ziceau că sigur nu suntem normali. Normalitatea noastră însă era să avem parte de muzica pe care cu greu o puteai auzi în ţărişoară. Aşa ne-am ales cu Deep Purple, Rolling Stones, Queen, Beatles, Edith Piaf, Bach, Mozart şi alţii. Însă achiziţia cea mai de preţ a fost "Thriller"-ul lui Michael Jackson. L-am scos dintre discuri în zilele acestea ale plecării marelui artist din lumea noastră şi mă gândeam că a fost ascultat atât de noi, în anii nouăzeci, cât şi de copiii noştri, aproape odată cu noi. Cu coperta lui puţin cam ponosită de ani şi de folosire, "Thriller" este un moment al vieţii noastre, al tinereţii, este bucuria pe care le-o ofeream prietenilor şi rudelor invitându-i să-l asculte pe acest artist cu alură de extraterestru, rafinament de poet şi suflet de copil.
Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
vineri, iulie 10, 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu