Poezia este mai mult o chestiune de viaţă decât una de artă. Ce înţeleg eu prin această vorbă pe care îmi place să o spun adesea? Eu cred că adevăratul talent al unui poet nu este abilitatea de a combina "artistic" cuvintele, ci mai mult capacitatea de a vedea viaţa. A vedea viaţa înseamnă a vedea lucruri pe care alţii nu le văd, a arăta celorlalţi lucruri pe lângă care se trece cu indiferenţă pentru că au devenit banale. Acest fel de a privi poezia a fost şi este pentru mine un imbold de a scrie poeme şi în altă limbă. Când acum câţiva ani am îndrăznit să scriu primele poeme în engleză, logica mea a fost cam aşa. Dacă pot "vedea" viaţa în limba română, atunci o voi "vedea" şi în limba engleză. Şi am pornit cu mult curaj şi încredere înainte. A meritat, pentru că astăzi am peste o sută de poeme în limba lui Shakespeare, multe dintre ele fiind deja publicate. Poate nu e mult, dar cred că nici puţin. Oricum, mai important decât toate este că experimentul acesta mi-a adus multe bucurii "poetice" şi prieteni de prin colţurile lumii. Îmi mai place, de asemenea, să spun că poezia este un stil de viaţă. În câteva cuvinte, iată ce înţeles are pentru mine acest gând. Eu cred că dacă poezia nu îi influenţează în mod hotărâtor viaţa unui poet, înseamnă că poezia sa este doar o pasiune ca oricare alta, un hobby. Nu este rău nici aşa, dar lipsa de autenticitate strict în privinţa poeziei îl pândeşte la tot pasul. Ce înseamnă să-i influenţeze viaţa? Ei bine, înţelesul meu este unul foarte concret. Să presupunem că poetul despre care vorbim face o excursie cu familia şi prietenii în Italia. El va urma traseele turistice cunoscute, dar va dori să se şi abată uneori din drum, de pildă pentru a vedea mormântul lui Dante de la Ravena. Pentru ceilalţi mormântul ar putea să nu fie foarte improtant, mai ales că "sunt atâtea de văzut, iar timpul e limitat", dar pentru el este. Dorinţa lui devine astfel prilej de mici tensiuni, discuţii. Toate discuţiile se aplanează întotdeauna, dar el s-a situat deja un pic în afară. Poezia este pentru el un stil de viaţă. El e atent la toate ruinele Romei, dar observă şi agitaţia vană a turiştilor. El e mişcat de străzile Pompeiului, dar vede şi micimea noastră, a turiştilor coloraţi, în raport cu timpul istoriei... Mai multe pe acest subiect, altă dată.