Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
miercuri, decembrie 12, 2007
Citesc în Wellek & Warren ceva care îmi aduce în memorie una din lecturile mele la Cenaclul Universitas al lui Mircea Martin de la Bucureşti, de prin 1988. În "Teoria literaturii", care mă acompaniază plăcut în aceste zile dinaintea Crăciunului, este scris negru pe alb: "Nici o mărturie de ordin biografic nu poate schimba sau influenţa evaluarea critică. Criteriul, atât de des invocat, al sincerităţii este cu totul fals ori de câte ori literatura este judecată în funcţie de fidelitatea ei faţă de adevărul biografic, de gradul în care reflectă experienţa sau sentimentele autorului, aşa cum sunt atestate de probele externe. Nu există nici o legătură între sinceritate şi valoare artistică. Volumele de poezie de dragoste fierbinte comise de adolescenţi şi versurile religioase atât de anoste (în ciuda fervorii lor) care umplu rafturile bibliotecilor dovedesc cu prisosinţă acest lucru." E limpede, aşadar. Nu atât de limpede era acest aspect şi pentru unul din comentatorii de la acel cenaclu, un cenaclu celebru printre literaţi pe vremea aceea. După ce citisem câteva din poemele mele în care începusem să călătoresc prin toată lumea, poeme care aveau să devină, împreună cu altele din volumele ulterioare, expresia lirică a himerismului meu de mai târziu, comentatorul a spus că poemele nu au valoare pentru că - zicea el - eu nu fusesem la Veneţia, aşa cum scriam în poeme. I-am spus că într-o sută de ani amănuntul acesta nu va mai conta chiar deloc. El nu conta nici atunci, dar momentul îmi oferise dovada că lucruri simple precum cel descris de Wellek şi Warren nu sunt simple pentru toţi oamenii, fie ei şi literaţi, aşa cum era şi comentatorul meu indignat că scriam despre călătorii în Vest când nici până la Ruse nu se putea ajunge. Amintirea îmi prilejuieşte un zâmbet peste ani. Între timp am ajuns şi la Veneţia.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
am decenta sa nu ma pronunt asupra chestiunilor pe care nu le inteleg sau care ma depasesc.
RăspundețiȘtergereintre timp, am ajuns dependenta de "mall"... :D
Don’t wory! Trebuie să mă dau şi eu oleacă de intelectual, orişicât... Altfel, ce-o să zică lumea? :)
RăspundețiȘtergere