joi, februarie 28, 2008

După-amiază am plăcuta surpriză să găsesc unul din poemele mele pe pagina de deschidere a website-ului Poetry Circle.

Şi dacă tot scriu aici despre întâmplări bune, acum vreo trei zile am aflat de la Nicolae Coande că Marin Mincu a lansat la Craiova cea mai recentă carte a sa ("Panorama critică a poeziei române din secolul XX") şi că sunt şi eu acolo în paginile ei. Mă gândesc cu recunoştinţă la acest critic care m-a văzut când alţii se uitau la mine şi nu mă vedeau sau nu voiau să mă vadă, un critic literar care, iată, este consecvent în sprijinul său. Abia aştept să văd cartea.

Mai mult, am primit de la Cluj, de la Hanna Bota, antologiile de poezie română contemporană (în limba maghiară şi în limba slovacă), în care, alături de Adrian Alui Gheorghe, Angela Baciu-Moise, Hanna Bota, François Breda, Ion Cristofor, Gellu Dorian, Zsolt Karacsonyi, Annamaria Kinde, Zoltan Kiraly, Mircea Petean, Ioan Petraş, Cassian Maria Spiridon, Traian Ştef, Laszlo Szücs, Adina Ungur, Dinu Virgil, am fost inclus şi eu cu unsprezece poeme. Extraordinare mi se par entuziasmul şi devoţiunea autorului proiectului, poetul Attila Balazs, care a organizat, în primăvară, turneul autorilor prezenţi în aceste antologii în Ungaria şi Slovacia, care a îngrijit şi antologiile şi care "a uitat" să se includă pe el însuşi...
Am parte uneori de întâmplări pe care le-aş numi "himerice". De câţiva ani, când fac cunoştinţă cu diverse persoane din oraşul nostru, unele dintre ele mă întreabă dacă nu sunt cumva rudă cu un om care are acelaşi nume cu al meu şi este primar într-o comună de lângă Piatra Neamţ. Nu ştiu dacă el este întrebat vreodată dacă este rudă cu un scriitor care locuieşte la Piatra Neamţ, însă ieri, când un profesor mi-a adresat aceeaşi întrebare, am răspuns imediat, cu o spontaneitate care - mărturisesc - nu mă caracterizează în astfel de situaţii: "Nu, nu sunt rudă cu primarul, dar sunt rudă şi în relaţii foarte apropiate cu scriitorul cu acest nume..." Mă gândesc că Himerus Alter (personajul din poemele mele, pentru cei care nu ştiu), ar fi râs pe înfundate la această scenă, ar fi râs de mine, care mai cred, bietul, că numele meu ar putea avea vreo rezonanţă undeva-cândva-vreodată în urechile unei societăţi parcă tot mai aculturale şi mai despiritualizate.

vineri, februarie 22, 2008

De dimineaţă iau de la chioşc "România literară", numărul şapte. În ultimii ani, luat de valul călătoriilor, am mai pierdut contactul cu publicaţiile literare, chiar şi cu lumea literară, aş zice. Îmi revin încetul cu încetul. Este ceea ce îmi doresc. E o zi minunată, cu multă lumină. La pagina de poezie, găsesc un vers remarcabil al lui Liviu Georgescu, un poet despre care - din vina mea, fireşte - nu ştiu nimic: "Dar în noi e un soare ascuns.".

duminică, februarie 17, 2008

Tonică şi încurajatoare prezenţa tânărului critic Daniel Cristea-Enache, alături de Augustin Buzura, la o emisiune de azi a Deliei Budeanu de pe Antena 2! Un om bine crescut acest critic! Aşa ceva iese în evidenţă în lumea noastră, o lume care ar avea atâta nevoie de astfel de oameni... De apreciat şi interesul moderatoarei pentru oamenii de valoare, pentru scriitori, iarăşi mai rar întâlnit la televiziunile noastre.

miercuri, februarie 13, 2008

Printr-un proiect de lege, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului doreşte să scoată religia ca materie de studiu din liceu. Este, fireşte, un nou atac al ateismului de tip comunist la adresa credinţei poporului român. În 1948, după ce l-au alungat pe Rege, bolşevicii au scos religia din Şcoală. Au încercat distrugerea Bisericii prin arestarea şi prin uciderea în închisori a numeroşi preoţi, prin aşa-numitul "ateism ştiinţific" la învăţământul de partid, prin intimidarea oamenilor care mergeau la biserică, prin şantaj şi prin alte metode perfide experimentate de ei. După Revoluţie, s-a încercat, aşa cum s-a putut, revenirea la buna rânduială a credinţei, prin construirea de noi biserici, prin revenirea la studiul religiei, prin consolidarea învăţământului teologic, prin diverse acţiuni de caritate. Nu demult, sub umbrela aceleiaşi pretinse nevoi de armonizare cu Europa (o Europă a cărei identitate nu poate fi concepută fără credinţa creştină!), dar în fapt într-un elan ateist distrugător asemănător celui din 1948, s-a încercat şi scoaterea icoanelor din sălile de clasă. Nu ştiu care mai este situaţia în această privinţă... Acum văd că vor să scoată şi ora de religie din liceu. Tocmai din liceu, tocmai din lista materiilor de studiu ale elevilor aflaţi la vârsta adolescenţei, o vârstă la care elevii ar avea nevoie cel mai mult de repere morale. Sper din toată inima ca intenţia aceasta să nu fie pusă în practică, în lege. În paralel cu aceste acţiuni ostile împotriva credinţei, la televiziuni, în mass-media se cultivă prostul gust, falsele valori, se practică o manelizare de masă, se promovează actriţe de filme pornografice, se induce idea unui succes facil, fără muncă. Am fost în ultimii ani în Occident, în mai multe ţări, şi am văzut cam cum stau lucrurile şi pe acolo. În Germania, Elveţia, Austria, catedralele se umplu de oameni. În Scoţia, în schimb, multe biserici au fost transformate în cafenele... Asta vor oare autorii proiectului de lege să se întâmple şi în România? Cred că ar fi necesară, abia acum, o mobilizare a societăţii civile. Mi-ar plăcea să-i văd pe domnii Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Cărtărescu, pe alţi reprezentanţi cunoscuţi ai societăţii civile, pe ziariştii "deontologi", oameni ale căror voci încă mai au autoritate, mi-ar plăcea să-i văd având o reacţie faţă de această intenţie legislativă anticreştină, o reacţie cel puţin la fel de vehementă pe cât a fost, de exemplu, susţinerea pe care au oferit-o nu cu mult timp în urmă actualului preşedinte cu aerul că apărau o cauză de siguranţă naţională. Aceasta este cu adevărat o problemă care ar impune o atitudine. Mai sunt şi altele: sărăcia umilitoare în care trăiesc pesnionarii, starea jalnică a spitalelor, sistemul de evaluare din învăţământ. Acum însă, cred că intenţia de scoatere a religiei din învăţământul liceal trebuie oprintă la nivelul de intenţie. Este o urgenţă.

joi, februarie 07, 2008

Dacă ar fi numai după inima mea, aş sta cât e ziua de lungă doar să citesc şi să scriu. Aş sta şi noaptea să scriu şi să citesc. Dar lucrurile nu sunt deloc aşa cum vrem noi, aici, în ţărişoara noastră. Nici în Vest nu sunt ele aşa cum vor scriitorii de acolo, dar, din cât am observat, ei măcar nu au de înfruntat zi de zi şi în cantităţi atât de copleşitoare această indiferenţă pâcloasă care se transformă în ostlitate, nu au de înfruntat neprietenia, invidia rea şi greoaie, optuzitatea, prostia, lipsa de educaţie, lipsurile propriu-zise, nu au de înfruntat reaua-credinţă, micimea sufletească, meschinăria, prostia cu patalama, parvenitismul agresiv, nedreptatea făţişă, cinică, mârlănească. Şi ei trebuie să aibă slujbe ca să trăiască, dar măcar se bucură de respectul unei societăţi care ştie, de la Şcoală şi din Familie, ce înseamnă să scrii, cu har de la Dumnezeu, două pagini de proză, sau un poem, sau un eseu. Mi-am făcut note pentru un roman, da, pentru un nou roman. Tremură sufletul în mine să încep odată să-l scriu, dar nu cred că voi îndrăzni curând să scriu prima frază în aceste condiţii. Mai stau, mai aştept... Poate va mai veni o bursă dinspre Apus... Salvarea mea... Mai tatonez terenul, mai fac note, mai fac "repetiţii", îmi mai încerc puterile. Credeam că am încetat să mă plâng, că m-am împăcat cu situaţia, dar se vede că nu-mi pot reprima tristeţea de a vedea că aici, în propria ţară, eşti foarte adesea nevoit să cauţi sprijin în altă parte, la străini, străini care se dovedesc, aşa cum s-a întâmplat şi cu mine în ultimii ani, mai buni şi mai prietenoşi şi mai atenţi şi mai sensibili decât compatrioţii. În fine, ca să închei această oarecum nedemnă plângere, încă toate ar putea fi suportate, înfruntate şi trecute dacă oamenii ar fi mai... - cum să spun? - mai altfel... mai oameni...

miercuri, februarie 06, 2008

M-am bucurat azi foarte mult să găsesc în cutia poştală două exemplare din revista "Verso" a lui Ion Mureşan, mai ales şi în special (cum altfel?) pentru că amândouă conţineau poeme ale mele: unul din septembrie-octombrie 2007, în care am fost invitatul paginii lui Constantin Abăluţă, cu poemul "În mulţime", iar celălalt din 1-15 noiembrie 2007, în care pagina mea s-a alcătuit din poemele "Pe drum", "Nesfârşitul azi", "Napoli interior", "Noul", "Curând" şi "Înapoi pe Buchanan Street", o pagină pe care invitata mea de această dată a fost poeta Simona-Grazia Dima, cu excelentul poem "Copiii". Poemul este cu adevărat foarte bun. De aceea, mă gândesc că ar fi păcat să nu-l împărtăşesc şi cu cititorii acestui blog.

COPIII
de Simona Grazia-Dima

Sunt copii sidefii, aninaţi de gâtul mamelor.
Au căutături ameninţătoare. Proaspeţi,
scoşi din ape, cu greu izbuteşti
să-i pui la o masă. Oaspeţii încearcă
să-i admire, îi suie-n poală,
dar le alunecă din braţe, precum
argintul viu – neputincioşi, îi lasă
pe podele. Primii la prânz,
micuţii mânuiesc stângaci furculiţa, greşesc
la descojirea fructelor rare, pocesc
nume celebre, dar volănaşele lor
fac legea, înduplecă timpul să ia viteza smântânii.
Devii atent, sufrageria pe care-o-mparţi cu ei
zumzăie: retorta unei bombe atomice.
Începi să înţelegi istoria după
edictele ieşite din creţurile transparente.
Nu-i de glumit. Teroarea se va izbi
de fortăreţe – de mutrişoarele inexpugnabile,
care închid o galaxie şi-n ea nu-s sori
(fiindcă luminează trandafiri),
iar vântul are tandreţea unui om.

duminică, februarie 03, 2008

Trimis poeme la România literară, trimis poeme şi cv unui autor din Piatra Neamţ care vrea să publice o antologie cu poeţi nemţeni pentru uz didactic (?!), trimis lui Constantin Abăluţă textul despre Iov-ii lui, trimis lui Petruţ Pârvescu răspunsul la ancheta lui literară, revizuit povestirea în engleză, scris note pe marginea cărţii lui Nimigean. Uf, le-am mai adus la zi cât de cât. Ieri mi-a fost foarte rău, m-a cuprins un fel de stare gripală, m-am simţit groaznic. Am băut ceai, am luat paracetamol, iar azi dimineaţă, la şapte, m-am trezit cu chef de muncă. Sper să-mi iasă o cronică bună-bună, aşa cum scriam nu demult pentru Poesis şi Vatra. Poate revin pe drumul bun, adică pe drumul unui efort susţinut şi aproape orb în numele literaturii... Îmi doresc revenirea, cu toate examenele pe care le mai am, cu toate celelalte obligaţii ale vieţii.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...