joi, iulie 03, 2008

Mă gândesc la lucrurile simple ale vieţii tot aşa cum mă gândesc la versurile bune. Banalităţile de fiecare zi conţin în ele tot atâta poezie cât versurile bune viaţă obişnuită. Graniţa dintre ele poate fi trecută - în ambele sensuri - numai pe seama unei conştiinţe active, numai pe seama menţinerii cu ajutorul exerciţiilor de voinţă a unui prag de alertă minim necesar la nivelul sensibilităţii. Fără acest efort, riscul de a trece pe lângă situaţii de viaţă care vorbesc liric prin ele însele sau de a citi fără efect versuri care proiectează lumină asupra unor fragmente de trăire devine o realitate. Ceea ce este şi mai "palpitant" în această ecuaţie este că nimic nu garantează rezultatul aşteptat, adică poezia. Cu toate acestea, pragul minimal de alertă merită să fie menţinut, fie şi cu mijloace artificiale, cum ar fi refuzul de a fi aşa cum crede lumea că ar trebuie să fie un poet sau ambiţia de a fi cât de aproape posibil de ceea ce se aşteaptă.

4 comentarii:

  1. dar cum crede lumea ca trebuie sa fie un poet? :-/
    in ecuatia asta eu sunt "lumea" si niciodata n-am avut alte asteptari de la un poet decat sa scrie poezii care sa-mi placa! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Opera propriu-zisă a unui poet este foarte importantă, este reperul, semnul trecerii sale prin această lume, dar aş spune că persoana sa şi viaţa sa nu sunt mai prejos în perspectiva înţelegerii "mesajului" său. Poeziile care ajung să "placă" nu apar din neant, nu apar la colţ de stradă, ele au în spate viaţa unui om. Masiva Istorie a lui Călinescu nu ar fi poate atât de interesantă la lectură dacă ar cuprinde doar prezentarea ("descrierea") poeziilor, textelor, operelor literare. Partea de atracţie pentru cititor, omeneşte foarte de înţeles, este partea de viaţă cuprinsă în paginile acestei admirabile Istorii. Iar partea aceasta de viaţă este alcătuită din vieţile autorilor. Există o legătură strânsă între viaţă şi operă (probată de unele teorii literare), iar neglijarea uneia dintre ele într-un demers de interpretare este o greşeală. În ce mă priveşte, poezia mea ar fi arătat altfel - sau poate nu ar fi existat - fără recluziunea autoimpusă de la sanatoriu din anii optzeci, tot aşa cum probabil că nu aş fi călătorit atât cât am călătorit prin Europa în ultimii ani fără filonul "himerist" al poeziei pe care am scris-o.

    RăspundețiȘtergere
  3. raspunsul tau e savant dar in ignoranta mea eu am vrut sa spun doar ca eu citesc poezii fara sa am nu stiu ce asteptari de la autorul lor.
    cand vorbeai de ambitia de a fi cat de aproape posibil de ceea ce asteapta lumea de la poet, mi-am zis ca eu nu ma astept de la poet sa fi stat "in camera cu trei paturi a hotelului Victoria Plaza din Montevideo" ori undeva "aproape de Canal Grande, repetand Concertul pentru oboi si orchestra de Marcelo", ca nu ma astept sa-si traiasca viata ca un personaj de film. asta voiam eu sa zic atunci.

    acum, dupa raspunsul tau, ma gandesc ca e posibil sa ai dreptate, ca poate datorita faptului ca despre tine stiu o suma de lucruri, ca te cunosc oarecum, poate ca de asta poezia ta imi e mai aproape decat a altor poeti.

    ...da, cred ca pana la urma ai dreptate... :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ştiu... Habar nu am despre ce "sumă de lucruri" vorbeşti, dar în principiu receptarea poeziei - ştii şi tu - are componenta ei subiectivă foarte importantă.

    RăspundețiȘtergere

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...